• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-09 10:30:07
  • Sursa:
Presedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a primit interdictia de a parasi tara Imagine

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a primit interdicţia de a părăsi ţara din cauza unei încercări, în cele din urmă eşuată, de a impune legea marţială, a declarat luni un oficial al Ministerului Justiţiei, conform Reuters.

Yoon şi-a cerut scuze pentru tentativa sa şi a spus că îşi lasă soarta politică şi juridică la mâna Partidului Puterii Poporului (PPP), dar nu a demisionat. El a fost supus unei anchete penale, conform relatărilor din mass-media locale, scrie Agerpres.

Luni, Ministerul Apărării a declarat că Yoon este în continuare comandant suprem din punct de vedere legal, dar controlul său asupra puterii a fost pus sub semnul întrebării, în condiţiile în care disidenţa creşte în rândul ofiţerilor militari de rang înalt împotriva preşedintelui, iar propriul său partid a declarat că va înfiinţa un grup operativ pentru a gestiona eventuala sa demisie.

Oh Dong-woon, şeful Biroului de investigare a corupţiei pentru oficiali de rang înalt, a declarat că a ordonat interzicerea călătoriilor în străinătate pentru Yoon, când a fost întrebat la o audiere în parlament ce acţiuni au fost luate împotriva preşedintelui.

Un oficial al Ministerului Justiţiei, Bae Sang-up, a declarat comisiei că ordinul de interdicţie de călătorie a fost pus în executare.

Comisia a fost înfiinţată în 2021 pentru a investiga oficiali de rang înalt, inclusiv preşedintele şi membrii familiilor acestuia, dar nu are autoritatea de a-l urmări penal pe şeful statului. În schimb, este obligată prin lege să trimită problema la parchet.

În timp ce Yoon a supravieţuit unui vot de punere sub acuzare în parlament sâmbătă, decizia partidului său de a delega autoritatea prezidenţială prim-ministrului a aruncat Coreea de Sud, aliat cheie al SUA, într-o criză constituţională.Yoon a refuzat apelurile, inclusiv unele din propriul partid de guvernământ, de a demisiona, iar viitorul său părea mai incert în weekend, când agenţia de ştiri Yonhap a relatat că este anchetat penal pentru presupusă trădare.

Procurorii l-au arestat duminică pe fostul ministru al apărării Kim Yong-hyun, pentru presupusul său rol în declararea legii marţiale pe 3 decembrie, conform Yonhap.

Yoon a dat armatei puteri de urgenţă pe 3 decembrie pentru a elimina ceea ce el a numit „forţe anti-statale” şi oponenţi politici care i-ar fi obstrucţionat activitatea. El a anulat ordinul şase ore mai târziu, după ce parlamentul a sfidat cordoanele militare şi de poliţie şi a votat în unanimitate împotriva decretului.

Pe fondul reacţiilor, mai mulţi oficiali militari, inclusiv ministrul interimar al apărării, au declarat că nu vor urma niciun nou ordin de a impune din nou legea marţială.

Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Democrat, a cerut ca Yoon să fie deposedat de autoritatea de a controla armata. Partidul Democrat a solicitat, de asemenea, arestarea lui Yoon şi a oricăror oficiali militari implicaţi în impunerea legii marţiale.

Partidul Puterii Poporului (PPP) al lui Yoon a înfiinţat un grup de lucru pentru a se ocupa, printre altele, de „stabilizarea politică după legea marţială şi demisia anticipată ordonată (a lui Yoon)”, a declarat luni un purtător de cuvânt.

Duminică, liderul PPP, Han Dong-hoon, a declarat că preşedintele va fi exclus din afacerile externe şi alte afaceri de stat, iar prim-ministrul Han Duck-soo se va ocupa de activitatea guvernamentală până când Yoon se va retrage în cele din urmă.

Această propunere a atras critici din partea opoziţiei, care spune că este neconstituţională. Ea susţine că Yoon trebuie să fie pus sub acuzare sau să demisioneze şi să fie urmărit penal, şi intenţionează să depună un alt proiect de lege sâmbătă.Chang Young-soo, profesor la Facultatea de Drept de la Universitatea din Coreea, a declarat că preşedintele este capabil să delege autoritatea prim-ministrului, în special controlul său asupra armatei, dar există dezbateri dacă prim-ministrul are autoritatea de a acţiona ca şef al statului în chestiuni diplomatice.

„De asemenea, spre deosebire de un vicepreşedinte american, un prim-ministru sud-coreean nu este ales, ceea ce înseamnă că legitimitatea democratică este slabă. Prin urmare, va fi, de asemenea, o problemă cât timp poate dura acest sistem”, a spus el.

Liderul opoziţiei, Lee Jae-myung, a avertizat luni că actuala criză politică ameninţă să provoace daune ireversibile celei de-a patra economii a Asiei, principalul furnizor global de semiconductoare.

Ministerul de Finanţe şi autorităţile de reglementare din Coreea de Sud au declarat că vor depune toate eforturile pentru a stabiliza pieţele financiare prin implementarea unor planuri de urgenţă şi creşterea lichidităţii până la sfârşitul lunii decembrie

Actorul Matt Damon este una din vedetele de la Hollywood care își petrece vara aceasta vacanța pe insula grecească Mykonos.

Economie 2023-07-08 18:14:42

Călin Georgescu a ajuns, miercuri, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, unde a semnat pentru controlul judiciar, în dosarul în care este acuzat de promovare a ideologiei legionare și de susținere a unor organizații extremiste pro-legionare și antisemite. Câteva zeci de susținători ai fostului candidat la președinție i-au cântat în cor „La mulți ani” în momentul în care a ajuns la poliție, cu ocazia aniversării sale.

Economie 2025-03-26 13:34:17

Un pui de căprioară a fost salvat, duminică, după ce rămăsese blocat într-un canal aflat în Parcul Trivale din municipiul Piteşti.

Economie 2023-05-28 18:21:08

Familia lui Michael Schumacher va depune plângere împotriva revistei germane Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu legendarul pilot de Formula 1, realizat cu ajutorul inteligenţei artificiale, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-20 17:20:39

Franța a plătit 600 de milioane de euro către Rusia pentru gaz natural lichefiat, conform noilor date, informează Politico. Aceste date arată faptul că Franța crește în tăcere plățile pentru gaz către Rusia, în timp ce președintele Emmanuel Macron se poziționează puternic ca fiind unul dintre cel mai ferm apărător al Ucrainei. 

Economie 2024-04-13 08:00:07

Inflația din Marea Britanie a crescut la 9% în aprilie, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, în condițiile în care prețul gazului și cel al electricității au împins facturile la energie la niveluri record, relatează The Guardian.

Economie 2022-05-18 12:52:51

Doi băieţi în vârstă de 12 ani au fost găsiţi vinovaţi de uciderea unui bărbat într-un atac cu macetă care a avut loc în Marea Britanie în noiembrie anul trecut, a anunţat luni poliţia, relatează News.ro care citează CNN.

Economie 2024-06-11 11:01:35

Parlamentul din Kosovo a devenit joi scena unor violenţe între deputaţi, care s-au încăierat după ce unul dintre ei a aruncat cu apă asupra premierului. S-a întâmplat la o dezbatere aprinsă, care durează de trei zile, pe tema unei înregistrări audio între un membru al partidului de guvernământ şi un oficial din nordul majoritar sârb, informează Reuters, preluată de news.ro.

Economie 2023-07-13 19:21:59