• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-04 14:42:19
  • Sursa:
Primele victime ale caniculei: O femeie a lesinat in Catedrala Mitropolitana din Timisoara, iar alteia i s-a facut rau in fata blocului Imagine

O femeie a leșinat în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, iar unei alte femei i s-a făcut rău chiar în fața blocului unde locuia, din cauza caniculei.

Primul apel la 112 a venit din partea vecinilor unei bătrâne de 82 de ani din zona Bălcescu, din Timișoara. I s-a făcut rău chiar în fața blocului în momentul în care ajungea acasă, după ce fusese la cumpărături.

La fața locului au venit cei de la Ambulanță, care i-au acordat primul ajutor femeii și a fost transportată la spital.

Al doilea apel la 112 a venit din partea oamenilor din zona Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Unei altei femei i s-a făcut rău din cauza căldurii. Ea și-a pierdut cunoștința și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cei de la Ambulanță au transportat-o la spital.

Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că este deja foarte cald.

Temperaturile resimțite în tot vestul și sudul teritoriului sunt de peste 40 de grade Celsius. În centrul Timișoarei termometrul arată o valoare de 48 de grade Celsius.

România a importat, în primele opt luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,186 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 6,2% mai mică (-77.900 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres.

Economie 2024-10-27 15:37:52

Soldații ruși căzuți prizonieri de război vorbesc despre cruzimea comandanților ruși față de propriile trupe. Într-un interviu acordat unui jurnalist ucrainean, ei și-au acuzat comandanții că le-au ucis camarazii răniți.

Economie 2022-05-19 10:28:38

Americanii vor avea şansa să observe sâmbăta aceasta o eclipsă de Soare inelară, în timpul căreia Luna va obtura pentru câteva minute Soarele şi va lăsa să apară „un inel de foc”, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-10-14 15:28:53

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a îndemnat miercuri ţările occidentale să-şi intensifice livrările de arme către Ucraina, ca să se poată apăra în fața agresiunii Rusiei.

Economie 2022-06-15 18:34:25

Klaus Iohannis o va primi joi, la Cotroceni, pe Maia Sandu, cu prilejul vizitei pe care președintele Republicii Moldova o face în țara noastră. Cei doi șefi de stat vor discuta despre proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, precum şi despre provocările de securitate ale momentului.

Economie 2023-02-22 11:24:35

Oficialii americani au recuperat ceea ce pare a fi un ou Fabergé de pe un iaht confiscat de la un oligarh rus în Fiji, a anunțat recent procurorul general adjunct al SUA. Dacă oul-bijuterie este autentic, ar fi unul dintre puținele rămase în lume și ar valora milioane de dolari, relatează CNN.

Economie 2022-07-21 10:50:46

Fostul președinte al Camerei Reprezentanților a mai spus că relația dintre SUA și NATO poate fi încă reparată. Ea a avertizat că Statele Unite nu își pot permite să își neglijeze angajamentul de apărare reciprocă față de aliații săi din NATO în fața provocărilor Rusiei.

Economie 2025-05-08 13:45:54

Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării.

Economie 2024-05-02 09:50:37