• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-26 19:07:42
  • Sursa:
Primul bulevard nou din Capitala, din 1989 incoace, construit in locul unei ulite noroioase, a fost deschis circulatiei Imagine

Primul bulevard construit de la zero în ultimii 35 de ani, în Capitală, a fost inaugurat sâmbătă, fiind vorba despre Drumul Valea Largă din Sectorul 6. Acesta este un bulevard de legătură dintre Prelungirea Ghencea şi intersecţia Bd. Timişoara - Valea Cascadelor.

Înainte, era o „uliță” de pământ, îngustă, fără trotuare și plină de noroaie, spune Primăria Sectorului 6, într-un comunicat de presă.

În decurs de un an, „ulița” a fost transformată într-o șosea modernă de 1,5 km, cu două benzi pe sens, piste de biciclete, trotuare generoase și spații verzi între ele. Drumul Valea Largă este cel mai nou, dar și cel mai complet, modern și verde bulevard din București. Un bulevard ca un parc, cu băncuțe, trotuare accesibilizate și aproximativ 1.000 de copaci plantați de-a lungul celor 1,5 km.

„Ne aflăm în Sectorul 6 pe noul bulevard Valea Largă. Acesta conectează Prelungirea Ghencea cu Bd. Timișoara. Este o lucrare pe care am făcut-o cu sprijinul Guvernului, de aceea l-am invitat și pe domnul Nicolae Ciucă pentru că o bună parte din finanțarea acestei lucrări este prin programul Anghel Saligny. Noul drum are toate utilitățile: canalizare, electricitate, gaze, iluminat, mobilier stradal. Pentru această lucrare a fost nevoie de exproprieri, iar lucrările au fost finalizate chiar înainte de termen. Cel mai mult se bucură locuitorii din Sectorul 6, însă nu doar ei, pentru că actualul drum Valea Largă va degreva foarte mult cartierul Drumul Taberei și Valea Oltului, astfel se va putea ajunge mult mai ușor dinspre autostrada A1 Pitești - București către zona de sud a orașului”, a declara primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prezent la inaugurare.

La eveniment a participat și liderul PNL Nicolae Ciucă.

„La preluarea celui de-al doilea mandat al lui Ciprian Ciucu, am spus că este unul dintre primarii de top ai PNL, a fost ales cu 73%. Iată că se confirmă prin încă o realizare! Îl felicit și îi doresc cât mai multe proiecte duse la bun sfârșit”, a spus Ciucă.

Demersurile pentru amenajarea drumului Valea Largă au fost începute în primăvara lui 2021, iar în septembrie 2023 a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor. Se știe că partea birocratică durează cel mai mult (obținerea avizelor, a autorizațiilor, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic etc.).

Au fost făcute exproprieri în valoare de 34 de milioane de lei, la care s-au adăugat 23,7 milioane de lei lucrările.

Au fost extinse sau relocate rețele de termoficare, rețele ELCEN, lucrări de protejare a apeductelor Apa Nova, s-au introdus în subteran rețele de apă și canal și tot în subteran sunt cablurile operatorilor de telefonie, internet, electricitate.

Vechea uliță pe care încăpea o singură mașină, iar pietonii umblau cu cizme de cauciuc din cauza noroaielor a fost transformată într-o șosea lată de 34 de metri, cu două benzi pe sens, piste de biciclete, trotuare generoase și spații verzi între ele. Are 1,5 km lungime și este o străpungere extrem de importantă atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru civilizarea zonei.

A mai rămas o singură lucrare de făcut: relocarea rețelelor de energie termică dinspre Bd. Timișoara. Va începe la primăvară, după ce Termoenergetica va opri furnizarea agentului termic. Până atunci, doar în acea zonă, circulația se face pe o singură bandă pe fiecare sens.

Uniunea Europeană a anunţat miercuri, prin vocea unui purtător de cuvânt, că doreşte o anchetă „independentă” după descoperirea unor gropi comune în principalele două spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-04-24 16:30:14

O adolescentă de 16 ani din Satu Mare a fost salvată, joi după-amiaza, din apa râului Someș. Potrivit PresaSM, tânăra s-ar fi aruncat de pe un pod. Alertați prin 112 de martori, salvatorii au făcut lanț uman ca să o scoată pe fată din apă. 

Economie 2023-08-17 17:51:56

Timp de câteva săptămâni, loviturile aeriene americane au lovit ținte houthi din Yemen, lovind rafinării de petrol, aeroporturi și poziții unde erau stocate rachete, președintele american Donald Trump promițând că va folosi „forța copleșitoare” până când SUA își va atinge obiectivul de a-i împiedica pe rebeli să mai atace navele din Marea Roșie, scrie CNN.

Economie 2025-04-06 14:23:51

Theodor Stolojan a declarat vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, că în primaria condusă de Piedone „sunt lucruri sulfuroase” care nu îi plac, acestea fiind și motivele pentru care PNL nu vrea să îl susțină pe acesta. Liberalul a dezvăluit că în mai multe ședințe ale PNL a întrebat de ce liberalii nu îl susțin pe Nicușor Dan, și de fiecare dată i s-a răspuns că actualul edil al Capitalei nu dorește să se înscrie în Partidul Național Liberal. „Din punctul meu de vedere, personal, dacă Cîrstoiu nu reușește, mi-aș dori să câștige domnul Nicușor Dan” a spus Stolojan.

Economie 2024-04-19 20:24:43

Când doi „oameni de la întreținere”, care i-au ridicat suspiciuni, i-au bătut la ușă, Ethan Rodriguez a încercat să scape de ei spunându-le că nu era nimeni acasă.

Economie 2023-08-30 12:45:30

Liberalii s-au plâns că partidul este "încălecat de PSD" în ședința în care Nicolae Ciucă a primit mandatul de a negocia rotația premierilor cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, existând și voci, precum cea a lui Florin Cîțu, care au sugerat ruperea Coaliției în cazul în care ministere precum Transporturile și Finanțele ar fi cerute de PSD, spun surse Digi24.

Economie 2023-05-16 21:07:19

Miniștrii britanici au anunțat o nouă definiție a extremismului conform căreia anumite organizații vor fi blocate de la finanțarea guvernamentală și de la întâlnirile oficiale, informează BBC.

Economie 2024-03-14 09:19:20

Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, până miercuri, în cea mai mare parte a ţării. În zonele montane, la peste 1500 de metri altitudine, va ninge. Pentru mai multe judeţe din Transilvania şi nord-vestul Moldovei au fost emise avertizări cod galben.

Economie 2024-02-12 11:00:45