Cazul fostului ofițer de rang înalt al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) este în atenția conducerii Republicii Moldova, inclusiv a premierului Dorin Recean. Precizarea a fost făcută pe 10 septembrie de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Vodă a subliniat că transmiterea informațiilor secrete de stat trebuie „să aibă calificarea juridică corespunzătoare” și că SIS (n.red. Serviciul de Informații și Securitate) cooperează cu partenerii săi internaționali care examinează acum acest subiect.
În timpul unor declarații de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului din Republica Moldova a fost întrebat dacă autoritățile de la Chișinău au deschis o anchetă paralelă și care este poziția Executivului față de faptul că „un oficial de rang înalt a ajuns să fie spion în favoarea altor state”.
„Din partea Guvernului Republicii Moldova, mesajul este clar și tranșant: orice act de trădare de patrie și transmiterea de secrete este un fapt care necesită să aibă calificarea juridică corespunzătoare. Nu pot să vorbesc în numele altor instituții care urmează să investigheze detaliile acestui caz, care cu siguranță o vor face. Vreau să punctez că vom continua eforturile de identificare a unor astfel de persoane care sabotează și lucrează în interesul altor state și nu cel al Republicii Moldova. Este un proces clar pornit și în viitor vom depune toate eforturile ca cei care trădează interesele Republicii Moldova să răspundă conform legislației țării noastre”, a comunicat Daniel Vodă pe 10 septembrie, transmite newsmaker.md.
Întrebat dacă premierul Republicii Moldova a solicitat să fie ținut la curent cu evoluția cazului, Vodă a răspuns: „Este evident că acest caz de rezonanță, nu doar pentru Republica Moldova sau România, dar în plan regional, este în atenția conducerii Republicii Moldova, inclusiv a domnului prim-ministru și toate acțiunile care necesită a fi întreprinse vor fi desfășurate și pe partea de investigare în Republica Moldova”.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău a mai spus că „Serviciul de Informații și Securitate cooperează strâns cu partenerii care acum examinează acest subiect”. „Cazul este în gestiune la partea română. Asta înseamnă că și autoritățile din Republica Moldova, în capacitatea oficială, urmează să conlucreze foarte strâns cu colegii din România”, a precizat Vodă.
