• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-28 16:18:59
  • Sursa:
Presedintele Ungariei, Tamas Sulyok, va participa la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Sumuleu Ciuc, intr-o vizita privata Imagine

Preşedintele Ungarei, Tamás Sulyok, va efectua o vizită privată în România, în perioada 6-9 iunie, urmând să participe şi la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, scrie Agerpres.

Potrivit informaţiilor transmise de Biroul de Presă al Preşedinţiei Ungariei, vizita începe vineri, 6 iunie, când preşedintele ungar va vizita Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfânta Elisabeta" din localitatea Lunca de Sus, judeţul Harghita, după care va merge la parohia din Ghimeş Făget, judeţul Bacău, unde va avea o întâlnire cu preotul de acolo.

Sursa citată precizează că sâmbătă, 7 iunie, preşedintele Ungariei, Tamás Sulyok, va participa la liturghia şi pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, iar în cursul zilei de luni va merge în Pasul Caşin, unde va participa la sfinţirea unei troiţe în memoria eroilor secui.

În aceeaşi zi, va lua parte la slujba de Rusalii din biserica fortificată romano-catolică din Sânzieni, judeţul Covasna.

Preşedintele Ungariei îşi va încheia vizita privată la Ilieni, în judeţul Covasna, unde va vizita centrul Fundaţiei Creştine de Tineret şi Diaconie, a transmis aceeaşi sursă.

Există o tradiţie ca preşedintele Ungariei să participe, în calitate de pelerin, la marea procesiune de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc.

Senatul american a votat, noaptea trecută, o lege care le interzice angajaţilor federali să descarce TikTok pe dispozitivele de serviciu, o măsură luată în contextul în care există temeri că aplicaţia chinezească ar putea fi folosită pentru culegerea de date, scrie The Guardian.

Economie 2022-12-15 09:01:29

Un autotren încărcat cu pesticide a luat foc marţi după-amiază, pe DN 2B, în localitatea Bâlhacu, circulaţia în zonă fiind blocată.

Economie 2023-06-06 18:56:48

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, le-a cerut, vineri, companiilor din industria franceză de apărare să grăbească trecerea la „modul de economie de război”, pentru a răspunde mai repede nevoilor Ucrainei în războiul cu Rusia.

Economie 2024-01-19 20:53:13

Kremlinul a reacţionat vineri la apelurile premierului polonez Mateusz Morawiecki de a „smulge din rădăcină” „ideologia monstruoasă” a Rusiei. Premierul polonez l-a comparat pe Vladimir Putin cu Hitler și Stalin. 

Economie 2022-05-13 14:58:23

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a fost primit cu onoruri militare în Coreea de Nord, unde efectuează o vizită în aceste zile. Delegației ruse i se va alătura și o delegație chineză în cursul zilei de miercuri, scopul declarat fiind participarea la festivitățile organizate de Phenian cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a sfârșitului Războiului din Coreea, marcate în mod obișnuit prin parade militare masive. Unii analiști văd însă în această vizită și o oportunitate pentru ca Rusia să ceară arme și muniții de la Kim Jong Un.

Economie 2023-07-26 11:55:13

Preşedinta Consiliului Federaţiei Rusiei, Valentina Matvienko, a propus miercuri trecerea în revistă a tuturor acordurilor internaţionale la care Rusia este parte pentru a le denunţa pe acelea care nu convin Rusiei şi care oferă privilegii „ţărilor ostile”.

Economie 2024-03-06 12:59:25

Denis Smîhal a oferit un interviu în excusivitate pentru Digi24. El a discutat cu jurnalista Cristina Cileacu despre invazia ilegală a Rusiei și despre posibilele discuții pentru pace. Premierul ucrainean s-a aflat la București unde a discutat cu premierul Marcel Ciolacu. Cei doi înalţi oficiali au avut o întrevedere tete-a-tete, au semnat documente bilaterale și au făcut declarații comune.

Economie 2023-08-19 15:24:07

Katerina Tihonova, fiica cea mică a președintelui rus Vladimir Putin, a fost numită în conducerea unui grup de lobby de business din Rusia, pentru a supraveghea programul de înlocuire a bunurilor de import, la care țara nu mai are acces în urma sancțiunilor occidentale, scrie The Moscow Times, preluând site-ul pro-Kremlin RBC News.

Economie 2022-07-14 08:00:19