• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-31 14:56:21
  • Sursa:
Prima declaratie a Alexiei, fata ranita in accidentul din Pascani, la iesirea din spital Imagine

Alexia Tudose, adolescenta de 15 ani care a fost grav rănită în accidentul de autocar din Pașcani, a fost externată azi, după două săptămâni de spitalizare și șapte operații.

Ea a făcut primele declarații în care s-a arătat optimistă că își va reveni cât mai repede și cât mai bine.

Alexia Tudose: „Sunt foarte fericită că am ajuns cu bine până acum și sunt sigură că și în continuare o să fie totul bine și o să-mi revin cât mai repede și cât mai bine.

Doamne ajută să fiu bine, să fiu alături de cei dragi și abia aștept să-mi văd prietenii. Am emoții și știu că acasă o să fie cel mai bine.

Ce-a trecut a fost, dar acum trebuie să văd ce va fi și trebuie să am o gândire pozitivă ca să pot să trec peste astea cu bine.”

Medicii spun că au fost operații maraton și că cea mai complicat, prima dintre ele, a durat 20 de ore. Atunci au reușit să replanteze brațele fetei. Au urmat încă șase intervenții chirurgicale, care au durat între două și zece ore fiecare.

Fata va avea nevoie de câte două ședințe de kinetoterapie pe săptămână, iar medicii sunt optimiști că își va putea folosi ambele brațe în cel mult un an. De altfel, ei au fost surprinși de evoluția fetei, în condițiile în care riscul de deces de după astfel de accidente este foarte ridicat. 

 

Mai multe persoane au murit și cel puțin 9 soldați ruși au fost răniți după un incident la centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de forțele ruse. De asemenea, cel puţin o persoană a fost ucisă marţi, iar alte şase rănite într-un atac cu rachete ruseşti asupra zonei centrale din Kramatorsk. În sud, regiunea Odesa a fost din nou atacată în noaptea de luni spre marţi, unde forţele ruse au lansat şapte rachete de croazieră Kalibr. Ucrainenii încearcă să câștige teren în sud și să întrerupă liniile de aprovizionare ale rușilor. Marți, ucrainenii au lovit cu rachete americane un pod important din regiunea Herson.

Economie 2022-07-20 00:29:49

Estonia a alocat 916.405 de euro din bugetul statului pentru demontarea şi deplasarea monumentelor sovietice, amplasate în această țară în perioada în care s-a aflat sub ocupație sovietică (1944-1991).

Economie 2023-01-06 16:19:06

Sute de proteste sunt planificate, sâmbătă, la showroom-urile Tesla din SUA și de la nivel internațional. Organizatorii au numit evenimentul „Tesla Takedown’s Global Day of Action”, cea mai recentă și cea mai mare dintr-o serie de demonstrații care au început la scurt timp după învestirea lui Donald Trump. Organizatorii spun că mitingurile vor avea loc în fața a peste 200 de locații Tesla din întreaga lume, inclusiv aproape 50 doar în California, potrivit The Guardian.

Economie 2025-03-29 07:00:29

Elena Lasconi nu i-ar lua în echipa sa de conducere pe actualii lideri ai USR, cum ar fi Cătălin Drulă, Dan Barna și Ionuț Moșteanu, potrivit News.ro. Edilul din Câmpulung Muscel susține că ar dori, în situația în care va fi președintele partidului, să aibă alături oameni care nu au fost „în prim plan” în politica USR.

Economie 2024-06-22 13:01:28

Oamenii de ştiinţă au descoperit că găurile negre se rotesc neaşteptat de rapid, potrivit unui studiu prezentat la cea de-a 25-a întrunire a Societăţii Astronomice Americane (AAS) din National Harbor, Maryland, transmite Space.com. Descoperirea se bazează pe „o nouă formă de arheologie a găurilor negre”, abordare ce corelează rotaţia (sau spinul) acestor fenomene cosmice cu cantitatea de gaz şi de praf cosmic pe care au consumat-o pentru a creşte într-o perioadă de peste 7 miliarde de ani din istoria cosmosului.

Economie 2025-02-10 07:15:23

Statele Unite oferă până la 10 milioane de dolari pentru informaţii asupra a cinci finanţatori ai Hamas sau despre orice ar putea duce la perturbarea mecanismelor financiare ale grupării militante palestiniene, a anunţat vineri Departamentul de Stat, citat de Reuters.

Economie 2024-01-05 19:04:43

Cartea unei foste angajate a grupului Meta, care include portrete - realizate într-o lumină defavorabilă - ale mai multor lideri ai companiei, printre care şi Mark Zuckerberg, se află în fruntea topurilor vânzărilor de carte din Statele Unite, în ciuda tentativelor gigantului reţelelor de socializare de a-i împiedica lansarea, informează AFP.

Economie 2025-03-23 22:30:02

Maurizio Cattelan, artistul italian care a creat banana lipită cu bandă adezivă de un perete, vândută săptămâna aceasta pentru 6,2 milioane de dolari, a declarat într-un interviu publicat vineri că lucrarea a fost o „provocare” şi o invitaţie de a aprecia adevărata valoare a artei.

Economie 2024-11-22 14:01:35