• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-19 15:46:48
  • Sursa:
Prima reactie a Kremlinului dupa victoria lui Nicusor Dan la alegerile prezidentiale Imagine

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, întrebat luni despre alegerile prezidenţiale din România, la care centristul proeuropean Nicuşor Dan l-a învins pe rivalul său de dreapta radicală, George Simion, că desfăşurarea votului a fost „cel puţin ciudată”, relatează Reuters. 

„Alegerile au fost cel puţin ciudate”, a declarat Dmitri Peskov.

„Cunoaştem povestea candidatului care avea cele mai mari şanse de a câştiga. Fără a se obosi să mai găsească vreo justificare, acesta a fost pur şi simplu eliminat cu forţa din cursă”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. 

Centristul pro-european Nicuşor Dan l-a învins pe rivalul său naţionalist de extremă dreapta în alegerile de duminică în urma reluării votului din 2024, când Călin Georgescu a fost descalificat din cauza a ceea ce autorităţile române au numit o campanie de influenţă rusă nedeclarată în favoarea sa.

Rusia a negat anterior orice implicare în campania lui Georgescu şi a acuzat autorităţile române că l-au interzis din motive politice. 

Victoria lui Dan a fost o uşurare pentru politicienii centrişti de la Bruxelles, unde există îngrijorarea că furia populară faţă de elitele mainstream din cauza politicilor în materie de imigraţie şi din cauza costului vieţii ar putea întări sprijinul pentru partidele de extremă dreapta şi ar putea eroda unitatea continentului în ceea ce priveşte modul de abordare a Rusiei, mai scrie Reuters.

În altă ordine de idei, fondatorul rus al aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a declarat că serviciile de informaţii franceze l-au presat să suprime vocile care îl susţineau pe candidatul de extremă dreapta George Simion, care promisese să pună capăt ajutorului militar acordat Ucrainei.

Peskov a comentat şi acest aspect. „Faptul că ţări europene, precum Franţa, Marea Britanie şi Germania, se amestecă în afacerile interne ale altor ţări nu este o noutate”, a acuzat, la rândul său.

Serviciul de informaţii externe al Franţei a negat acuzaţiile aduse de Durov. Antreprenorul din domeniul tehnologiei are în prezent interdicţie de a părăsi Franţa, unde este anchetat pentru suspiciuni de utilizare abuzivă a serviciului Telegram în scopuri de crimă organizată.

Noul preşedinte american Donald Trump anunţă joi că Statele Unite vor impune taxe vamale suplimentare de 10% produselor chinezeşti - începând de la 4 martie - şi că suprataxele impuse Canadei şi Mexicului intră în vigoare la aceeaşi dată.

Economie 2025-02-27 17:47:51

Marcel Ciolacu a vorbit marţi despre celebra fotografie în care apare alături de Omar Hayssam la o vânătoare de mistreți. Premierul a fost întrebat într-o conferință la Craiova despre relația lui cu fostul om de afaceri sirian condamnat la peste 24 de ani de închisoare pentru mai multe acuzații, inclusiv terorism.

Economie 2024-08-27 14:27:32

O fetiță de 4 ani a murit după ce a fost lovită de o mașină într-o comună din județul Iași. La volan era o femeie de 28 de ani care nu avea permis. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede mașina care trece cu viteză. 

Economie 2022-06-03 00:22:55

Liderul rus Vladimir Putin a acordat primele sale titluri de „Mamă-eroină”, reluând astfel o tradiţie sovietică ce consta în a premia femeile care aveau de la zece copii în sus, potrivit unui decret prezidenţial publicat luni, informează AFP.

Economie 2022-11-14 17:53:27

Zahărul şi cartofii sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce uleiul este singurul aliment care s-a ieftinit, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

Economie 2023-07-13 10:18:11

Unul dintre cei mai influenți și cunoscuți propagandiști și bloggeri militari ai Rusiei a declarat că Transnistria este „o bucată din Rusia” pe care, în prezent, forțele militare ale Moscovei nu o pot „apăra” în prezent decât cu „armamentul strategic” - expresia folosită de Kremlin când face referire la arsenalul său nuclear.

Economie 2024-03-02 07:00:21

Campionul olimpic la 200 metri liber, David Popovici, a declarat, miercuri seară, că, atunci când se va retrage din activitate, va dori să înfiinţeze un centru de dezintoxicare pentru persoanele cu adicţii şi să aibă propriul bazin de înot în care să înveţe câţi mai mulţi copii să înoate, scrie News.ro.”Sunt două businessuri pe care aş vrea să le fac după ce mă retrag: Mi-ar plăcea să existe la noi în ţară, nu ştiu cât e de posibil să vină din domeniul privat toate fondurile, e nevoie şi de ajutorul statului, un centru de dezintoxiare real, pentru că nu avem un centru şi un program real, pentru cei cu adicţii grele sau uşoare, fie că e vorba de jocuri de noroc, băutură, droguri. Mi-ar plăcea să mă ocup de aşa ceva, să ajut, e foarte important, nu se vorbeşte mai deloc la noi în ţară, şi sunt foarte mulţi oameni afectaţi. Cei mai mulţi pleacă din ţară pentru astfel de dependenţe, pentru că sunt centre mai bune în Europa, dar nu toată lumea are fonduri.

Economie 2024-09-19 11:13:00

Serviciile de securitate poloneze au reținut un cetățean bielorus suspectat de comiterea unor acte de sabotaj, inclusiv o tentativă de incendiere a unei clădiri în Gdansk. Potrivit agenției ABW, bărbatul ar fi acționat la ordinele unor servicii de informații străine și ar fi avut ca scop destabilizarea unor obiective legate de Ucraina, relatează Reuters.

Economie 2024-11-13 13:07:26