• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-31 10:49:01
  • Sursa:
Proceduri complexe pentru tratamentul bolilor cardiovasculare Imagine

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel global, Organizația Mondială a Sănătății estimând că aproximativ o treime din totalul deceselor din întreaga lume se produc din cauze cardiovasculare. Multe dintre acestea ar putea fi evitate dacă afecțiunile inimii și ale vaselor mari ar fi diagnosticate timpuriu, tratate și monitorizate corespunzător.

Dezvoltarea tehnologiilor medicale a condus la apariția unor noi metode de abord chirurgical, cu incizii mult mai mici și mai puține decât înainte, cu multiple beneficii pentru pacienți. În prezent, procedurile moderne minim invazive de chirurgie cardiacă și cardiologie intervențională sunt utilizate cu succes, chiar și în cazuri foarte complexe, ca alternativă superioară intervențiilor chirurgicale clasice, deschise.

Multe dintre intervențiile chirurgicale de la nivelul inimii și al vaselor mari pot fi realizate împreună, în același timp operator, fără riscuri suplimentare, cu ajutorul procedurilor hibride de chirurgie cardiovasculară și cardiologie intervențională. Astfel de operații se realizează întotdeauna de către o echipă multidisciplinară, alcătuită din chirurgi cardiovasculari și cardiologi intervenționiști, uneori și cu sprijinul chirurgilor vasculari. Pe lângă faptul că pot rezolva mai multe probleme cardiovasculare într-o singură intervenție, procedurile hibride minim invazive au un risc scăzut de complicații, iar recuperarea pacientului se face rapid și cu foarte bune rezultate.

Procedurile hibride includ rezolvarea în același timp a mai multor tipuri de afecțiuni: implantarea transcateter a valvei aortice (TAVI) pentru boala aortică, repararea endovasculară a anevrismului de aortă toracică (TEVAR), repararea endovasculară a anevrismului de aortă abdominală (EVAR), intervenția coronariană percutanată. Trebuie reținut însă că astfel de proceduri necesită o pregătire minuțioasă și se realizează în săli de intervenții dotate cu aparatură specifică, de tip angiograf, de echipe complexe, multidisciplinare, pregătite să rezolve orice situație.

La Spitalul Clinic SANADOR, echipele multidisciplinare, compuse din chirurgi cardiovasculari cu foarte multă experiență în proceduri minim invazive, specialiști în cardiologie intervențională cu foarte multe proceduri realizate cu succes și medici cardiologi supraspecializați în diagnosticul de mare finețe, asigură pacienților soluții terapeutice complete și complexe, minim invazive (video-asistate sau endovasculare transcateter). Departamentul de Cardiologie Intervențională este dotat cu două angiografe Philips Azurion 7, de ultimă generație, care dispun de tehnologii medicale ultraperformante. Pentru siguranța deplină a pacienților, procedurile din Laboratorul de Angiografie de la SANADOR se desfășoară în atmosfera sterilă asigurată de sistemul modern de ventilație cu presiune pozitivă, care oferă avantaje multiple precum aspirația ionilor generați în timpul procedurilor și reducerea expunerii la radiații a medicului și a pacientului.

O navă de război americană a traversat joi Strâmtoarea Taiwan, parte a ceea ce armata americană consideră a fi o activitate de rutină, dar care a enervat China.

Economie 2023-01-06 07:20:24

Șeful FTX, platforma de criptomonede în faliment, a pierdut 99,99% din avere. Avea la un moment dat 26,5 miliarde de dolari, iar acum a mărturisit într-un interviu pentru o publicație americană că mai are în cont doar 100.000 de dolari.

Economie 2022-11-30 11:22:05

1886 - SFÂRȘITUL REZISTENȚEIGeronimo, lider al apașilor, s-a predat armatei armericane după ce a luptat 30 de ani contra Statelor Unite ca să apare pământurile ancestrale ale tribului său, din Arizona.Geronimo a fost ultimul lider amerindian care s-a predat formal trupelor americane. A fost finalul războaielor dintre SUA și indieni. Geronimo avea 57 de ani când s-a predat.Lupta sa de decenii l-a făcut pe Geronimo o legendă a Vestului Sălbatic american. Povestea lui a inspirat multe filme, cărți dar și tradiții ale trupelor speciale americane.2006 - VÂNĂTORUL DE CROCODILSteve Irwin, "Vânătorul de Crocodili", a murit în timpul unei filmări. O pisică de mare l-a înțepat cu coada în piept. Este singurul atac fatal de pisică de mare filmat vreodată.Moartea lui Steve Irwin a șocat o lume întreagă. Fani, jurnaliști, ONG-uri și guverne au transmis condoleanțe. Un asteroid și o specie nouă de melc au primit numele lui.Steve Irwin a fost îngropat la Australia Zoo, grădina zoologică deschisă de părinții lui și unde a lucrat și el. Soția și copiii îi continuă misiunea de protejare a naturii.476 - APUSUL CIVILIZAȚIEUltimul împărat al Imperiului Roman de Vest a fost forțat să abdice de către barbari. Romulus Augustulus a fost detronat de generalul Odoacru, care ocupase Roma.A fost finalul Romei antice și a 1.229 de ani de latinitate. Europa vestică a intrat în așa-numită epocă întunecată. Totodată, detronarea a fost și sfârșitul Antichității.Imperiul Roman a continuat în est prin Imperiul Bizantin, dar aici au predominat cultura și limba greacă. Bizantinii, a urmași ai Romei antice, au rezistat până în anul 1453.

Economie 2024-09-04 09:15:14

Transportul viitorului este la un pas de Europa. O companie italiană a testat, cu succes, trenul cu levitație magnetică. 

Economie 2024-03-13 11:21:50

Pentru prima dată, Belarusul ar fi folosit aviaţia pentru a doborî o dronă kamikaze lansată  de ruşi care ar fi ajuns în spaţiul aerian al Belarusului, scrie Ukrainskaia Pravda, care citează proiectul de monitorizare Belaruski Gaiun.

Economie 2024-08-29 13:05:30

Tesla se laudă cu planuri ambițioase de a folosi roboți umanoizi, cunoscuți sub numele de Tesla Bot sau Optimus, în fabricile sale, urmând ca la un moment dat să producă milioane de astfel de roboți pentru uz casnic și nu numai, scrie Reuters. 

Economie 2022-09-21 08:05:28

Poliția Rutieră a fost sesizată duminică la ora 6.30 prin apel la 112 în legătură cu bărbatul lovit mortal de un șofer de autobuz. Cercetările în acest caz sunt coordonate de procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3.

Economie 2023-04-16 15:57:17

Două persoane au murit şi alte două au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, marţi dimineaţă, pe DN10, în localitatea Prejmer, judeţul Braşov. Conform Infotrafic, au fost implicate un autoturism şi un TIR.

Economie 2022-12-27 07:36:24