• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-06 16:20:30
  • Sursa:
Primarul din Zarnesti a fost trimis in judecata. Ar fi incercat sa fure 60.000 de euro din fonduri europene Imagine

Primarul din orașul Zărnești, județul Brașov, a fost trimis în judecată de DNA, după ce ar fi încercat să-și însușească aproape 300.000 de lei din fonduri nerambursabile. Potrivit procurorilor, bărbatul ar fi depus în 2016, pe vremea când era viceprimar, documente false la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care atestau că lucrările din cadrul unui proiect pe fonduri europene au fost finalizate, deși în realitate nu era așa. Nu ar fi acționat singur, ci împreună cu alți 4 complici, care și-au recunoscut, între timp, fapta.

Bărbatul, trimis în judecată în stare de libertate, este acuzat de DNA de tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene.

"În cursul anului 2016, în vederea finanțării proiectului intitulat "Centrul Național de Informare și Promovare Turistică în Orașul Zărnești" (finanțat din fonduri nerambursabile), inculpatul Igrișan Alexandru Lucian ar fi depus la autoritatea finanțatoare (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – M.D.R.A.P.) mai multe documente false ce atestau, contrar realității, finalizarea tuturor lucrărilor în cadrul proiectului", se arată în comunicatul DNA.

Actele false la care fac referire procurorii reprezentau situații de lucrări, raportul dirigintelui de șantier, inclusiv procesul verbal de recepție, deși lucrarea în sine nu fusese finalizată la momentul respectiv. Viceprimarul ar fi avut și complici: 3 angajați din primărie și un diriginte de șantier.

"În demersurile sale, inculpatul Igrișan Alexandru Lucian ar fi beneficiat de sprijinul a patru persoane (trei angajați ai primăriei Zărnești și un diriginte de șantier) care, la vremea respectivă, au întocmit și semnat documentele menționate mai sus. La data de 10 octombrie 2016, urmare a neregulilor constatate, M.D.R.A.P. a reziliat contractul de finanțare fără a efectua nicio plată către primăria Zărnești. Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi încercat să obțină pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 293.849 lei", arată procurorii DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov, iar cei 4 complici și-au recunoscut deja faptele.

"Procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru inculpați: GROSARU AURELIA, la data faptei director executiv în cadrul Direcției Economice a Primăriei orașului Zărnești, REIT IUSTINA CODRUȚA, la data faptei șef Serviciu Urbanism și manager proiect în cadrul Primăriei orașului Zărnești, CLINCIU MIHAELA, la data faptei inspector achiziții în cadrul Primăriei orașului Zărnești și o persoană fizică, la data faptei diriginte de șantier, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În prezența apărătorilor aleși, cei patru inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, respectiv 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepselor pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi", anunță DNA.

 

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, marţi, că liberalii susţin formarea unei coaliţii cu forţele democratice - PSD, UDMR, USR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Economie 2024-12-03 14:11:36

Uniunea Europeană se pregăteşte de cel de-al 12-lea pachet de sancţiuni ce vor viza Rusia, pe fondul războiului din Ucraina, iar comerțul cu diamante se pare că este pe listă, relatează luni Bloomberg, preluat de News.ro.

Economie 2023-09-18 19:16:52

Austria expulzează patru diplomaţi ruşi care au acţionat „într-o manieră incompatibilă cu statutul lor diplomatic”, a anunţat joi Ministerul de Externe de la Viena. Rusia a promis un „răspuns adecvat”. 

Economie 2023-02-02 12:48:03

Un şofer care a lovit cu maşina un agent de poliţie şi autospeciala MAI a fost reţinut, el fiind cercetat pentru ultraj şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, a anunţat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Economie 2023-05-28 21:51:41

Anul 2023 n-a adus noroc în dragoste unora dintre cele mai îndrăgite vedete. Zeci de celebrități le-au spus „adio” partenerilor lor și unele despărțiri i-au șocat pe fani. Iată unele dintre cele mai răsunătoare „divorțuri” ale anului care se încheie, conform Sky News. 

Economie 2023-12-31 21:01:37

Crabii albaștri invazivi amenință economia unor regiuni întregi din Italia, spun oficialii. Crustaceul originar din apele din vestul Oceanului Atlantic și din Golful Mexic devastează producția de crustacee în Delta Po, unde nu are prădători naturali, informează The Guardian.

Economie 2023-08-23 08:00:54

NATO a trimis un avion radar AWACS deasupra României, ca să monitorizeze mișcările armatelor lui Putin pe la granițele țării noastre și implicit ale Alianței. Mișcarea vine după seria de drone rusești care au intrat în spațiul aerian NATO în ultimele luni.

Economie 2024-09-30 18:33:22

O femeie sărmană de 63 de ani, rămasă fără bani de mâncare, a vrut să fure alimente dintr-un magazin, în localitatea Penne, provincia italiană Pescara. A fost văzută de un angajat, care a chemat carabinierii. Dar incidentul a luat o turnură cu totul neașteptată.

Economie 2023-04-05 17:23:59