• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-08 18:51:49
  • Sursa:
Presedintele Ilie Bolojan, despre tarifele lui Trump: „Sa fim onesti: vor avea un efectiv negativ, inclusiv asupra economiei romanesti” Imagine

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a susținut, marţi, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, pe tema tarifelor comerciale impuse de Statele Unite ale Americii. „În astfel de situații nu există soluții rapide. Vom susține continuarea negocierilor astfel încât cele două piețe mari, SUA și UE, să găsească soluții ca fluxurile economice să continue”, a spus Bolojan.

ACTUALIZARE 17.45 Președintele interimar Ilie Bolojan a spus, marți, că  „Vom susține continuarea negocierilor astfel încât cele două piețe mari să găsească soluții ca fluxurile economice să continue”. Pe scurt, declarațiile președintelui interimar:

Despre declarațiile lui Dragoș Sprînceană: Nu aș dori să fac comentarii la comentariile unui cetățean român. Politica țării noastre se face de la cei mandatați în acest sens. Eu pot să dau replici, dar nu cred că ajută țara noastră. O intenție bună care s-a derulat prost poate duce la efecte în cascadă. E o perioadă complicată, nu cred că e bine să intru într-un joc al declarațiilor. 

Despre ridicarea suspendării vizelor. Instituțiile responsabile vor clarifica cu Home Security aceste aspecte și îmi doresc ca acestea să fie comunicate public. 

Planurile pentru protejarea economiei în această perioadă. Lumea politică românească are două soluții. Una e să facă reforme ordonate astfel încât perioada care vine să devină una de oportunitate și să fie folosită cum trebuie - să debirocratizam, să avem politici industriale. A doua variantă este să nu se facă aceste reforme și e o problemă de timp până când noi taxe și impozite vor fi absolut necesare. Orice scădere de cheltuieli produce efecte abia peste câteva luni. Eu sper în decizii raționale, e o chestiune strategică pentru țara noastră.

Despre recesiune. Taxele vamale nu au cum să facă bine. Sper  să se ajungă la o soluție negociată, pentru că orice altceva înseamnă o încetinire a comerțului. Inclusiv în zona de apărarea prin accesarea creditului UE vom face ca banii să se reîntoarcă în economia românească. Industria automotive sper să poată se se reconvertească în industria de apărare. 

Costurile pentru înzestrarea armatei. Contractele nu sunt afectate de tarife, accesarea de fonduri europene va face ca achiziția să se facă majoritar din țările UE, dar nu e o interdicție să se facă achiziții din SUA.  Toate contractele pe care le avem vor fi menținute.

Strategia României pentru a se asigura că SUA nu își va schimba postura de descurajare. România a fost un partener serios, care investește în industria de apărare. Baza de la Kogălniceanu este cea mai mare în această parte de lume și are o mare importanță strategică. 

De ce alege România să cumpere o corvetă din Turcia. Achiziția era deja pe ordinea de zi a CSAT-ului, am încercat să derulez toate activitățile programate, să nu existe o întrerupere de decizii. Practic am validat ceea ce era deja pregăti. Planurile  viitoare vor trebui să includă și economia românească. Tot ce e va face de acum încolo ar trebui să se facă prin România. 

Comasările de instituții nu există, statul are un aparat supradimensionat și se desființează doar posturile vacante. Sunteți mulțumit de reforma Guvernului Ciolacu? Trebuie să fiu direct, din punctul meu de vedere orice zi pierdută în ceea ce privește reforme sau reduceri de costuri poate însemna necazuri mai târziu . Suntem în faza preelectorală, nu trebuie să ne așteptăm la măsuri dure. Ordonanța trenulețnu este suficientă. O iau ca pe o perioadă intermediară și cred că e absolut necesar să se treacă la reforme profunde. 

Indicii despre o imixtiune iminentă a unui stat străin în următoarele alegeri. Nu avem o astfel de informație despre o imixtiune iminentă. Cred că lecția de anul trecut nu mai permite niciunei instituții să invoce că e nepregătită. Fiecare instituție trebuie să încerce să elimine atacurile hibride, fake-news-urile astfel încât romînii să poată vota conform candidaților, nu conform dezinformării. Suntem mai bine pregătiți decât anul trecut. 

Imixtiunea Federației Ruse în alegeri. Fiecare instituție trebuie să își facă datoria. Acolo unde se constată un conținut de natură ilegală, el trebuie eliminat. 

Cât ne costă ca America să ne apere în continuare. Pe de-o aparte avem schimbări în comerțul global, apoi va trebui să contribuim fiecare mai mult la apărarea europei. Aceste contribuții înseamnă creșterea treptată a cheltuiellor de apărare. România e într-o situație bună. Ce trebuie să facem este să continuăm. La summmitul de la Haga, în iunie, se vor lua decizii în legătură cu angajametele pe care fiecare membru le va avea față de NATO

Știrea inițială. Digi24.ro va transmite în direct declarațiile președintelui intermiar Ilie Bolojan, de la ora 17:00.

Luna trecută, înainte de anunţarea tarifelor vamale americane, Banca Centrală Europeană a prognozat că economia zonei euro va înregistra în acest an o creştere de 0,9% şi o inflaţie de 2,3%.

Între timp, Washingtonul a impus tarife de 25% la oţelul, aluminiul şi automobilele importate din Europa, precum şi tarife de 20% la aproape toate celelalte bunuri. De asemenea, preşedintele SUA, Donald Trump, a impus tarife pentru zeci de ţări din întreaga lume, declanşând scăderi semnificative la bursă pe fondul temerilor privind inflaţia, cererea slabă şi o posibilă recesiune globală.