Cei doi, care sunt parteneri de viaţă, au organizat mai multe manifestaţii împotriva sprijinului acordat de Germania Ucrainei invadate de forţele ruse.
Reuters a informat în ianuarie că Schlund şi Kolbasnikova au donat fonduri colectate de la susţinători din Germania unei divizii a armatei ruse care luptă în Ucraina, iar banii au fost folosiţi pentru achiziţia de walkie-talkie, căşti audio şi telefoane.
Procurorii au efectuat percheziţii la locuinţa cuplului în martie, căutând dovezi în sprijinul relatărilor agenţiei de presă citate.
Ulf Willuhn, reprezentant al procuraturii din Koln, a confirmat luni că percheziţia a avut loc în urma suspiciunilor de încălcare a legii privind controlul armamentului, însă a negat că ar exista vreo legătură cu ajutorul trimis de cei doi regiunii Donbas din estul Ucrainei şi a refuzat să dea alte detalii despre anchetă.
Legea menţionată reglementează producţia, vânzarea şi transferul de arme de război, de la grenade şi puşti-mitralieră la avioane de luptă, notează Reuters, citată de Agerpres.
Unul din susţinătorii cuplului Schlund-Kolbasnikova a scris luni pe Telegram că poliţia a „dat buzna” în apartamentul celor doi şi l-a rănit pe bărbat în timpul percheziţiei. Willuhn a declarat că nu are informaţii despre rănirea lui Schlund şi nu poate comenta.
Reuters nu a reuşit să obţină imediat comentarii din partea suspecţilor. Kolbasnikova acuzase anterior autorităţile germane de „ilegalităţi” pentru reprimarea opozanţilor politici.
Markus Beisicht, avocatul celor doi, implicat în manifestaţiile organizate de aceştia, a declarat agenţiei respective că percheziţia a provocat daune în apartament, iar Schlund are echimoze şi răni superficiale după operaţiunea poliţiei.
