• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-01 18:47:10
  • Sursa:
Probleme legate de votare. Raportul MAI: 162 de sesizari privind contraventii sau infractiuni in legatura cu alegerile parlamentare Imagine

Un număr de 162 de sesizări privind săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni în legătură cu alegerile parlamentare au fost primite până duminică seară, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI). 69 dintre sesizări nu s-au confirmat, iar 15 sunt în curs de verificare. Totodată, patru sesizări au fost trimise unor birouri electorale, nefiind de competenţa MAI. În Mehedinţi, poliţiştii au fost sesizaţi că o tânără a votat şi în Franţa şi în judeţ, ei stabilind că trei femei ar fi votat în numele ei şi al mamei sale.

„Datele centralizate la nivelul Centrului Naţional de Conducere Integrată, care monitorizează şi coordonează misiunile desfăşurate de structurile MAI în context electoral, arată că până la acest moment nu s-au produs incidente care să afecteze procesul de vot. De la începerea votării au fost primite 162 de sesizări cu privire la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni în legătură cu alegerile parlamentare. 69 dintre sesizări nu s-au confirmat, iar 15 sunt în curs de verificare. Patru sesizări nu erau de competenţa MAI aşa că au fost trimise pentru soluţionare către Biroul Electoral Central şi către Birouri Electorale Judeţene”, a informat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI, potrivit News.ro..

Potrivit sursei citate, poliţiştii au întocmit dosare penale cu privire la 45 de posibile infracţiuni şi au aplicat 59 de sancţiuni contravenţionale: 41 de avertismente şi 18 amenzi în valoare de 64.200 de lei.

Astfel, poliţiştii din Mehedinţi au fost sesizaţi că o tânără ar figura că a votat atât la o secţie de votare din judeţul Mehedinţi, cât şi la o secţie din Franţa.„Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânăra s-ar fi prezentat la secţia din Franţa unde şi-ar fi exercitat dreptul de vot. De asemenea, s-a stabilit că la secţia de votare din judeţul Mehedinţi, trei femei având diverse calităţi în cadrul comisiei Secţiei de vot, ar fi votat fără a avea acest drept şi ar fi semnat pe listele electorale, iar ulterior ar fi introdus buletinele de vot în urne, în numele tinerei şi al mamei sale, fără ca acestea două fie prezente la secţia de votare. Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot”, a explicat Dajbog.

Poliţiştii din judeţul Călăraşi au fost sesizaţi prin apel la 112 de către o femeie care a reclamat că a fost agresată de o altă persoană. Poliţiştii au constatat ca fapta se confirmă. De asemenea, soţul victimei a formulat un denunţ cu privire la un bărbat care ar fi oferit sume de bani pentru a determina cetăţenii să voteze un anumit competitor electoral. În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, precum şi pentru coruperea alegătorilor.

De asemenea, în urma unui apel la 112, poliţiştii din Motru, judeţul Gorj, au fost sesizaţi de către preşedintele unei secţii de votare cu privire la faptul că unui alegător i-au fost înmânate 3 buletine de vot pentru alegerea membrilor Senatului. În urma cercetărilor, incidentul se confirmă. Până la sosirea echipei operative, cele 3 buletine de vot au fost anulate. A fost întocmit dosar penal.

Şi în Piatra-Neamţ, o persoană a primit două buletine de vot pentru alegerea membrilor Senatului. Persoana în cauză a intrat în cabina de vot şi şi-a exprimat votul pe ambele buletine însă la ieşirea din cabină a fost observată de preşedintele secţiei de votare.

Poliţia municipiului Giurgiu a fost sesizată de către un bărbat, din comuna Ghimpaţi, că se află în faţa secţiei de votare şi nu i s-ar permite să voteze. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă, bărbatul fiind sancţionat cu amendă în valoare de 4.000 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe 112.Tot în judeţul Giurgiu, un bărbat din Călugăreni a sesizat Poliţia cu privire la faptul că ar fi observat, la o secţie de votare, mai multe persoane care ar sfătui alegătorii cu cine să voteze. Întrucât cele sesizate nu s-au confirmat, bărbatul a fost sancţionat contravenţional.

