• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-12 00:13:40
  • Sursa:
„Printul Dragon”. Ramasitele unui dinozaur inrudit cu T-Rex, gasite intamplator in arhiva unui institut mongol Imagine

Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou reprezentant al speciei Tyrannosaurus, rescriind istoria familiei celebrului T-Rex, datorită unor fosile identificate greşit anterior și care au „zăcut” timp de 50 de ani în arhiva unui institut mongol, transmite LiveScience.Acest strămoş al masivului Tyrannosaurus rex „ar fi avut dimensiunea unui cal foarte mare”, a declarat pentru AFP Darla Zelenitsky, paleontolog la Universitatea din Calgary, Canada, şi coautoare a unui studiu publicat miercuri în jurnalul ştiinţific Nature. El avea aproximativ patru metri lungime şi cântărea circa 750 de kilograme.

Fosilele au fost excavate în sud-estul Mongoliei, la începutul anilor 1970. La acea vreme, însă, ele au fost identificate greşit ca aparţinând unui Alectrosaurus, înrudit cu Tyrannosaurus. Timp de aproape o jumătate de secol, fosilele au rămas în sertarele Institutului de Paleontologie al Academiei Mongole de Ştiinţe din Ulaanbaatar până când un doctorand, Jared Voris, care vizita ţara situată în China şi Rusia, şi-a dat seama că ceva nu era în regulă, a declarat Zelenitsky.

„Este posibil ca şi alte descoperiri de acest gen să zacă în alte muzee, fiind pur şi simplu nerecunoscute”, a estimat specialista în paleontologie.

Cu referire la „regele” T-Rex, noua specie a fost numită Khankhuuluu mongoliensis (n.r. „Prinţul Dragon al Mongoliei”).

Descoperirea sa „ne-a permis să clarificăm multe elemente ale istoriei familiale anterior foarte haotice a tiranozauridelor”, dintre care T-Rex este ultimul reprezentant, a explicat Zelenitsky. Acesta a fost prădătorul principal din America de Nord până acum 66 de milioane de ani, când un asteroid mai mare decât Muntele Everest s-a prăbuşit în Golful Mexic. Trei sferturi din viaţa de pe Pământ a fost distrusă, inclusiv toţi dinozaurii, cu excepţia celor care au evoluat în păsări.

Citește și

A fost descoperită o nouă specie de dinozaur. Cercetătorii spun că ar putea schimba tot ce se știa despre evoluția lui T. Rex

Cu aproximativ 20 de milioane de ani în urmă, Khankhuuluu mongoliensis - sau o rudă foarte apropiată - ar fi migrat din Asia în America de Nord pe ruta terestră care lega pe atunci Siberia de Alaska. Acest lucru ar fi permis tiranozaurilor să evolueze pe continentul nord-american. Paleontologii cred că una dintre aceste specii s-a întors apoi în Asia, unde au apărut ulterior două subgrupuri.Unii cântăreau mai puţin de o tonă şi aveau boturi foarte lungi, ceea ce le-a adus porecla de „Pinocchio Rex”. Ceilalţi erau uriaşi, precum colosalul Tarbosaurus, puţin mai mic decât T-Rex.Unul dintre aceşti dinozauri mari ar fi revenit în America de Nord, evoluând în T-Rex, care a domnit pe acele meleaguri timp de două milioane de ani.

Coreea de Sud şi Statele Unite au făcut împreună manevre aeriene, în special cu un bombardier strategic american şi avioane de luptă, ca răspuns la ameninţările din partea Coreei de Nord, a informat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, relatează AFP.

Economie 2023-02-01 23:54:58

Un bărbat de 29 de ani şi un copil de 8 luni au murit, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un accident rutier în judeţul Sibiu. O tânără de 17 ani a fost grav rănită.

Economie 2024-01-31 08:25:21

Preşedintele SUA, Joe Biden, a cerut din nou Israelului, joi seară, să nu se lase purtat de furie după atacul-surpriză asupra statului israelian comis pe 7 octombrie de gruparea islamistă palestiniană Hamas şi şi-a reafirmat viziunea că soluţia celor două state este cea mai viabilă pentru încheierea conflictului palestiniano-israelian, transmite EFE, preluat de Agerpres. 

Economie 2023-10-20 10:57:06

O femeie din provincia indoneziană Jambi a fost ucisă și înghițită cu totul de un piton, potrivit BBC, care citează surse locale.

Economie 2022-10-26 13:02:22

Pasajele pietonale din centrul Brașovului au fost lăsate în paragină ani de zile de cei care le-au obținut prin concesiune de la primărie la prețuri derizorii, în unele cazuri, de la 2.000 de lei pe lună. Acum, Primăria cere igienizarea și modernizarea lor de urgență și îi amenință pe administratori cu sancțiuni. „E focar de infecție”, spun localnicii nevoiți să le tranziteze zilnic.

Economie 2025-03-25 07:00:39

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a fost externat marţi dintr-un spital de la periferia Washingtonului, unde fusese internat în urmă cu două zile pentru o problemă la vezica urinară, a anunţat Pentagonul. Lloyd Austin și-a reluat atribuțiile, pe care le delegase către adjuncta sa, Kathleen Hicks.

Economie 2024-02-14 08:00:06

Oficial, România este apărată de două sisteme Patriot. Al doilea echipament a devenit operațional vineri, după ce militarii români au tras două rachete în poligonul Capu Midia, din județul Constanța. Patriot reprezintă cea mai mare achiziție a României de după Revoluție. Ministerul Apărării Naționale a plătit 4 miliarde de dolari pentru 7 sisteme. Până acum, Statele Unite ale Americii au livrat 4, iar celelalte 3 ar trebui să sosească la noi până în 2027. Tot Statele Unite sunt cele care ne cer acum să trimitem Patriot în Ucraina.

Economie 2024-06-14 19:05:51

Serviciul Român de Informații a desecretizat dosarul „Afacerea Butenko”, care vizează dispariția consilierului Legației URSS la București în anul 1938. Evenimentul a tensionat atunci grav relațiile româno-sovietice și a stârnit reacții internaționale puternice. Documentele dezvăluie modul în care autoritățile române au gestionat criza și ipotezele luate în calcul în acel context extrem de delicat.

Economie 2025-03-27 19:07:45