• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-06 11:19:32
  • Sursa:
Prima reactie a IPS Teodosie dupa ce DNA a anuntat ca-l urmareste penal: „Nu ma intereseaza, eu stiu ca nu am nicio problema” Imagine

Înaltpreasfințitul Teodosie este urmărit penal de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru cumpărare de influență. Marți seară, la câteva ore după ce a fost pus sub acuzare de procurorii DNA, Arhiepiscopul Tomisului a fost surprins de jurnaliști în orașul Ovidiu, din Constanța, unde se inaugurează bradul de Crăciun. Întrebat despre acuzațiile DNA, ÎPS Teodosie a refuzat inițial să comenteze. „Despre pomul de Crăciun am păreri și atât”, a spus el. Ulterior, el a declarat pentru Antena 3 CNN că „nu este urmărit penal, ci că se fac nişte verificări”. 

Dosarul DNA a fost deschis în urma unei anchete făcute de jurnaliștii Recorder.

ÎPS Teodosie a spus pentru sursa citată că nu este urmărit penal, aşa cum a anunţat DNA, ci că se fac nişte verificări. „Nu e nicio urmărire. Se fac nişte verificări. Nu există probe, nu e nicio urmărire. Eu nu ştiu de aşa ceva. Nu mă interesează ce este. Eu ştiu că nu am nicio problemă”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului. 

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru cumpărare de influenţă, în timp ce un consilier din cadrul Arhiepiscopiei este suspectat de complicitate la această infracţiune. IPS Teodosie ar fi promis 160.000 de lei unui om de afaceri care ar fi trebuit să obţină suma de 800.000 de lei de la Secretariatul de Stat pentru Culte, acesta din urmă pretinzând că are influenţă asupra funcţionarilor.

Banii ar fi urmat să fie folosiţi pentru construcţia sau reabilitarea unor unităţi de cult. Acuzaţiile procurorilor vizează faptele prezentate într-o investigaţie publicată recent de Recorder, în care ÎPS Teodosie şi unul dintre consilierii săi, la rândul său urmărit penal, îi promit unui presupus om de afaceri un comision de 20% dintr-o finanţare de 800.000 de lei pe care afaceristul urma s-o obţină de la buget prin influenţă politică.

„În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.

Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului”, se arată în comunicatul transmis de DNA. 

Patriarhia a salutat dosarul deschis de DNA împotriva lui ÎPS Teodosie. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a declarat pentru Digi24 că atât autoritățile judiciare, dar și cele bisericești sunt „firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală”.

„Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală. Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale”, a declarat Bănescu. 

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis, marţi seară, un punct de vedere, după ce DNA a anunţat că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie este urmărit penal şi au precizat că atunci când avocaţii vor lua contact cu elementele dosarului, vor reveni cu informaţii noi. Ei au afirmat că regretă că aceste momente de tensiune apar în perioadă de post sau în ajunul marilor sărbători.

„Aspectele menţionate de către domnii procurori probabil că sunt cele din materialul video apărut în presă. Când avocaţii celor invitaţi astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie vor lua contact cu elementele dosarului, vom putea reveni cu informaţii noi”, au transmis marţi, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, printr-un comunicat de presă.

Ei au precizat că Arhiepiscopia Tomisului a solicitat autorităţilor publice în data de 21 noiembrie să aprecieze dacă fapta pretinsului „intermediar” cade sub incidenţa prevederilor art. 244, 258, 291, 348 sau a altor prevederi din Codul Penal şi să acţioneze în consecinţă.

De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului mai precizat că şi-a rezervat dreptul de a se adresa instanţelor competente pentru examinarea şi eventuala soluţionare a situaţiei şi menţine punctul de vedere privind nevinovăţia Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi a Consilierului eparhial.

„Regretăm că aceste momente de tensiune (mai mult sau mai puţin artificială) apar în perioadă de post ori în ajunul marilor sărbători, parcă anume pentru a umbri frumuseţea rugăciunii şi a trăirii creştine. Arhiepiscopia Tomisului îşi va continua nestingherită viaţa spirituală, Chiriarhul şi preoţii ei vor intensifica programul de rugăciune iar credincioşii ortodocşi din cuprinsul celei mai vechi eparhii a ţării vor fi pomeniţi în continuare la toate sfintele rânduieli”, a mai precizat Arhiepiscopia Tomisului.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei au mai adăugat că nutresc speranţa că autorităţile îşi vor face datoria.

