În Oradea, oraş mai mic decât Timişoara, municipalitatea a dat deja în folosinţă prima parcare supraetajată, de peste 450 de locuri, care a costat peste 4 milioane de euro.
"Era cea mai aglomerată zonă din oraş. Practic, dacă veneai în cursul zilei, era foarte greu să găseşti un loc de parcare. Şi atunci, a fost amenajată această parcare, în scopul de a crea locuri de parcare suplimentare, în principal, pentru cei care lucrează în această zonă", afirmă Ilie Bolojan, primarul Oradei.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că nu au la dispoziţie suficient timp pentru a construi o parcare din bani proprii, iar parteneriatul cu un investitor privat este singura opţiune.
„Noi ne aflăm în momentul de față sub presiunea timpului datorită proiectului de reabilitare a centrului istoric care va duce către accesul limitat al autoturismelor pe 11 străzi din zona centrului istoric. Ca atare avem nevoie de această parcare supraterană într-un timp foarte, foarte scurt. Resursele bugetare pe de altă parte ale Timișoarei sunt aproape toate orientate către finalizarea proiectelor europene în acest moment", spune Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.
Municipalitatea şi-a propus să dea în folosință parcarea în șase luni de la desemnarea unui partener privat.
reporter: Miodrag Hojdaoperator: Tiberiu Alasueditor web: Călin Țenche