Poliţiştii din Dâmboviţa au fost sesizaţi că o persoană care are calitatea de observator ar dirija alegătorii şi ar sta foarte aproape de cabinele de vot şi de urnă, poziţie din care ar putea încălca confidenţialitatea votului. Din primele verificări poliţiştii au stabilit că aspectele sesizate nu se confirmă.

Totodată, un bărbat din Bucureşti a fost amendat cu 4.700 de lei, pentru încălcarea legislaţiei electorale şi tulburarea liniştii publice întrucât, aflându-se în incinta localului de vot, îndemna alegătorii să voteze cu un anumit partid politic, iar la intervenţia angajaţilor MAI a devenit recalcitrant.

Un bărbat din Timişoara a încercat să voteze având cartea de identitate anulată şi a refuzat să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui de a părăsi secţia de vot.

În oraşul Panciu din judeţul Vrancea poliţiştii au fost sesizaţi că la o secţie de votare o persoană a votat cu cartea de identitate a altei persoane. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru fals privind identitatea.„Vă reamintesc că Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor are program cu publicul până la ora 21 pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care nu au documente de identitate, dar vor să voteze. În cursul zilei de ieri şi astăzi, la nivelul Direcţiei şi al serviciilor judeţene de evidenţă a persoanelor au fost eliberate aproximativ 15.000 de cărţi de identitate şi aproape 560 de cărţi de identitate provizorii”, a adăugat Dajbog.

UE nu se va grăbi să redeschidă renegocierile privind Brexit cu Marea Britanie, chiar dacă Laburiştii vor obține o victorie la alegerile parlamentare din 4 iulie, au transmis surse la nivel înalt de la Bruxelles, citate de The Guardian.

Economie 2024-07-01 12:18:11

Purtătorul de cuvânt al Executivului a anunțat că s-a creat cadrul legal pentru crearea Comitetului de Organizare a Funeraliilor de Stat. Mihai Constantin precizează că acest comitet stabilește ceremonialul rezervat actualilor şi foştilor şefi de stat, transmite News.ro.

Economie 2024-01-11 16:05:15

Incendiile de vegetație care au afectat Grecia anul acesta sunt de peste două ori mai multe decât anul trecut și au făcut scrum până acum, doar în iunie, aproape 10 mii de hectare.

Economie 2024-07-08 18:02:19

Președintele Joe Biden a declarat marți într-un interviu exclusiv pentru CNN că Vladimir Putin este un „actor rațional”, dar care, totuși, și-a apreciat greșit capacitatea de a invada Ucraina pentru a-i suprima poporul.

Economie 2022-10-12 00:13:08

Sute de copii au murit în centre de nutriţie din Somalia, a anunţat marţi UNICEF, a doua zi după ce organismul ONU a avertizat că anumite zone ale ţării vor fi lovite de foamete în următoarele luni, relatează Reuters.

Economie 2022-09-06 21:17:52

Un șarpe veninos a fost găsit la timp în vasul de toaletă dintr-o baie publică din Goondiwindi, Queensland, Australia. Un bărbat îngrozit de ceea ce i se putea întâmpla a sunat la poliție, iar, la rândul lor, ofițerii au apelat la un profesionist.

Economie 2024-01-05 13:29:55

Compania Gabriel Resources a reacționat după ce Tribunalul Internațional de la Washington a anunțat victoria României în procesul Roșia Montană și spune că este în profundă contradicție cu decizia luată de doi dintre cei trei arbitri care s-au pronunțat, adăugând că ia în calcul varianta de a contesta decizia pe o cale extraordinară de atac.

Economie 2024-03-09 14:11:36

Arabia Saudită va trimite doi astronauţi, între care o femeie, pe Staţia Spaţială Internaţională, pentru prima dată în istoria sa, în al doilea trimestru din 2023, bogatul stat petrolier din Golf călcând astfel pe urmele vecinului său, Emiratele Arabe Unite, transmite luni AFP.

Economie 2023-02-13 14:28:10