• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-13 17:32:37
  • Sursa:
Primarii de comune, revoltati de reforma administrativ-teritoriala: Cocotati in varf, vor sa darame satul, temelia statului. Pana aici! Imagine

Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), Emil Drăghici, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că primarii acestor unităţi admistrativ-teritoriale nu doresc o reorganizare administrativ-teritorială „din pix”, ci consideră că statul are nevoie de o reformă a finanţelor publice.

„Când vorbeşti de reorganizarea administrativ-teritorială, trebuie să vorbeşti de nişte prevederi locale: Carta europeană a autonomiei locale, Legea referendumului. Nu se pot face aceste reorganizări din pix. Dar când aud la nivel central, factori înalţi, cocoţaţi în vârful statului, ca să dărâme temelia sa, satul, nu poţi să nu iei o atitudine şi să le spui: Până aici! Nu mai vorbiţi prostii!”, a afirmat Emil Drăghici, potrivit Agerpres.

Asociaţia Comunelor din România (ACoR) şi Asociaţia Stabilitate, Armonie, Tradiţii (SAT) au lansat miercuri, un manifest, în care afirmă că „România are nevoie stringentă nu de o reformă administrativ teritorială, ci de o reformă a finanţelor publice”.

„Comasarea sau desfiinţarea abuzivă şi nefundamentată a unui număr ridicat de comune ar constitui încă un pas spre o societate din ce în ce mai învrăjbită, scindată, o societate a egoismului, a lipsei de empatie faţă de celălalt, a nepăsării marilor oraşe faţă de sat, privite doar ca 'hinterland' imobiliar, a centrului faţă de periferie, a celor de acum faţă de cei de dinainte, a celor bogaţi faţă de cei săraci, a nepăsării pentru păstrarea identităţii şi a valorilor naţionale în calea tăvălugului globalizării”, se arată în manifestul lansat de ACoR şi SAT.

Potrivit documentului, „în perioada ultimilor 30 de ani în România au fost înfiinţate 234 de comune, iar 59 de comune au fost declarate oraşe, ceea ce arată că reformele administrativ-teritoriale au fost continue, potrivit cerinţelor locale, nu cum se afirmă tendenţios de către anumite persoane sau organizaţii, rău-intenţionate, că în România avem împărţirea din 1968 care nu corespunde nevoilor actuale”. 

Un câine a alergat șase kilometri ca să caute ajutor și să-și salveze stăpânul, care se prăbușise cu mașina într-o râpă din Oregon, SUA, transmite The Guardian.

Economie 2024-06-08 21:16:50

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în Coreea de Sud, despre nevoia de modernizare a armatei, că nu s-a gândit la recrutare obligatorie şi nu va avansa aşa ceva. El a precizat că trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atractivitate pentru cariera militară, evident şi o soldă pe măsura implicării dar şi mult mai multă publicitate pozitivă, adică lumea, mai ales tinerii care ar viza o carieră militară, să ştie exact care sunt oportunităţile.

Economie 2024-04-23 12:25:08

Trei ani de călătorii în lume pe un vas de croazieră, la prețuri comparabile cu cheltuielile care asigură un trai normal - asta era promisiunea unei companii. Dar acum visul s-a sfârșit pentru pasagerii care s-au înscris la călătoria inaugurală de trei ani a „Life at Sea Cruises” (Croazierele Viața pe Mare). După săptămâni întregi de tăcere, compania a recunoscut pasagerilor că nu mai are nicio navă și a anulat plecarea, promițând să le restituie banii celor care s-au înscris pentru croaziere care costau până la sute de mii de dolari, potrivit CNN.

Economie 2023-11-25 09:11:39

Kremlinul a dezmințit vineri acuzaţiile publicației The Wall Street Journal (WSJ), potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin şi miliardarul Elon Musk se află în contact - în secret şi în mod regulat, din 2022, relatează RFI. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse spune că informațiile pulicate de WSJ sunt „false”.

