• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-03-21 11:38:05
  • Sursa:
Primul tweet al lui Vladimir Putin. Ce a scris presedintele rus in prima sa zi pe Twitter  Imagine

„Felicitări preşedintelui ales al Statelor Unite Barack Obama” - acesta a fost primul tweet postat pe contul oficial în limba engleză a lui Putin, @PutinRF_Eng, care datează din 8 noiembrie 2012.

Urarea preşedintelui rus a fost publicată după ce Obama a câştigat alegerile pentru un nou mandat la preşedinţia SUA, dar referirea făcută la Obama, cu formula „president-elect” poate fi o problemă de traducere din rusă în engleză, notează Business Insider, preluat de Mediafax.

Textul era însoţit de un link spre site-ul Kremlinului, prin care era exprimată speranţa lui Putin pentru „continuarea împreună a muncii constructive cu privire la agenda bilaterală şi la rezolvarea situaţiilor internaţionale şi regionale presante, notând importanţa crucială pe care cooperarea dintre ţări precum Rusia şi SUA o are în vederea asigurării unei dezvoltări stabile şi sigure a lumii”.