• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-24 11:01:18
  • Sursa:
Primarul unei comune din Dolj a incercat sa ascunda 70.000 de euro obtinuti din jocuri de noroc Imagine

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că 13 aleşi locali se află în incompatibilitate, conflict de interese sau au averi nejustificate, în câteva cazuri fiind sesizaţi procurorii pentru deschiderea unor dosare penale, scrie Agerpres.

Cel mai important caz depistat de ANI este cel al primarului din comuna Breasta (judeţul Dolj), Ion Vizitiu, care nu poate justifica suma de 114.000 lei prin veniturile realizate împreună cu familia, în perioada mandatului precedent (2016 - 2020).

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, deoarece primarul Ion Vizitiu nu a menţionat în declaraţiile de avere veniturile realizate din jocuri de noroc, în valoare totală de 356.745lei (aproximativ 70.000 euro).

Forțele rebele din Siria au lansat miercuri cea mai mare ofensivă împotriva guvernului din ultimii ani. Până sâmbătă, acestea au preluat controlul asupra unor „părți importante” din al doilea oraș ca mărime al țării, Alep. Ofensiva surprinzătoare a determinat primele atacuri rusești asupra Alepului din 2016 și a determinat retragerea trupelor militare siriene din oraș. Atacul a fost condus de gruparea militantă islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS) - care are o istorie lungă și implicată în conflictul sirian, scrie BBC News.

Economie 2024-11-30 17:18:35

Fiica de 8 ani a unui apropiat al lui Vladimir Putin este declarată drept proprietara unui apartament de milioane de euro din Londra, potrivit unor documente obținute de Business Insider.

Economie 2023-03-15 17:19:35

Perspectiva ca Liz Truss să devină premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este privită de UE cu un amestec de iritare şi nelinişte, diplomaţi europeni afirmând că odată cu războiul din Ucraina şi problemele provocate de inflaţie, ultimul lucru de care au nevoie este o luptă cu Londra pe marginea Brexitului, notează vineri Reuters.

Economie 2022-09-02 20:38:36

Într-o dimineață de final de vară, acum 35 de ani, trupul unei tinere a fost descoperit spânzurat de un copac într-un orășel de la granița dintre Franța și Spania. Nu avea la ea documente, bani sau portofel, ca și când cineva i-ar fi șters identitatea în mod intenționat. Primele răspunsuri legate de numele victimei și circumstanțele dispariției acesteia au apărut abia zeci de ani mai târziu, dar nici până astăzi nu s-a aflat ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea în care fata misterioasă din Portbou a murit.

Economie 2025-04-22 11:40:44

Fostul președinte al organizației PSD Buzău, Lucian Romașcanu, s-a poziționat împotriva plecării lui Marcel Ciolacu din funcția de președinte al PSD. Declarația vine în contextul în care săptămâna următoare ar urma să aibă loc Consiliul Politic Național al partidului, întâlnire pe care Marcel Ciolacu a programat-o după pierderea alegerilor din data de 4 mai.

Economie 2025-05-17 14:57:35

Revolta mercenarilor Wagner a eșuat datorită loialității față de jurământ și datoria militară de care au dat dovadă militarii ruși, a declarat luni ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, într-o primă declarație după tentativa nereușită a lui Evgheni Prigojin de a răsturna conducerea armatei.

Economie 2023-07-03 14:27:43

Un finlandez riscă până la doi ani de închisoare după ce a pus 12 kilograme de dinamită în mașinile unui prieten, spunând că a fost „doar o glumă”, transmite Sky News.

Economie 2023-08-09 18:31:39

O mamă și fiul ei au murit după ce au căzut de pe un feribot care călătorea din Suedia spre Polonia, au precizat autoritățile, potrivit Sky News.

Economie 2023-07-02 17:04:03