• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-26 17:09:12
  • Sursa:
Prima dezbatere prezidentiala americana va avea loc, in premiera, in iunie. Biden si Trump au convenit locul si data Imagine

Președintele SUA, Joe Biden, se va confrunta în prima dezbatere electorală cu rivalul său, fostul președinte Donald Trump, pe 27 iunie, după ce ambii candidați au acceptat invitația postului CNN, relatează Reuters.

„După cum ai spus: oriunde, oricând”, l-a provocat Biden pe Trump într-o postare pe Twitter.

„Președintele Trump a acceptat deja invitația de dezbatere a CNN pentru 27 iunie”, au transmis și reprezentanții campaniei Trump.

Încă există, însă, diferențe de opinie între cele două campanii. Joe Biden a spus că dorește două dezbateri – una în iunie și o alta în septembrie, în timp ce campania Trump a cerut pentru mai multe dezbateri și pentru un „spațiu larg, din motive de divertisment”.

Propunerea președintelui Biden, prima ofertă formală a campaniei sale pentru rivalul său, elimină, astfel, tradiția veche de decenii de organizare a trei dezbateri în toamnă, cu o lună sau două înainte de data alegerilor.

Cele două campanii au negociat direct una cu alta pentru dezbateri pentru a stabili propriile reguli, a găsi moderatori și posturi. Campania Biden a propus, de asemenea, o dezbatere între candidații pentru vicepreședinție. Aceasta ar urma să aibă loc în iulie, după Convenția Națională Republicană, care va stabili formal cine sunt candidații partidului la alegerile din noiembrie.

„Donald Trump a pierdut două dezbateri în faţa mea în 2020. De atunci, nu s-a mai prezentat la vreo dezbatere”, a susţinut Biden într-un mesaj video pe Twitter. „Acum pare că vrea să dezbată din nou cu mine. Fă-mă fericit, prietene. O să fac asta chiar de două ori”, a adăugat el.

În replică, Trump a afirmat că Biden este „cel mai slab participant la o dezbatere” cu care s-a confruntat vreodată. Într-un mesaj cu numeroase majuscule, aşa cum obişnuieşte, el a scris: „Sunt gata şi dispus să dezbat cu Joe cel necinstit la cele două date propuse”.

Nici Biden, dar nici Trump nu au dorit să se confrunte în dezbateri electorale cu contracandidații lor la alegerile interne pentru stabilirea candidaților. De partea republicană, Trump a fost absent la toate dezbaterile cu contrandidații săi în alegerile preliminare, în timp ce Partidul Democrat a refuzat să organizeze vreo dezbatere pentru alegerile preliminare. 

Biden nu doreşte să participe la dialogul tradiţional televizat organizat de Comisia pentru Dezbateri Prezidenţiale, respingând organizaţia independentă care s-a ocupat de aceste evenimente din 1988. Şefa de campanie a preşedintelui SUA, Jennifer O'Malley Dillon, a informat în scris comisia că acesta nu va fi prezent la dezbaterile programate în 16 septembrie, 1 octombrie şi 9 octombrie.

Preşedintele doreşte să se confrunte cu contracandidatul său mult mai devreme: la scurt timp după ce va participa la summitul G7 din Italia, care va avea loc în 13-15 iunie, respectiv la începutul lui septembrie.

Aproximativ trei milioane de persoane ar putea beneficia de creşterea valabilităţii permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la 10 ani la 15 ani, în scopul reducerii costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, potrivit unui proiect iniţiat de Guvern, adoptat marţi de Senat.

Economie 2024-02-27 14:59:49

O altercaţie a izbucnit vineri între aleşi în parlamentul taiwanez, în legătură cu proiecte de lege despre care criticii susţin că ar „dăuna sistemului democratic” al insulei. Deputaţii şi-au construit baricade şi s-au stropit cu apă.

Economie 2024-12-20 10:52:59

Fostul ministru Eduard Novak a declarat, vineri, că problema de fond în cazul premierilor de după Jocurile Olimpice este reprezentată de „modul lipsit de transparenţă, imoral şi aflat chiar la limita legalităţii în ceea ce priveşte decizia de a acorda o recompensă în cuantum de 160.000 de euro contabilei instituţiei” pe care o conduce Elisabeta Lipă.

Economie 2024-10-18 13:52:56

Deși sunt promovate în întreaga lume drept o „armă crucială” în lupta pentru reducerea emisiilor de carbon, panourile solare au o durată de viață de doar 25 de ani. Acest aspect creează o problemă: în câțiva ani, miliarde de panouri solare vor trebui dezafectate și înlocuite. Doar că infrastructura necesară pentru a le aduna și recicla nu există în acest moment, se arată într-un material BBC.

Economie 2023-06-06 08:00:42

Un grup de 30 de bărbați „înarmați până-n dinți” au deschis focul în fața unor ofițeri de poliție într-un sat din nordul Kosovo, duminică. Un polițist a fost ucis, iar aceiași bărbați înarmați au luat cu asalt și o mânăstire sârbă ortodoxă, relatează Reuters. Este vorba de primul astfel de incident violent regional care are loc din luna mai și până acum.

Economie 2023-09-24 18:02:02

Un TIR a lovit un autoturism, însă şoferul nu şi-a dat seama şi a târât maşina zeci de metri pe şosea. Incidentul a avut loc pe DN 7, în judeţul Argeş și a fost înregistrat de camerele de supraveghere. Șoferul a fost identificat și a fost sancţionat.

Economie 2024-06-06 13:30:40

Bărbatul care a agresat sexual o poliţistă în Gara de Nord din București a fost trimis în judecată, a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Economie 2023-04-28 12:38:54

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a criticat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, instituţii din subordinea ministerului care "se laudă" cu planurile pe care le-au realizat, dând exemplu, în acest sens, Autoritatea Vamală Română. "După Bobotează voi ieşi public şi voi cere domnului prim ministru revocarea din funcţie a câtorva conducători din cadrul instituţiilor cele mai importante pentru România şi aici mă refer la Autoritatea Vamală Română, tot cu subiect şi predicat spun acest lucru, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală", a afirmat el.

Economie 2023-12-30 14:36:48