• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-25 12:36:23
  • Sursa:
Presedintele Kazahstanului l-a criticat in fata pe Putin la un summit. Dictatorul rus a incercat sa detensioneze situatia cu o gluma Imagine

La summitul Uniunii Economice Euroasiatice (UEE) care se desfăşoară la Moscova, preşedintele kazah, Kassîm-Jomart Tokaev, a criticat în mod neobişnuit de dur uniunea şi a calificat apropierea observată între Rusia şi Belarus drept o problemă gravă, scrie Agentsvo, o organizaţie media rusă indepedentă. Vladimir Putin, care a fost prezent la eveniment, a încercat să-l transforme într-o glumă, potrivit sursei citate.

În discursul său, Tokaev a declarat că principiile UEE enunţate în tratatul din 2015 au fost încălcate. Potrivit lui Tokaev, „Kazahstanul este absolut dedicat integrării întocmai pe baza tratatului din 2015, adică pe baza implementării celor patru libertăţi şi a principiilor de bază, cum ar fi accesul nediscriminatoriu la infrastructură, concurenţa loială, egalitatea şi luarea în considerare a intereselor naţionale”.

Cu toate acestea, aceste principii sunt încălcate, a spus Tokaev: „Cred că nu este momentul şi nici locul potrivit pentru a enumera numeroasele fapte de blocaj şi restricţii reciproce care apar cu regularitate - încă apar cu regularitate. Nu sunt în favoarea dramatizării situaţiei, dar problemele trebuie să fie rezolvate”, a atras atenţia liderul kazah.

Această declaraţie nu numai că a părut o critică la adresa UEE, dar a contrastat şi cu ceea ce spusese anterior Vladimir Putin, potrivit Agentsvo, citată de News.ro.

„Rusia are întotdeauna o abordare responsabilă şi conştiincioasă a cooperării cu toate ţările şi îndeplinim acordurile adoptate în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice în totalitate, vreau să subliniez acest lucru, în totalitate şi la timp”, afirmase dictatorul rus.

În plus, în discursul său, liderul kazah a trasat limitele unei posibile integrări politice cu Rusia în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice:

„Pentru noi, integrarea în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice este în primul rând de natură economică, aşa cum se menţionează în acordul din 2015. Orice alte domenii care sunt menţionate în strategie, desigur, au dreptul de a exista, dar ele trebuie să fie analizate prin prisma economiei”, a subliniat Tokaev.

Separat, preşedintele kazah s-a oprit asupra chestiunii statului unional dintre Belarus şi Rusia şi a impactului acestuia asupra UEE.

Potrivit lui Tokaev, acesta este „un precedent unic pentru crearea statului pe formula două ţări - un stat. Îmi pare rău, dar chiar şi armele nucleare sunt una pentru două acum”, a adăugat el, referindu-se la intenţia Rusiei de a desfăşura arme nucleare tactice în Belarus. Este „un nivel foarte diferit de integrare” al Rusiei cu Kazahstanul, Kârgâzstanul şi Armenia, a subliniat Tokaev sugerând ca această problemă să fie discutată în cadrul reuniunii.

După aceste cuvinte, notează Agentsvo, Putin s-a aplecat spre liderul din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, care stătea lângă el, şi i-a spus ceva, apoi şi-au strâns mâna.

Tokaev nu a numit „barierele” şi „limitările” cu care se confruntă Kazahstanul în cadrul Uniunii. Cu toate acestea, se ştie că una dintre cele mai presante probleme dintre cele Rusia şi Kazahstan este chestiunea Consorţiului de conducte caspice (CPC), prin care Kazahstanul îşi exportă 80% din petrol.

Vara trecută s-a aflat că o instanţă rusă ar putea suspenda funcţionarea CPC. Acest lucru a forţat Kazahstanul să se gândească la rute de aprovizionare alternative, mai fiabile. În special, a crescut exporturile prin Marea Caspică, dar nu poate înlocui complet ruta rusă pe această cale, explică Agentsvo.

