• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-31 08:07:32
  • Sursa:
Prima reactie a actorilor din „Friends” dupa moartea lui Matthew Perry Imagine

Actorii din serialul „Friends” au declarat că sunt „total devastaţi” după moartea actorului Matthew Perry, care l-a interpretat pe personajul Chandler Bing din acest sitcom de succes, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Suntem cu toţii total devastaţi de pierderea lui Matthew”, au declarat Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc şi David Schwimmer într-un comunicat comun. „Am fost mai mult decât colegi de film. Suntem o familie”, au spus colegii actorului.

Matthew Perry a murit la vârsta de 54 de ani. El a fost găsit sâmbătă în stare de inconştienţă, în jacuzzi, de asistentul său la locuinţa sa din Los Angeles.

„Sunt atât de multe de spus, dar deocamdată ne vom lua un moment pentru a ţine doliu şi a digera această pierdere uriaşă”, au explicat colegii actorului în comunicat. „În acest moment, gândurile şi dragostea noastră sunt alături de familia lui Matty, de prietenii lui şi de toţi cei care l-au iubit din întreaga lume”, a spus ei.

Moartea actorului a stârnit un val de omagii, de la celebrităţile de la Hollywood la premierul canadian Justin Trudeau.

Un adevărat fenomen cultural, sitcomul „Friends” şi-a pus amprenta asupra unei generaţii de telespectatori.

Fostul lider al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a semnat, alături de mai mulți foști deținuți politici polonezi, o scrisoare deschisă adresată lui Donald Trump, în care își exprimă „teama și dezgustul” față de episodul din Biroul Oval, unde președintele american l-a certat în fața lumii întregi pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Walesa spune că scena i-a amintit de interogatoriile Securității poloneze și de procesele din tribunalele comuniste.

Economie 2025-03-03 15:31:06

Două TIR-uri s-au ciocnit violent, joi dimineața, pe DN6, în apropierea zonei Porțile de Fier, județul Mehedinți. Unul dintre șoferi a murit. Traficul este blocat pe Defileul Dunării. 

Economie 2025-01-30 08:51:19

Aproape 47% din populația țintă s-a autorecenzat în prima etapă a recensământului, a anunțat INS. De marți va începe recenzarea pe teren, prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online.

Economie 2022-05-30 12:58:09

Povestea ascensiunii Rusiei în 2024 începe să pară mai mult ficțiune decât realitate, comentează publicația de analiză militară Defense One, prin semnătura lui John R. Derni, cercetător la US Army War College.

Economie 2024-12-12 07:00:57

Marine Le Pen şi mai mulţi conservatori au dat luni șah mat şefului statului francez, care a încercat să-și promoveze o lege fără a dispune de majoritate. Adunarea Naţională - camera inferioară a parlamentului Franţei - a respins proiectul de lege a imigraţiei înaintat de guvern şi susţinut de preşedintele Emmanuel Macron, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Economie 2023-12-11 20:34:36

Premierul Denis Şmîgal a anunţat miercuri că guvernul ucrainean va aloca, pentru restul acestui an, aproape un miliard de euro, pentru finanţarea producţiei interne de drone, potrivit EFE, preluat de Agerpres.

Economie 2023-07-26 14:35:39

Senatorul Daniel Zamfir (PSD) a declarat duminică seara, la Digi24, că deja a devenit agasantă pentru toată lumea insistenţa cu care colegii de guvernare vor să discute despre comasate, el precizând că pentru PSD chiar nu e o prioritate comasarea alegerilor locale cu europarlamentare.

Economie 2024-02-18 19:20:59

Președintele interimar al Senatului Mircea Abrudean a avut o vizită oficială în Republica Moldova, unde a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministrul pentru integrare europeană Cristina Gherasimov. La discuții, Abrudean a reinterat angajamentul ferm al României față de parcursul european al Republicii Moldova și „sprijinul constant pentru consolidarea rezilienței și dezvoltării acesteia”.

Economie 2025-03-25 22:54:22