• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-28 10:08:46
  • Sursa:
Prima reactie a lui Serghei Soigu dupa ce Rusia a atacat vineri dimineata orase din Ucraina Imagine

După ce atacurile rusești cu rachete de vineri dimineață au ucis cel puțin cinci persoane în Ucraina, ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a spus că adevăratul scop al aliaților occidentali în Ucraina este „înfrângerea strategică” a țării sale, notează the Guardian.

Agenția rusă de presă RIA a raportat că Serghei Șoigu a spus că Occidentul urmărește să reprezinte o amenințare pentru China și să-și mențină propria poziție de monopol. „Aproape toate” țările membre NATO și-au desfășurat acum capacitățile militare împotriva Rusiei, a mai spus Șoigu, citat de RIA.

Rusia a atacat vineri dimineaţă oraşe din Ucraina, într-o arie largă, începând din capitala Kiev şi până în regiunile centrale şi sudice, iar cel puţin cinci persoane au fost ucise, potrivit presei şi oficialilor locali.

Atacurile au avut loc în condiţiile în care se aşteaptă ca forţele ucrainene să lanseze în curând o ofensivă cu noi echipamente militare, inclusiv tancuri, primite de la aliaţii săi occidentali, în timp ce forţele ruseşti au făcut puţine progrese în ofensiva lor de iarnă, scrie News.ro

Forţele ruseşti, care au suferit o serie de eşecuri de la începutul conflictului, încearcă de 10 luni să pătrundă în ceea ce a mai rămas din Bahmut, cândva un oraş de 70.000 de locuitori. Rusia vede Bahmut ca pe un punct de trecere cheie către alte oraşe din estul Ucrainei şi în prezent este principalul său obiectiv militar.

Atacurile Rusiei de vineri au avut loc la o zi după ce Kremlinul a declarat că ar saluta orice efort care ar putea aduce mai aproape sfârşitul conflictului, referindu-se la o convorbire telefonică dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a avut loc miercuri. A fost prima dată când liderii au vorbit de când Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut. Dar Kremlinul a subliniat că încă nu şi-a atins obiectivele "operaţiunii sale militare speciale" din Ucraina.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la alegerile prezidenţiale și enumeră calitățile care îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat: este „patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale”.

Economie 2024-05-13 17:23:29

Faptul că temperaturile resimțite la nivelul solului sunt mult mai mari decât cele măsurate oficial - la o anumită înălțime față de sol și în condiții de umbră - nu mai este un secret. Cât de mare este însă această diferență a demonstrat Mihai Enescu, lector la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, care a reușit să prăjească ouă într-o tigaie fără foc, doar așezată pe nisipul încins și încălzită de soarele fierbinte. Scopul experimentului realizat de el este să atragă atenția asupra fenomenului deșertificării în zona Olteniei.

Economie 2023-07-18 12:25:36

Un tânăr din Bihor a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că a furat un autobuz de pe o stradă dintr-o localitate din judeţul Satu Mare şi a făcut accident, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.

Economie 2024-11-08 16:20:08

Aurora boreală a fost vizibilă noaptea trecută în România, ca urmare a unei furtunii geomagnatice puternice, și multe imagini impresionante cu fenomenul rar au apărut pe rețelele de socializare.

Economie 2024-05-11 16:44:08

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a reacționat marți, într-un mesaj publicat pe Facebook, la decizia Tribunalului București, care a anunțat luni suspendarea demolării Cathedral Plaza. Tot luni, proprietarul clădirii anunța că i-a făcut plângere penală primarului general. „A face plângere penală împotriva primarului care a pus în executare o hotărâre definitivă depășește orice limită a tupeului”, a scris Nicușor Dan.

Economie 2022-10-04 11:51:01

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj pentru tricolori pe pagina sa de Facebook, imediat după performanța naționalei la Euro 2024. România s-a calificat în optimi după meciul cu Slovacia care s-a terminat 1-1. 

Economie 2024-06-26 22:14:23

Agenția Federală pentru Transportul Aerian din Federația Rusă a decis să prelungească interdicția de zbor pe toată lungimea graniței cu Ucraina. Decizia a fost luată încă din prima zi a invaziei Ruse și acum a fost prelungită până pe 25 mai. 

Economie 2022-05-18 12:47:39

Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, a declarat la Digi24 că a propus ca și demnitarii să treacă prin controlul de securitate la intrarea în Parlament.

Economie 2023-05-10 09:46:21