• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-13 17:43:46
  • Sursa:
Primaria Capitalei a semnat contractul pentru concertul Depeche Mode de pe Arena Nationala. Organizatorii vor inlocui 40% din gazon Imagine

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că a semnat contractul cu firma Emagic Live pentru organizarea concertului trupei Depeche Mode pe Arena Naţională, pe 26 iulie, organizatorii urmând să înlocuiască aproape jumătate din gazon, după eveniment.

„Am mai stabilit prin contract ca, după concert, Emagic Live să înlocuiască 40% din suprafaţa gazonului. Totodată, contractul stipulează că Primăria Capitalei va asigura funcţionarea optimă a utilităţilor şi facilităţilor, pe toată perioada contractuală (23-28 iulie 2023)”, a transmis Nicușor Dan, informează Agerpres.

El menţionează că termenii în care a fost încheiat contractul sunt rezultatul unui „efort administrativ” şi al unor negocieri de câteva luni, deoarece autoritatea locală a dorit ca acordul să fie „echitabil” pentru părţi. Nicuşor Dan precizează că în administraţiile trecute municipalitatea a încheiat contracte „păguboase” în urma cărora PMB a ieşit în pierdere.

„Mă bucură prezenţa Depeche Mode în Capitală, mai ales că evenimentele de asemenea anvergură, pe lângă bucuria fanilor, aduc şi o mai mare vizibilitate oraşului”, a declarat Nicușor Dan.

Trupa Depeche Mode revine la Bucureşti pe 26 iulie, unde va susţine un concert pe Arena Naţională din Capitală, reprezentaţie ce face parte din turneul mondial „Memento Mori”.

Dave Gahan şi Martin Gore au anunţat că turneul Memento Mori începe în martie cu o serie de evenimente speciale în America de Nord, urmate, din luna mai, de concerte în Europa. Pe harta turneului european se află şi România, cu un concert extraordinar pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 26 iulie. Show-ul va cuprinde piese de pe noul album, dar şi piese de pe albumele anterioare, deja consacrate, au precizat organizatorii.

„Am început lucrul pentru acest proiect la debutul pandemiei, iar temele materialului sunt direct inspirate din acea perioadă. După pierderea lui Fletch, am decis să continuăm, fiind convinşi că el asta şi-ar fi dorit, iar acest lucru nu a făcut decât să confere proiectului o semnificaţie aparte”, a declarat Martin Gore.

Turneul Memento Mori va fi cel de-al 19-lea turneu Depeche Mode şi primul după mai bine de cinci ani.

Victoria așteptată a Partidului Laburist în alegerile parlamentare britanice din 4 iulie dă speranței administrației orașului Londra că va putea să obțină o renegociere a acordului Brexit pentru a-i permite accesul la piața europeană, din care Marea Britanie s-a autoexclus ca urmare a ieșirii din blocul european.

Economie 2024-06-26 22:48:59

Fostele internaţionale Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu au fost primite, sâmbătă seară, în Hall of Fame, în deschiderea Galei EHF Excellence Awards 2024, de la Viena.

Economie 2024-12-14 23:03:44

Fluxul de informații și ajutorul militar al SUA către Ucraina urmează să se reia, iar Kremlinului i se cere să fie de acord cu o încetare a focului de 30 de zile pe care Kievul deja a acceptat-o.

Economie 2025-03-11 23:36:06

Fostul ministru de Externe al Chinei, Qin Gang, care a fost demis din funcție în iulie, a avut o aventură extraconjugală în timp ce era ambasador în Statele Unite, a informat marți Wall Street Journal, potrivit Reuters.

Economie 2023-09-19 11:25:54

Raiffeisen Bank România a obţinut în instanţă suspendarea ordinului emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la modul de calcul al ratelor de credit, a anunţat luni banca, conform Agerpres. 

Economie 2023-07-03 14:52:23

Directorul unei grădini zoologice din Mexic este acuzat că a sacrificat patru dintre caprele pigmee din parc și le-a servit la petrecerea de sfârșit de an organizată pentru angajați.

Economie 2023-02-02 13:45:04

Comunitatea internaţională a făcut front comun în fața violențelor din regiunea Nagorno-Karabah și a cerut autorităților de la Baku și Erevan să înceteze ostilitățile și să se așeze la masa tratativelor. Azerbaidjan a lansat marţi o operaţiune militară pe care o numește „antiteroristă”, transmit Reuters, AFP şi DPA, preluate de Agerpres.

Economie 2023-09-19 19:32:10

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila (UDMR), a câştigat un nou mandat în fruntea oraşului, în vreme ce Bíró Barna Botond (UDMR), actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a devenit preşedinte, după ce a fost votat de majoritatea alegătorilor prezenţi duminică la urne, arată datele parţiale de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.

Economie 2024-06-10 10:53:49