• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-06 22:46:35
  • Sursa:
Prima reactie a Chinei dupa realegerea lui Trump Imagine

China a declarat miercuri, în contextul alegerilor prezidenţiale din SUA, câştigate de Donald Trump, că îşi doreşte o „coexistenţă paşnică” cu Statele Unite.

„Politica Chinei faţă de SUA este consecventă şi clară. Noi privim şi gestionăm relaţiile noastre cu SUA în conformitate cu principiile respectului reciproc, coexistenţei paşnice şi cooperării reciproc avantajoase”, a declarat miercuri dimineaţă purtătoarea de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, întrebată cum va afecta relaţiile bilaterale revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Oficial, guvernul chinez are o poziţie neutră cu privire la alegeri, numindu-le „o problemă internă a Statelor Unite”, scrie CNN, potrivit News.ro.

Între timp, mass-media chineză de stat a încercat să prezinte votul din SUA ca o reflectare a diviziunilor sociale profunde şi a disfuncţiilor politice din Statele Unite, pe fondul sentimentului larg în China că, indiferent cine câştigă, este puţin probabil ca relaţiile bilaterale tensionate să se îmbunătăţească.

Potrivit Reuters, în ciuda acestor declaraţii paşnice la nivel oficial, strategii spun că Beijingul se pregăteşte pentru o rivalitate acerbă cu SUA în ceea ce priveşte comerţul, tehnologia şi problemele de securitate.

Strategii chinezi se aşteaptă la o retorică mai aprinsă şi la tarife vamale exagerate impuse de Trump, deşi unii sunt de părere că politica sa externă izolaţionistă ar putea oferi Beijingului un teren gol pentru a-şi extinde influenţa globală.

Administratorii fondurilor importante de investiţii se aşteaptă ca partea cea mai mare a activelor ruseşti să nu fie accesibile investitorilor occidentali, în pofida unor traderi „exotici” care pariază pe o apropiere între Moscova şi Washington, transmite Reuters.

Economie 2025-03-24 12:33:47

Unul dintre cei mai conservatori doi judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican, a recunoscut că a acesta i-a plătit două sejururi de lux în 2019, potrivit declaraţiilor sale oficiale publicate vineri de media.

Economie 2024-06-08 08:42:15

Din primele sale momente la balconul Bazilicii Sfântul Petru, Papa Leon al XIV-lea a oferit trei indicii importante despre ce fel de lider al Bisericii Catolice va fi pentru cei peste 1,4 miliarde de credincioşi, relatează Reuters.

Economie 2025-05-09 10:50:27

Un camion încărcat cu ciment a luat foc joi, pe centura Apahida–Vâlcele, din județul Cluj. Incendiul a izbucnit în urmă cu scurt timp la cabina vehiculului, iar o femeie care a trecut prin zonă a sunat la 112.

Economie 2025-06-05 10:01:48

După atacul de sâmbătă dimineață al Israelului asupra Iranului, oficialii americani s-au grăbit să avertizeze ambele țări împotriva  alimentării unui circuit al violenței, însă analiștii spun că o dezescaladare durabilă a situației din Oroiientul Mijlociu nu este o concluzie sigură, cel puțin deocamdată, scrie CNN.

Economie 2024-10-26 17:57:30

Gimnasta Ana Maria Bărbosu va intra astăzi în posesia medaliei de bronz de la Jocurile Olimpice, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Casa Olimpică din Bucureşti, la ora 15.30.

Economie 2024-08-16 07:19:56

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că rotativa guvernamentală, prin care conducerea Guvernului ar urma să fie preluată de liderul PSD, Marcel Ciolacu, se va produce şi că la momentul oportun îşi va depune mandatul.

Economie 2023-02-24 21:29:20

Polonia a decis să sprijine Republica Moldova și a trimis la Chișinău șase avioane încărcate cu arme, muniții și echipamente destinate poliției din această țară pentru a face față încercărilor de destabilizare, a anunțat ministrul polonez de Interne, Mariusz Kamiński.

Economie 2023-06-01 20:14:55