• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-18 21:07:59
  • Sursa:
Primaria Moscovei anunta ca nu mai da cu artificii de sarbatori din cauza „starii de spirit a populatiei” provocata de razboi Imagine

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a decis, vineri, în urma consultării populaţiei şi ţinând cont de starea de spirit a acesteia în contextul războiului din Ucraina, anularea marilor concerte în aer liber şi a focurilor de artificii în timpul sărbătorilor de Anul Nou.

Sobianin a subliniat că aşa au hotărât moscoviţii în cadrul consultării la care au participat aproape 300.000 de persoane, opinia majoritară observată astfel fiind să fie celebrate sărbătorile, dar să se restrângă festivităţile, scrie EFE, citată de Agerpres.

Un procent de „29% s-au pronunţat pentru formatul tradiţional al sărbătorilor, în timp ce 52% au propus renunţarea la actele publice masive”, a precizat primarul capitalei ruse. Cu toate acestea, a adăugat el, în timpul sărbătorilor de iarnă nu vor lipsi tradiţionalele luminiţe şi decoraţiuni.

Când a convocat consultarea pe pagina web a primăriei, Serghei Sobianin a pledat de la început pentru menţinerea festivităţilor obişnuite de Crăciun şi Anul Nou, argumentând că nimic nu este mai rău decât starea în care „oamenii cad în depresie şi îşi uită tradiţiile”, iar acest lucru este exact „ceea ce caută inamicul”.

Primarul Moscovei a amintit că nici măcar în anul 1942, după invazia germană, Rusia nu a anulat festivităţile de sărbători, care s-au desfăşurat atunci în tranşee, adăposturi antiaeriene, fabrici, teatre sau parcuri.

Veniturile obţinute la evenimentele care, totuşi, vor avea loc la Moscova de sărbători vor fi dedicate soldaţilor şi angajaţilor din industria militară, a mai anunţat Sobianin. „În multe parcuri şi la festivaluri se va colecta ajutor umanitar. Şi copiii vor putea folosi curierul lui Ded Moroz (n. red. - Moş Crăciun rus) pentru a le trimite cărţi poştale de felicitare soldaţilor şi rezidenţilor noilor regiuni ucrainene anexate de Rusia”, a adăugat Sobianin.

Al doilea oraş al Rusiei, Sankt Petersburg, a renunţat deja la organizarea festivităţilor şi la luminiţele stradale pentru aceste sărbători. Regiunea Krasnodar, din sud, a anulat, de asemenea, festivităţile şi focurile de artificii, în timp ce oraşul Magadan din extremul orient rus a suspendat tradiţionalul festival de sculpturi în gheaţă.

Un sondaj asemănător celui al primarului Moscovei a fost efectuat pe Telegram la începutul lunii noiembrie de preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin.

Conform rezultatului anunţat de acesta, 24% dintre participanţi s-au pronunţat pentru anularea completă a festivităţilor, 10% pentru desfăşurarea lor la fel ca în toţi anii şi 65% pentru limitarea festivităţilor de sărbători doar la concertele pentru copii.

Dmitri Medvedev a vorbit, într-o postare pe Telegram, despre viitoarele alegeri din Occident. În contextul în care anul acesta vor avea loc alegeri americane şi europene, Rusia doreşte să „sprijine în toate modurile posibile” candidaţii care îi sunt favorabili, scrie Le Figaro, potrivit News.ro.

Economie 2024-02-04 22:59:38

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat, luni, într-o intervenţie telefonică la şedinţa Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, pe tema furtului artefactelor dacice din expoziţia de la Muzeul Drents din Assen, că va analiza oportunitatea scoaterii din ţară a obiectelor inestimabile, iar contractele pentru expoziţii trebuie să fie încheiate mai atent ca să nu mai existe interpretări.

Economie 2025-01-27 17:56:21

Rușii continuă să bombardeze în permanență regiunea Donbas, dar și zone rezidențiale din regiunea Zaporojie, orașele Harkov și Nikolaev, spune președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a mulțumit Statelor Unite pentru noul pachet de asistență militară, care include lansatoare HIMARS. Pe de altă parte, Rusia își adună forțe de rezervă din toată țara și le plasează în apropiere de Ucraina pentru viitoare operațiuni ofensive, anunță serviciile de informații militare britanice. O mare parte a acestor noi unități sunt transportate cu ajutorul unor vehicule blindate scoase din depozite vechi. Este un semn că echipamentele moderne ale lui Vladimir Putin s-au redus semnificativ.

Economie 2022-07-10 14:27:59

Teheranul a transmis statelor arabe din Golf că ar fi „inacceptabil” dacă acestea ar permite utilizarea spațiului lor aerian sau a bazelor lor militare împotriva Iranului și a avertizat că orice astfel de mișcare va atrage un răspuns, a declarat un înalt oficial iranian, informează Reuters.

Economie 2024-10-10 00:38:00

Donald Trump a reafirmat că ar „adora” să trimită într-o închisoare din El Salvador cetăţeni americani care au comis infracţiuni grave, ca cei care „împing oamenii în fața metroului”, potrivit unui extras dintr-un interviu publicat marţi.

Economie 2025-04-15 20:33:21

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut joi, într-un mesaj transmis la Forumul de la Davos, accelerarea ajutorului militar înaintea unor noi atacuri ale Rusiei. Zelenski cere tancuri moderne de luptă „înainte de o nouă invazie a tancurilor ruseşti”.

Economie 2023-01-19 12:02:35

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Bogdana, judeţul Vaslui, a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a ameninţat soţia şi i-a omorât acesteia câinele.

Economie 2022-12-11 15:36:30

Kremlinul a avertizat marţi că aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta o ameninţare „inacceptabilă” pentru Rusia, în timp ce Kievul face presiuni asupra aliaţilor săi occidentali pentru a primi invitaţia să adere la alianţă, ca o garanţie care să-i permită începerea unor eventuale negocieri de pace cu Moscova.

Economie 2024-12-03 14:42:47