Comercianţii spun că vremea capricioasă din ultima a determinat creşterea preţurilor. Unii dintrei ei au început să arunce din marfă pentru că se strică. "Din cauza frigului, ploi, vânt, nici calitatea nu mai este aceeaşi. Faţă de vară preţurile sunt duble", ne spune un comerciant.
Portocalele şi lămâile sunt cele mai scumpe în această perioadă, la preţuri de 7, respectiv 9 lei pe kilogram. Nici fructele de sezon nu sunt ieftine. Un kilogram de struguri costă aproape 5 lei, iar merele, 4 lei kilogramul.
Cumpărătorii nemulţumiţi cred că vremea capricioasă este doar un pretext dat de comercianţi pentru mărirea preţurilor. "Foarte foarte mari faţă de anul trecut. Anul trecut au fost trei luni secetă şi au fost preţurile mai mici şi marfă mai multă. Acum a plouat şi comercianţii au ridicat preţurile rău", declară un cumpărător revoltat.
O alternativă, pentru a vă face proviziile de iarnă, este comerţul din angro. Acolo preţurile sunt mai mici iar la cantităţi mari, comercianţii fac reducere.
