„Lansăm în SEAP licitația pentru reabilitarea a 50 de km de infrastructură de tramvai pe care circulă mai multe linii cu un flux mare de călători. Este cea mai mare investiție realizată vreodată de Primăria Capitalei, cu o valoare de 500 de milioane de euro. (...) În ceea ce privește sursa de finanțare a proiectului, vom aplica pentru 300 de milioane de euro din fonduri nerambursabile la Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Pentru restul de 200 de milioane de euro, analizăm posibilitatea contractării unor împrumuturi și atragerii de fonduri din partea instituţiilor financiare internaţionale”, a declarat primarul general Nicușor Dan, care a invitat „companiile româneşti şi internaţionale să se înscrie la această procedură de achiziție”.
„Întrucât este o licitație importantă, la care ne dorim să avem cât mai mulți participanți, am transmis informația către camerele de comerţ și către ataşaţii comerciali ai ambasadelor”, a mai spus Nicușor Dan, potrivit unui comunicat.
Liniile de tramvai care vor fi reabilitate leagă zone importante ale orașului și se află pe artere intens circulate, precizează primăria:
În prezent, Bucureștiul are o reţea deja modernizată de 90 de kilometri. Prin reabilitarea celor 50 de km, toată infrastructura de tramvai a orașului va fi complet modernizată în doi ani, potrivit comunicatului.
