• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-12-17 18:53:51
  • Sursa:
Prime de Craciun, doar pentru unii bugetari. Mosul aduce bani angajatilor companiilor de stat profitabile din Constanta Imagine

Cei mai fericiţi angajaţi bugetari sunt anul acesta cei de la Administraţi Porturilor Maritime Constanţa. Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, salariaţii vor primi de Crăciun o primă egală cu cea de anul trecut, adică aproximativ 1500 de lei. Pe locul al doilea se situează compania Oil Terminal.

Sorin Ciutureanu, director general Oil Terminal: "În loc de 1200 de RON, angajaţii companiei vor primi 800 de RON de persoană, ca primă de Crăciun, datorită situaţiei economice destul de grele a companiei în această perrioadă". 

Şi cei 438 de angajaţi ai Administraţiei Canalelor Navigabile ar putea primi o primă de sărbători.

La polul opus, sunt Consiliul Judetean, Primăria Constanţa sau Serviciul Public de Impozite şi Taxe Locale Constanţa care nu mai acordă prime angajaţilor de cel puţin 5 ani. Angajaţii Centrului de Perfecţionare a Personalului Maritim vor afla curând dacă vor primi bani sau cadouri.

"Cadou, cu siguranţă pentru copii, şi din partea sindicatului şi din partea societăţii, bineînţeles, am primit o anumită sumă. Este simbolic mai mult", a spus un angajat al CERONAV.

Bugetarii speră să le fie acordate prime şi anul viitor.

reporter: Poliana Căpitanoperator: Alex Şerbănescu

editor web: Anca Medrea