• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-18 10:44:42
  • Sursa:
Presedintele Germaniei refuza sa il felicite pe Putin pentru realegere, iar Londra il considera un „Stalin modern” Imagine

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier nu îl va felicita pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru realegere, a anunțat purtătoarea sa de cuvânt. La rândul său, secretarul britanic al apărării l-a acuzat pe Vladimir Putin că se comportă ca un „Stalin modern”.

„Nu va exista nicio scrisoare către Putin”, a declarat purtătoarea de cuvânt Cerstin Gammelin pentru ziarul berlinez Tagesspiegel, potrivit dpa, preluată Agerpres.

„Astăzi mă gândesc la oamenii din Rusia care luptă pentru libertate şi democraţie şi care trăiesc în pericol constant din partea regimului lui Putin. Nu îi vom uita pe aceşti oameni curajoşi”, a transmis Steinmeier într-o postare de duminică pe platforma de socializare X, fostă Twitter.

Ministerul de Externe german declarase anterior tot pe X că „pseudo-alegerile din Rusia nu sunt nici libere, nici corecte, rezultatul nu surprinde pe nimeni”.

„Regimul lui Putin este autoritar. El se bazează pe cenzură, represiune şi violenţă”, a adăugat diplomaţia germană.

La alegerile prezidenţiale anterioare din Rusia, din 2018, Steinmeier l-a felicitat pe Putin, menţionează DPA.

La rândul său, secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, l-a acuzat pe Vladimir Putin că se comportă ca un „Stalin modern”, după ce, în urma alegerilor din Rusia, liderul de la Kremlin şi-a consolidat şi mai tare controlul asupra puterii după înăbuşirea oricărei opoziţii reale.

Ministrul de externe britanic, David Cameron, a declarat că alegerile nu au fost „libere şi corecte”, după ce primele rezultate de duminică au arătat că Putin a câştigat aproape 88% din voturi.

Rezultatul, publicat de Comisia Electorală Centrală a Rusiei, ar fi un record pentru Putin, care îşi prelungeşte puterea, ce durează de aproape un sfert de secol, cu încă un mandat de şase ani la Kremlin.

Putin, care a salutat victoria sa ca un indiciu al „încrederii” şi „speranţei” în el, s-a confruntat cu concurenţa a doar trei candidaţi, care nu i-au criticat guvernarea şi nici invazia din Ucraina. Toţi contracandidaţii autentici au fost împiedicaţi să participe la vot.

Principalul opozant, Aleksei Navalnîi, a murit într-o închisoare arctică luna trecută, iar alţi critici sunt fie în închisoare, fie în exil.

Între timp, monitorizarea independentă a alegerilor a fost extrem de limitată, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nefiind invitată să aibă observatori la scrutin, care a durat de vineri până duminică.

Două tramvaie moderne, care valorează aproape 4 milioane de euro, s-au ciocnit la Timișoara, în apropierea unei biserici. Nimeni nu a fost rănit, dar garniturile au suferit mici avarii.

Economie 2023-07-14 14:02:06

Efectele negative ale somnului la temperaturi ridicate se traduc pentru persoanele sănătoase prin senzaţie de oboseală pe tot parcursul zilei, iritaţie la factori externi aparent banali şi epuizare, a declarat, citată de Agerpres, dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta'' din București .

Economie 2024-07-13 14:57:52

Cel puțin 28 de persoane au fost ucise într-un atac aerian israelian asupra unei școli care adăpostea familii strămutate în centrul Fâșiei Gaza, potrivit Semilunii Roșii Palestiniene, scrie BBC. Peste 50 de alte persoane au fost rănite în atacul asupra școlii Rufaida al-Aslamia, care, conform organizației medicale, era aproape de sediul acesteia din orașul Deir al-Balah.

Economie 2024-10-10 19:35:53

O femeie a fost lovită cu brutalitate de soț, într-un loc de joacă din Brașov, sub privirile copilului lor care plângea în leagăn. Scenele au fost surprinse într-o filmare devenită virală pe rețelele sociale, iar polițiștii s-au autosesizat și au deschis o anchetă. Potrivit autorităților, agresorul se afla sub influența alcoolului și a devenit violent pe fondul pierderii unei sume de bani. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Economie 2025-06-08 23:57:28

Românii preferă în continuare mașinile la mâna a doua, arată datele de la Înmatriculări. Grav este că sute de mii de autoturisme au o vechime și de peste 15 ani. O parte dintre șoferi spun că bugetul mic îi determină să cumpere astfel de mașini, în timp ce alții mărturisesc că nu au încredere în mașinile noi și le preferă pe cele rulate, pentru care proprietarii pot oferi un istoric înainte de vânzare. Buzău, Teleorman, Caraș-Severin și Mehedinți conduc topul județelor cu cele mai vechi mașini.

Economie 2025-02-03 14:16:23

Alunecările de teren care s-au produs în statul Kerala din sudul Indiei au ucis cel puţin 156 de persoane, au anunţat miercuri oficiali guvernamentali din această ţară, în contextul în care echipele de intervenţie şi-au reluat operaţiunile de căutare a persoanelor dispărute în urma scurgerilor de noroi şi moloz.

Economie 2024-07-31 12:05:17

Ceea ce acum un an era doar un proiect de lege inițiat de către mine, ieri a devenit Legea nr. 27/2022, după promulgarea acesteia de către Președintele României. Din următorul an școlar, copiii care se vor întoarce acasă vor beneficia de cursuri suplimentare de limbă, cultură și civilizație românească, pentru a se integra mai ușor în sistemul de învățământ din țară.

Economie 2022-10-05 18:01:48

O femeie internată la Spitalul de Psihiatrie Gura Ocniţei din judeţul Dâmboviţa a fost ridicată de către anchetatori, fiind suspectată că a omorât o altă bolnavă, pe care a strâns-o de gât. Crima a avut loc sâmbătă.

Economie 2023-08-19 20:03:08