• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-14 13:13:01
  • Sursa:
Primul vot pentru imunitatea lui Nelu Tataru. Cazul este dezbatut in Comisia juridica Imagine

Cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru intră la vot, luni, 14 octombrie, în Camera Deputaţilor. Comisia juridică urmează să dea, astăzi, un raport pe solicitarea ministrului Justiţiei, aşa cum s-a stabilit în şedinţa Biroului Permanent al Camerei, iar apoi cererea va fi supusă votului plenului. Ridicarea imunităţii parlamentarului se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, relatează News.ro.

ACTUALIZARE 13.10: Deputatul PNL Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, și-a susținut din nou nevinovăția, înainte de audierile din comisia juridică, care se reunește pentru  ridicarea imunităţii sale parlamentare.

„Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban. Ieri am văzut prima dată sau au văzut prima dată dosarul şi vă vor da datele tehnice din dosar. Nu, n-am atins niciun ban. Au fost nişte provocări, dar vă vor spune. Nici nu i-am luat”, a declarat Nelu Tătaru, luni 14 octombrie, la sosirea la Parlament.

Știrea inițială: Deputaţii jurişti au termen până la ora 13.00 să întocmească raportul în acest caz, avizul fiind emis înainte de votul din plen. 

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, vinerea trecută, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în sensul încuviinţării efectuării procedurilor privind percheziţia în cazul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru.

Conform regulamentului Camerei Deputaților, deputații pot fi urmăriți penal pentru fapte fără legătură cu mandatul lor, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei Deputaţilor, după ascultarea lor.

Nelu Tătaru este acuzat de luare de mită, după ce a primit mită, în decurs de trei luni, sume cuprinse între 100 și 500 de lei, precum și alimente de la 45 de persoane, transmite DNA.

Tătaru se declară nevinovat, afirmând că nu a cerut nimic în actul medical.

”Sunt nevinovat. Nu am văzut probe, nu am condiţionat şi nu am cerut niciodată nimic în actul medical. Las justiţia să-şi facă treaba şi vedem ce va fi. Din punctul meu de vedere trebuie să ne punem întrebări: de ce nu a existat un flagrant? Cred că este o problemă”, a spus Nelu Tătaru.

Reacțiile politice sunt deja exprimate: Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan a declarat că partidul a renunțat la Nelu Tătaru din cauza acuzațiilor. „L-am scos de la preşedinţia filialei şi de pe lista de deputaţi şi senatori”.

”Dacă iei un ou, iei o găină, un cocoş şi o curcă sau bani, e acelaşi lucru”, a adăugat Rareș Bogdan.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că PSD va vota pentru ridicarea imunității fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, subliniind că Parlamentul nu trebuie să protejeze faptele penale.

Rusia a lansat, marţi noaptea, cel mai mare atac cu drone de până acum asupra Kievului, în mai multe valuri, a anunţat miercuri administraţia militară a capitalei ucrainene, conform Reuters, potrivit Agerpres. Capitala ucraineană a fost sub alertă de raid aerian aproape toată noaptea.

Economie 2024-07-31 09:46:13

Măsurile de sprijin pentru fermieri avute în vedere de Guvern reprezintă un prim pas pentru a asigura supraviețuirea fermierilor, suspendarea rambursărilor și acordarea de granturi, putând oferi, în anumite condiții, soluții rapide pentru menținerea fermelor pe linia de plutire. Însă, supraviețuirea nu înseamnă stabilitate, iar pentru un echilibru durabil e nevoie de sprijin pentru întregul lanț agricol, în care fiecare verigă joacă un rol critic.

Economie 2024-10-02 10:20:36

Numărarea voturilor la alegerile parlamentare din Polonia s-a încheiat. Comisia Electorală Națională a anunțat rezultatele finale. Naționaliștii aflați la guvernare câștigă scrutinul, însă pierd majoritatea. Rezultatele finale sunt chiar mai proaste pentru PiS decât procentele date de sondajele efectuate la ieșirea de la urne.

Economie 2023-10-25 13:52:09

Comisia Europeană a estimat joi că ritmul de creştere a economiei româneşti a încetinit până la 1,8% în 2023, cu 0,4 puncte procentuale mai puţin decât estima în toamnă, după ce inflaţia ridicată şi creşterea anemică a creditului au afectat cererea internă, iar cererea externă a fost una slabă, conform previziunilor economice de iarnă publicate joi de Executivul comunitar, transmite Agerpres. 

Economie 2024-02-15 15:14:11

Preşedintele rus Vladimir Putin, care candidează pentru un al cincilea mandat în cea mai înaltă funcţie în stat, nu va participa la dezbaterile electorale, a anunțat purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov.

Economie 2024-01-31 15:38:55

Ambasadorul UE la Tbilisi, Pawel Herczynski, a avertizat vineri că relaţiile Georgiei cu Uniunea vor avea de suferit şi se va ajunge chiar la sancţiuni din partea Bruxellesului în caz că ţara se va îndepărta de democraţie, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-10-04 16:52:33

Temperatura a scăzut în localitatea Joseni, în noaptea de duminică spre luni, până la minus 13,4 grade Celsius, fiind doborât recordul temperaturii minime pentru această dată din calendar.

Economie 2025-04-07 10:54:37

Piețele bursiere globale sunt afectate de îngrijorările legate de sănătatea economiei americane, adăugând și mai multă dramă unui ciclu electoral care nu a dus lipsă de haos în această vară, scrie Politico într-o analiză a evenimentelor care au culminat cu tulburarea burselor din întreaga lume la începutul acestei săptămâni.

Economie 2024-08-06 10:28:50