„Instanța de judecată sesizată urmează să stabilească data și ora examinării demersurilor”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec.
Marţi, Igor Dodon, suspectat de trădare şi corupţie, a fost reţinut pentru 72 de ore, după ce mai multe percheziţii au fost întreprinse la domiciliul şi la birourile fostului preşedinte al Republicii Moldova, fostă republică sovietică unde luptele interne dintre prooccidentali şi proruşi s-au accentuat de la declanşarea agresiunii militare ruse în Ucraina.
Anchetatorii îl suspectează pe Dodon că a primit în 2019 bani din partea unui oligarh şi aliat politic, Vlad Plahotniuc, care de atunci a fugit din Republica Moldova şi este vizat de sancţiuni americane.
