• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-15 13:02:02
  • Sursa:
Prezenta la alegerile din Turcia a fost de aproape 90%. Votul este obligatoriu. Ce sanctiuni primesc turcii care nu merg la urne Imagine

Prezența la alegerile prezidențiale și parlamentare de duminică, din Turcia, a fost de 89%. După numărarea a 99,38% din voturi, președintele în funcție Recep Erdogan a obținut 49,42%, în timp ce contracandidatul său, Kemal Kilicdaroglu, a obținut 44,95%, conform agenției de stat Anadolu.

Prezența la vot a fost masivă, de aproape 90%, dar trebuie subliniat că în Turcia prezența la vot este obligatorie prin lege. 

Au fost peste 64 de milioane de turci eligibili să voteze la alegerile prezidențiale și parlamentare, iar numărul turcilor din străinătate care au putut vota a depășit 3,4 milioane.

Prezența la vot la alegerile din Turcia este în general mare. În 2018, aproape 87% dintre alegătorii eligibili au votat. 

Potrivit articolului 25 din Legea nr. 298 privind prevederile de bază ale alegerilor și registrelor electorale, votul în alegeri este o obligație legală. Sancționarea celor care nu votează este aplicată de YSK (comisia electorală) în caz de nevotare. Pedeapsa pentru nevotare, care este datoria civică a fiecărui cetățean, este stabilită de YSK.

La alegerile pentru referendum din 2017 amenda pentru cei care nu s-au prezentat la urne a fost de 22 de lire turcești, adică echivalentul unui singur euro. Suma este aceeași cu amenda aplicată și la alegerile din 2015. Potrivit CNN Turk, nu au fost stabilite încă sancțiunile pentru neprezentarea la vot, urmând ca acest lucru să fie stabilit și anunțat de Comisia Electorală. 

Președintele ales al SUA, Donald Trump, pare să întrețină ideea unei expansiuni teritoriale americane, care, dacă ar fi pusă în aplicare, ar rivaliza cu achiziția statului Louisiana de la Franța sau cu acordul prin care Alaska a fost cumpărată de la Rusia, scrie CNN.

Economie 2024-12-24 11:16:00

Iulia Navalnaia, văduva liderului opoziției ruse Aleksei Navalnîi, a transmis un mesaj adresat rușilor, pe o rețea socială, după carnagiul de la sala de concerte Crocus din Moscova, scrie SkyNews.

Economie 2024-03-22 22:17:39

Forțele ucrainene i-au atacat pe ruși cu o armă termobarică pe care au capturat-o, cel mai probabil, toamna trecută în Balakliia. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, arma a fost folosită pentru a atacat pozițiile rușilor în apropierea localității Tors'ke, din regiunea Donețk.

Economie 2023-07-10 16:06:13

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, să respingă, ca nefondate, contestaţiile depuse de fraţii Tate, dar şi de către celelalte două persoane din dosar. Astfel, Andrew şi Tristan Tate rămân în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă, transmite News.ro.

Economie 2023-05-31 19:39:51

Un primar dintr-o comună buzoiană a fost trimis în judecată pentru că a asfaltat trei străzi înainte de a obţine toate documentele legale necesare pentru lucrările efectuate.

Economie 2023-06-15 13:45:17

Tânărul ruso-ucrainean suspectat că ar fi plănuit un atac violent în Franţa şi care a fost arestat într-un hotel din apropierea aeroportului Roissy-Charles de Gaulle a fost pus sub acuzare şi încarcerat vineri la Paris, a anunţat Parchetul naţional antiterorist, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-06-07 23:42:53

Aproximativ 3.000 de deținuți au evadat luni dintr-o închisoare care a fost incendiată din orașul Goma, situat în nord-estul Republicii Democrate Congo (RDC). Din cauza focului, 10 oameni au murit, majoritatea femei. Incidentul a avut loc în contextul în care gruparea rebelă M23, aflată în conflict cu autoritățile congoleze, a ocupat orașul, relatează EFE, citată de Agerpres.

Economie 2025-01-27 16:10:24

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat miercuri, la Oradea, că se are în vedere susţinerea start-upurilor din ţară prin două pârghii - o nouă lege a societăţilor comerciale, care ar putea fi gata până la jumătatea anului viitor, şi susţinerea financiară prin Fondul român de inovare.

Economie 2022-09-07 17:07:29