„Vreau să invit partidele la un dialog autentic, nu eu să le spun ce vreau, ei să-mi spună cum văd calea cea mai bună pentru o schimbare, evident, în bine”, a ținut să precizeze șeful statului. El a subliniat că nu va dori să-și impună punctul de vedere. „Am avut așa ceva și nu a funcționat”, a spus Klaus Iohannis, într-o aluzie la predecesorul său, Traian Băsescu.
„După această rundă de consultări vom putea să tragem împreună niște concluzii și dacă apare o idee care se reia pe mai multe grupuri, suntem pe calea de a avea o opinie majoritară, dacă duce la îmbunătățirea lucrurilor, suntem pe calea cea mai bună de a merge pe o modificare legislativă”, a declarat Klaus Iohannis.
Ar fi a doua oară de la învestire când președintele invită partidele la consultări. Precedentele consultări, desfășurate la începutul acestei luni, s-au soldat cu încheierea unui pact politic pentru mărirea bugetului apărării la 2 la sută din PIB începând din 2017.