Economie 2024-10-25 22:24:06

România va trece peste lunile următoare fără probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu energie, în cazul unei ierni moderate, şi fără a apela la importuri, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a explicat că din producția internă de gaze, cu toate că este mai mică în sezonul rece, alături de stocurile existente, România își poate asigura consumul intern și poate răspunde și la solicitările Republicii Moldova. Ministrul a dat asigurări că situația este similară și în ceea ce privește energia electrică."Într-o iarnă moderată, aşa cum se specifică şi în actul normativ adoptat de Guvern pentru pregătirea sezonului rece, România va trece fără probleme peste lunile următoare şi fără a apela la importuri. Cu atât mai puţin în zona de gaze, unde, din producţia internă, chiar dacă mai mică pe timp de iarnă, plus ceea ce avem stocat, ne acoperim cu siguranţă consumul intern şi putem chiar să răspundem şi la eventuale solicitări din partea fraţilor noştri de peste Prut. La fel şi pentru energie electrică. Din ce estimăm, într-o iarnă moderată, nu vor fi probleme cu acoperirea consumului din ceea ce România produce", a explicat Burduja, la o conferinţă privind "Provocările iernii 2023 - 2024 pentru sistemul energetic naţional", organizată de Focus Energetic.Ministrul Energiei a subliniat că la nivel de politici publice, la nivel legislativ, totul este în ordine, fiind adoptate în Guvern toate actele normative privitoare la pregătirea sezonului rece, în diverse scenarii. De asemenea, a fost pregătită şi componenţa Comandamentului Energetic de Iarnă.Totodată, el a adăugat că şi din perspectiva realităţii din teren România "stă mai bine ca oricând", în contextul în care stocurile de gaze naturale se ridică la 3,24 miliarde mc, gradul de umplere fiind de 101,99%."Ştiu că a făcut deliciul presei o anumită declaraţie în care am spus că am depăşit 100%, dar este rezerva tehnică, este supraplinul, ca atunci când facem plinul la maşină şi alimentăm până la vârf, până la buşon. Deci, suntem cu mai multe gaze stocate decât oricând şi chiar faţă de anul trecut avem o diferenţă de 334 de milioane metri cubi", a afirmat Burduja.Acesta a menţionat că şi în ceea ce priveşte datele hidrografice deocamdată stăm bine, gradul de umplere al lacurilor fiind de 75,41%. Pe partea de cărbune, stocurile sunt de 925.000 de tone, iar în centralele de la Complexul Energetic Oltenia de 415.000 tone."La fel şi pentru energie electrică, din ce estimăm, într-o iarnă moderată, nu vor fi probleme cu acoperirea consumului din ceea ce România produce", a dat asigurări şeful de la Energie.Ministrul a mai precizat că în cazul unei ierni foarte grele România are posibilitatea de a importa gaze din Azerbaidjan, având acea opţiune de până la un miliard normal metri cubi disponibilă, inclusiv iarna aceasta, până în primăvara anului viitor."Dacă va fi nevoie, vom negocia cu Azerbaidjan chiar şi pentru iarna următoare o eventuală prelungire. Nu mai vorbesc de gazul lichefiat de la Alexandropolis pe care l-am putea aduce. Deci, sunt mai multe rute, mai multe opţiuni şi de fapt asta înseamnă să ai securitate energetică, să ai o diversificare a surselor şi România este pe deplin pregătită şi din acest punct de vedere pentru iarna aceasta", a punctat Burduja. 

Economie 2023-10-27 12:38:29

Guvernul britanic a transmis luni că un „număr semnificativ” de ţări sunt gata să furnizeze trupe pentru a garanta o eventuală încetare a focului în Ucraina, în cadrul aşa-zisei „coaliţii a voluntarilor” pe care încearcă să o formeze Parisul şi Londra, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-03-17 18:45:43

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o convorbire la telefon cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, în care au abordat cooperarea în cadrul OPEC+ şi discuţiile Rusia-SUA cu privire la Ucraina, a comunicat luni Kremlinul, potrivit Reuters.

Economie 2025-03-24 16:21:57

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) anunță întreruperea circulației liniei de tramvai 41, sâmbătă, 14 octombrie. Măsura este luată pentru a permite începerea lucrărilor de consolidare a Pasajului Grant, pe sensul spre strada Turda şi montarea pieselor de cale pentru circulaţia alternativă ulterioară a tramvaielor pe un singur fir, transmite Agerpres.

Economie 2023-10-13 14:11:37