Unitatea de Cercetare în Educaţie din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, a publicat rapoartele de cercetare privind neparticiparea elevilor la Evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a şi la examenul naţional de Bacalaureat 2023.
„Este pentru prima dată când avem studii de cercetare privind cauzele neparticipării la examenele naţionale - un fenomen complex, influenţat de o diversitate de factori. Mulţumesc Unităţii de Cercetare în Educaţie pentru realizarea acestui instrument esenţial în proiectarea intervenţiilor adecvate de politică publică: acestea trebuie să fie fundamentate pe dovezi şi pe recomandările cercetătorilor în domeniu”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată într-un comunicat.
Ministerul Educaţiei a transmis în teritoriu, spre a fi implementate în şcoli, o serie de măsuri, printre care:
- organizarea şi desfăşurarea unui program adaptat şi intensiv de „Învăţare remedială”, cu o frecvenţă săptămânală, pentru elevii din anii terminali care în anul şcolar precedent au avut media generală mai mică de 7, în vederea pregătirii pentru Evaluarea naţională, respectiv examenul de Bacalaureat;
- monitorizarea prezenţei elevilor şi luarea măsurilor pentru prevenirea şi diminuarea absenteismului, inclusiv prin introducerea unui sistem de monitorizare a prezenţei la şcoală a elevilor şi de informare permanentă a familiilor acestora. Sesizarea cazurilor de absenteism ridicat la serviciile publice de asistenţă socială şi colaborarea cu acestea în vederea reintegrării elevilor la cursuri;
- susţinerea de către Inspectoratele şcolare judeţene şi din Bucureşti a unităţilor de învăţământ în implementarea proiectelor cu finanţare externă (PNRAS, ROSE) în vederea valorificării activităţilor şi resurselor acestora pentru prevenirea abandonului şcolar şi pentru creşterea rezultatelor la examenelor naţionale.
