• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-24 15:53:54
  • Sursa:
Presedintele Curtii Supreme a Rusiei, un apropiat al lui Putin, a murit. Acesta se afla la sefia instantei supreme din 1989 Imagine

Preşedintele Curţii Supreme a Rusiei, Viaceslav Lebedev, un apropiat al lui Vladimir Putin, a murit la vârsta de 80 de ani, a anunţat sâmbătă instanţa, informează DPA, preluată de Agerpres.

Lebedev, despre care s-a considerat că i-a oferit un sprijin influent preşedintelui rus Vladimir Putin, a preluat conducerea instanţei în 1989, înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Sub conducerea lui Lebedev, Curtea Supremă s-a confruntat cu critici din partea activiştilor pentru drepturile omului, care au susţinut că instanţa nu a luat decizii independente, ci a servit Kremlinului ca instrument al puterii politice.

Ziarul Kommersant a relatat că judecătorul a murit în spital în urma unui cancer. El era născut la Moscova în 1943.

Experții americani în informații și securitate națională au declarat pentru DW că există toate motivele să se aștepte ca actori străini să încerce să intervină în alegerile prezidențiale din 2024.

Economie 2024-07-29 10:32:17

În peste jumătate din țară sunt în vigoare alerte de viscol puternic și ninsori abundente. În aceste condiții, polițiștii rutieri fac o serie de recomandări pentru șoferii care pleacă la drum. 

Economie 2024-11-22 15:06:14

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că este gata să „deschidă discuţii” privind descurajarea nucleară europeană, în urma unei solicitări de a face acest lucru din partea viitorului cancelar german Friedrich Merz, informează AFP.

Economie 2025-03-01 11:55:04

Deputata Cosette Chichirău a anunţat luni că şi-a dat demisia din USR şi va activa ca parlamentar neafiliat.

Economie 2023-09-04 16:38:24

Rămășițele unui ghețar modern au fost găsite aproape de ecuatorul planetei Marte, sugerând că gheața ar putea încă exista la mici adâncimi în acea zonă. Dacă este confirmată, o astfel de descoperire ar putea avea implicații semnificative pentru viitoarea explorare a Planetei Roșii de către omenire, scrie site-ul Space.com.

Economie 2023-03-19 08:01:49

Preşedintele Tadjikistanului a făcut apel la populaţie să îşi facă provizii alimentare din cauza schimbărilor climatice, în această ţară săracă din Asia Centrală în particular vulnerabilă la dereglările climei şi deja afectată de subnutriţie, informează AFP.

Economie 2024-01-29 14:23:33

Indonezia plănuiește să își mute capitala de la Jakarta în noul oraș Nusantara. Construcția acestuia va costa 35 de miliarde de dolari, iar noua capitală ar trebui să fie gata până în 2045. Criza climatică a determinat această decizie, Jakarta riscând să se scufunde din cauza creșterii nivelului mării, potrivit Insider.

Economie 2024-05-05 07:00:27

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a 15 persoane şi controlul judiciar faţă de o alta, ca măsuri dispuse în două dosare pentru constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, complicitate la înşelăciune, spălare de bani, şantaj, lipsire de libertate, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Economie 2022-11-01 17:06:00