• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-27 12:43:23
  • Sursa:
Primele nave cu cereale vor pleca din Ucraina pana la finalul saptamanii, anunta un oficial turc Imagine

Centrul de coordonare de unde vor fi organizate exporturile de grâne ucrainene urmează să fie inaugurat miercuri la Istanbul, după acordul semnat săptămâna trecută sub egida ONU, informează Reuters. Un oficial turc a spus că prima navă de transport cu cereale va pleca dintr-unul din poturile ucrainene de la Marea Neagră în următoarele zile.

Acordul dintre Rusia și Ucraina pentru deblocarea exporturilor de cereale negociat cu ajutorul Turciei și al ONU, prin care se asigură și livrările de îngrășăminte, a fost semnat vineri pentru a domoli efectele crizei alimentare resimțite la nivel internațional.

Centrul comun de coordonare (JCC) din Istanbul va monitoriza navele care vor pleca din trei porturi ucrainene. Acestea vor trebui să evite minele împrăștiate în apele din largul Odesei și vor fi verificate pentru a se depista dacă transportă, în secret, arme. Toate navele vor trece prin apele teritoriale turcești.

„Nu o să dureze mai mult de câteva zile”, a spus un oficial de la Ankara, care a cerut să nu-i fie divulgată identitatea. „Se pare că primele cereale vor fi încărcate săptămâna aceasta, iar exportul lor din Ucraina va avea loc”.

La rândul lor, ucrainenii au anunțat luni că exporturile de cereale pe mare, blocate din cauza războiului, vor fi cel mai probabil reluate săptămâna aceasta, potrivit ministrului Infrastructurii.

Oficialul turc a mai spus că toate detaliile transportului de grâne din Ucraina pe Marea Neagră au fost finalizate, inclusiv găsirea unei rute în care vasele de transport vor putea circula în siguranță fără a necesita dezarmarea minelor din mare.

Aproape imediat după semnarea acordului, respectarea sa fost pusă în pericol după ce Rusia a bombardat sâmbătă dimineața portul din Odesa, cel mai mare din Ucraina, cu rachete de croazieră, la doar 12 ore după ceremonia de semnare de la Istanbul.

Atât Moscova, cât și Kievul au spus că nu vor abandona înțelegerea, care reprezintă un prim pas spre soluționarea, măcar parțială, a conflictului din Ucraina în mai bine de 5 luni de război.

Toate părțile implicate își vor trimite reprezentanți la JCC pentru a monitoriza implementarea planului. Exporturile din Ucraina și Rusia reprezentau o treime din exporturile de grâu din toată lumea înainte ca rușii să își invadeze țara vecină.

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, joi seară, că va respecta protocolul pe care l-a semnat coaliţia de guvernare, aceasta având un candidat la alegerile prezidenţiale în persoana lui Crin Antonescu.

Economie 2025-03-06 22:35:19

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că marea discuţie în partid este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale, precizând că nu crede că trebuie să fie neapărat amestecate cele două. Fritz a mai spus că le-a transmis colegilor că nu va fi disponibil pentru a candida la prezidenţiale, după ce timişorenii i-au dat votul de încredere pentru un nou mandat. Despre un tandem Domnic Fritz preşedinte USR şi Elena Lasconi ca şi candidat USR la prezidenţiale, primarul a spus că este una din variante.

Economie 2024-06-13 20:01:00

Generalul rus Serghei Surovikin, cunoscut sub numele de „generalul Armaghedon”, care nu a mai fost văzut în public de la revolta eşuată a mercenarilor Wagner, în iunie, şi despre care se spunea că a fost interogat, arestat şi demis din funcţie pentru suspiciunea că ar fi fost implicat în rebeliune, a reapărut în public, scrie The Guardian, citată de News.ro.

Economie 2023-09-04 20:39:46

Papa Francisc se simte bine după operația la nivelul abdomenului, la care a fost supus miercuri, însă la sfatul medicilor acesta nu se va da jos din pat, duminică, pentru a binecuvânta mulțimea de la fereastra spitalului, în cadrul tradiționalei rugăciuni Angelus, a declarat chirurgul Sergio Alfieri, care l-a operat, informează Agerpres.

Economie 2023-06-10 16:48:46

Un preot din județul Vaslui este acuzat de localnici că le-ar fi jucat banii la păcănele. Bărbatul ar fi luat împrumuturi de la cel puțin 20 de oameni, dar a uitat să le înapoieze datoria. O bătrână, care a și murit între timp, i-ar fi dat cu împrumut părintelui peste 20.000 de lei. Preotul acuzat că a căzut în patima jocurilor de noroc neagă parțial acuzațiile și se jură că nu i-a jucat la păcănele. "M-am încurcat cu un cămătar. Le voi înapoia banii oamenilor", a declarat preotul pentru Vremea Nouă.

Economie 2023-07-19 15:43:55

David Popovici a postat, vineri, pe rețelele sociale, o imagine în care apare alături de actorul american de origine română Sebastian Stan. Campionul la înot menţionează cu umor ce i-a transmis vedeta de la Hollywood.

Economie 2025-01-24 14:08:05

Un bărbat în vârstă de 97 de ani, care a pierdut o borsetă cu 12.700 de euro şi 7.500 de lei, a recuperat-o joi, după ce un taximetrist din Slatina a găsit-o pe bancheta din spate a maşinii şi a anunţat imediat poliţia, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Economie 2022-10-20 19:29:01

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a infirmat declaraţiile făcute de purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, potrivit căreia atacul de la aeroportul din Chişinău putea să fie evitat dacă Republica Moldova nu şi-ar fi încetat participarea la Biroul pentru coordonarea combaterii criminalităţii organizate al CSI, relatează Deschide.md.

Economie 2023-07-06 19:49:47