• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-26 22:09:00
  • Sursa:
Primele avioane cu ajutoare trimise de UE pentru Siria au ajuns la Damasc Imagine

Două aeronave care transportă ajutoare din Uniunea Europeană pentru victimele cutremurului din 6 februarie de la graniţa dintre Turcia şi Siria au aterizat duminică la Damasc, a anunţat la Bruxelles Comisia Europeană, informează dpa, citat de Agerpres.

Este vorba de primele ajutoare sosite pe cale aeriană şi conţin corturi şi echipamente de încălzire, a menţionat Comisia. Sunt programate şi alte astfel de transporturi aeriene către Damasc.

Ajutoarele provin din depozite ale UE din Dubai şi din Brindisi, în Italia. Ele sunt destinate populaţiei siriene din zonele controlate de guvernul preşedintelui Bashar al-Assad, precum şi în zone care nu se află sub control guvernamental.

Comisia a precizat că vor ateriza în total de 420 de tone de ajutor, din care 225 de tone, în valoare de 1,1 milioane de euro, vor proveni din stocuri ale UE mobilizate prin intermediul Capacităţii europene de răspuns umanitar, restul fiind oferit de 15 state membre, în urma activării Mecanismului de protecţie civilă al UE, pe 8 februarie.

Executivul european a amintit că UE a răspuns la seisme mobilizând asistenţă umanitară în valoare totală de 10 milioane de euro, între care 3,9 milioane sunt fonduri noi şi peste 6 milioane fonduri redirecţionate prin proiecte umanitare aflate în derulare.

Asistenţa umanitară a UE operează în Siria de 12 ani, contribuind la livrarea de ajutor pentru toate părţile, „pe baza principiilor umanitare de imparţialitate şi neutralitate”.

Comisia a mai menţionat că UE a alocat până acum circa 5,7 milioane de euro pentru asistenţă umanitară destinată oamenilor afectaţi de seisme în Turcia.

Numărul de morți confirmat în Turcia și Siria după cutremurul din 6 februarie a depășit 50.000.

Uniunea Europeană a anunţat joi relaxarea temporară a sancţiunilor sale împotriva Siriei pentru a facilita livrarea de ajutoare acestei ţări afectate de cutremurul din 6 februarie.

Președintele reales al SUA, Donald Trump, intenționează să reia dialogul cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, marcând o posibilă schimbare majoră față de politica administrației Biden, potrivit Kyiv Independent. Într-un interviu acordat Fox News, pe 23 ianuarie, liderul de la Casa Albă a afirmat că își dorește să refacă relația cu liderul de la Phenian, pe care l-a descris drept un „tip inteligent” și un actor cheie în alianța tot mai strânsă dintre Coreea de Nord și Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

Economie 2025-01-24 15:06:18

Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul suspectat că a incendiat maşina directorului de la Pieţe SA Timişoara, Mirel Pop și l-au dus la audieri. El ar fi recurs la acest gest pentru a se răzbuna pentru o şicanare în trafic.

Economie 2023-12-13 11:18:46

Autoritățile române nu au primit încă nicio solicitare pentru a permite intrarea în România a unor migranți tamili, ținuți ani de zile într-o tabără pe o insulă militară secretă a Regatului Unit și a SUA din Oceanul Indian. Explicația Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) vine la scurt timp după ce BBC a transmis că migranții ar urma să fie aduși în România, la solicitarea Marii Britanii. 

Economie 2024-10-09 13:59:43

Un copil mic, sub 5 ani, din Las Vegas a fost internat în stare critică după ce a găsit o armă în locul de joacă de la grădiniță. Pistolul a fost aruncat de un adolescent care fugea de poliție, fiind urmărit după ce a deschis focul într-un autobuz, au anunțat vineri autoritățile, transmite The Guardian.

Economie 2023-11-04 17:10:49

Președintele Klaus Iohannis spune că România merita să primească un vot favorabil în consiliul JAI de astăzi, pentru aderarea la Schengen, și că țara noastră nu se va opri până când nu-și va atinge acest obiectiv.

Economie 2022-12-08 18:10:22

Creşterea salariului minim de la 1 octombrie încalcă o cutumă şi unul dintre puţinele lucruri predictibile pentru mediul de afaceri, şi anume că el era negociat în toamna anului curent între sindicate, patronate şi Guvern pentru a intra în vigoare la începutul anului următor, susţine Radu Burnete, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.

Economie 2023-09-29 12:30:04

Sebastian Burduja a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea „Live” cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre relația liberalilor cu Nicușor Dan. Ministrul Energiei a adus în discuție oferta făcută de Nicolae Ciucă primarului general, de a se înscrie în PNL, dacă vrea să fie susținut de formațiunea politică la alegerile locale din 2024, și a subliniat că în acest moment, PNL „nu are nicio datorie să-l susțină” pe Nicușor Dan. „A avut de la noi un cec în alb, și cred că nu a arătat o susținere față de PNL”, a spus Burduja.

Economie 2023-12-15 20:42:40

Cătălin Predoiu, ministrul propus la Interne, a declarat miercuri, după audierile din comisiile Parlamentului, că este inadmisibil să avem în România şcoli „pline de droguri” şi a subliniat că spune asta „în cunoştinţă de cauză”, ca părinte, potrivit Agerpres.

Economie 2023-06-14 16:54:40