„Nutrim speranţa că legea va fi împlinită în litera şi în spiritul său, credem cu tărie că autorităţile îşi vor face datoria şi că principiile constituţionale vor fi respectate. Atât Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului cât şi Consilierul eparhial, în calitate de buni cetăţeni, se vor conforma întru totul solicitărilor instituţiilor abilitate”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului susţin că purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a antepronunţat în acest caz şi a încălcat astfel hotărârea Sfântului Sinod.

„Întrucât purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a antepronunţat , fără consultarea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Tomisului, într-un caz care priveşte exclusiv persoana Chiriarhului şi cea a unui consilier eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului, îi reamintim acestuia că, încălcând flagrant hotărârea Sfântului Sinod nr. 6106/5 iulie 2023 care, la punctul 1, prevede că, în funcţie de competenţele proprii în materia punctului de vedere al Bisericii, sunt mai multe paliere de responsabilitate în Biserica Ortodoxă Română (nivelul eparhial, nivelul mitropolitan, nivelul Patriarhiei Române, Patriarhul României şi Sfântul Sinod), creează impresia greşită că încalcă principiile autonomiei eparhiale, ale disciplinei comunicării publice în Biserica Ortodoxă Română şi, mai presus de toate, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază orice om, inclusiv un ierarh al Bisericii. Îi reamintim, totodată, domnului purtător de cuvânt al Patriarhiei Române că autoritatea supremă a Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod, a hotărât că «purtătorii de cuvânt nu pot trimite către presă punctele de vedere personale şi nici nu pot exprima public puncte de vedere personale în probleme referitoare la instituţia pe care o reprezintă» (H.S.S. 6106/5 iulie 2023, punctul 4)”, au mai declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Un buncăr anti-atomic care a fost până acum ultra-secret, a fost deschis publicului în Danemarca. Capabilă să reziste unui atac nuclear, impresionanta clădire subterană a devenit acum un muzeu despre fricile și tensiunile care au dominat perioada Războiului Rece, scrie BBC.

Economie 2023-05-02 12:57:45

Într-un articol de opinie publicat joi în Die Presse, Oliver Grimm, corespondentul cotidianului vienez la Bruxelles, spune că șeful guvernului, cancelarul Karl Nehammer, s-ar putea răzgândi în privinţa blocării accesului României și Bulgariei la Schengen mai repede decât e de așteptat, imediat după alegerile din Austria Inferioară, adică în luna februarie.

Economie 2022-12-22 15:56:43

Cei doi copii ai lui Silvio Berlusconi din prima căsătorie, Pier Silvio şi Marina, vor controla în comun holdingul familiei, Fininvest, potrivit testamentului lăsat de fostul premier multimiliardar, care a încetat din viață pe 12 iunie.

Economie 2023-07-06 13:22:43

Douăzeci de noi angajaţi au sosit la Ambasada rusă din Phenian în cadrul unei rotaţii a personalului, a anunţat joi misiunea diplomatică rusă din Coreea de Nord. Această mişcare, prima după restricţiile din pandemie, când Coreea de Nord şi-a închis complet graniţele, vine în contextul în care SUA au informaţii că liderul nord-coreean Kim Jong Un s-ar putea întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin în Rusia pentru a discuta despre o afacere cu arme, relatează CNN.

Economie 2023-09-07 19:34:45

Temperaturile foarte ridicate pot pune mari probleme nu doar oamenilor, ci și prietenilor noștri necuvântători. Și animalele de companie pot face insolație. Oamenii trebuie să știe că nu e bine să-i ducă de la căldură direct în duș, pentru că pot face șoc termic.

Economie 2023-07-16 18:20:05

Premierul Marcel Ciolacu a spus, după concluziile prezentate de FMI, că este convins că nu va fi nevoie de noi taxe în România, dacă Guvernul își respectă promisiunile și dacă va continua reorganizarea în ministere, potrivit News.ro.

Economie 2023-10-04 17:44:22

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, anunţă joi că piloţii români au început pregătirea în cadrul Centrului European de Instruire F-16 de la Feteşti.

Economie 2024-01-18 18:09:04

Fostul preşedinte american Barack Obama a continuat tradiţia de a publica lista filmelor, cărţilor şi cântecelor sale preferate din anul în curs, printre nominalizări aflându-se pelicula "Top Gun: Maverick" şi cartea publicată de soţia sa, Michelle Obama - "The Light We Carry", informează Agerpres.

Economie 2022-12-25 17:48:45