Discursul lui Tokaev este, de asemenea, probabil, o continuare a eforturilor Kazahstanului de a se distanţa de Rusia după izbucnirea războiului din Ucraina. Anul trecut, Kazahstanul a acceptat să facă schimb de informaţii cu Turcia. Este pentru prima dată când o ţară care face parte din blocul militar CSTO (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă), susţinut de Moscova, a acceptat să facă schimb de informaţii cu un membru NATO, mai scrie Agentsvo.

Pe de altă parte, slăbirea influenţei Rusiei asupra Kazahstanului este indicată şi de integrarea sporită a Astanei cu China. De altfel, Tokaev a vorbit despre acest lucru şi în discursul său de miercuri, în prezenţa lui Putin. Proiectele comune ale Kazahstanului cu China au fost enumerate în detaliu în prima parte a discursului lui Tokaev, menţionează Agentsvo.

Agentsvo este site-ul de ştiri al organizaţiei de jurnalism de investigaţie Proekt, înfiinţată de jurnalistul rus Roman Badanin. Pe 15 iulie 2021, autorităţile ruse au interzis Proekt şi au etichetat cinci dintre jurnaliştii săi drept "agenţi străini". Proekt a devenit primul organ de presă care a fost etichetat drept "organizaţie indezirabilă" în Rusia, după ce a publicat mai multe investigaţii stânjenitoare pentru liderii ruşi.

Premierul Marcel Ciolacu a chemat-o la guvern, pentru explicații, pe preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, după declanșarea scandalului premierii sportivilor medaliați la Olimpiada de la Paris. Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a arătat că secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj şi contabilul şef al forului au primit premii în bani mai mari decât campionul David Popovici, dublu medaliat la Paris. Federaţia de Canotaj a reacționat în urma dezvăluirilor, spunând că banii se împart la tot personalul tehnic al forului, nu doar persoanei desemnate în actele oficiale.

Economie 2024-10-17 15:41:04

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a arătat, miercuri seară, după o discuţie cu reprezentanţi ai Consiliului Fiscal din România, că orice decizie ce va fi luată va trebui să respecte echitatea fiscală, progresul şi respectul faţă de banii românilor. Boloş a precizat că o problemă de securitate economică, la nivel naţional, este consolidarea bugetară prin creşterea veniturilor fiscale.

Economie 2023-07-05 22:34:38

Liderii politici ai României s-au întrecut în urări pentru copii de 1 iunie. Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au transmis de Ziua Copilului mesaje pe rețelele sociale.

Economie 2024-06-01 11:19:43

Ținute extravagante la MTV Video Music Awards 2023, în seara în care cântăreața pop-folk americană Taylor Swift şi artista columbiană Shakira au fost vedete incontestabile.

Economie 2023-09-13 15:15:21

Bancherul miliardar chinez Bao Fan, care a fost dat dispărut în urmă un an, a revenit acum și a demisionat din firma sa, China Renaissance Holdings Ltd. Într-un comunicat transmis de bancă se precizează că acesta a demisionat „din motive de sănătate și pentru a-și petrece mai mult timp cu familia”.

Economie 2024-02-02 12:29:41

Poliția din Singapore a confiscat bunuri în valoare de 735 de milioane de dolari, inclusiv case, bani, mașini și ceasuri de lux, într-una dintre cele mai mari anchete ce vizează infracțiunile de spălare de bani și fals în acte, transmite BBC.

Economie 2023-08-17 11:40:19

Un accident rutier a avut loc, luni dimineaţa, în localitatea Luncaviţa din judeţul Tulcea, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz. În urma evenimentului, şapte pasageri din microbuz şi conducătoarea auto care a provocat accidentul au fost răniţi, transmite News.ro.

Economie 2025-01-20 12:42:07

Nauru, una dintre cele mai mici țări din lume, a declarat stare de dezastru înainte ca armata australiană venită în ajutor să încerce să dezamorseze o bombă uriașă din al Doilea Război Mondial, relatează Reuters.

Economie 2023-07-19 16:44:23