• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-07 16:15:56
  • Sursa:
Presedintele BEC, apel catre romani inainte de alegeri: „E ziua in care puterea se reintoarce la oameni. Votul e esential” Imagine

Preşedintele Biroului Electoral Central, judecătorul Vasile Bîcu, a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia alegerilor care vor avea loc pe 9 iunie, subliniind că participarea la vot este esenţială, iar renunţarea la exercitarea acestui drept constituţional nu ar avea niciun fel de efect benefic, ci doar ar reduce din capacitatea colectivităţii de a-şi impune voinţa proprie, transmite Agerpres.

„Dragi români, alegători din ţară şi din străinătate, doar câteva zile ne mai despart de data de 9 iunie, dată care, în acest an, a căpătat o importanţă aparte pentru noi, fiind ziua în care îi alegem pe cei care vor avea grijă de dezvoltarea comunităţilor noastre de la nivel local şi judeţean, precum şi pe cei care vor asigura apărarea şi promovarea intereselor românilor în Parlamentul European. Ziua votului ar trebui să fie privită şi tratată, de fiecare dintre noi, ca o zi de sărbătoare, această zi fiind, în esenţă, sărbătoarea democraţiei. Cu acest prilej, sunt celebrate drepturile fundamentale ale omului: dreptul la libera exprimare, dreptul de a fi ales şi dreptul de a alege”, afirmă preşedintele BEC în mesaj.

Judecătorul a arătat că dreptul de a alege reprezintă afirmarea voinţei proprii asupra viitorului comunităţilor, el adăugând că „votul este expresia respectului şi a grijii faţă de copiii, părinţii, fraţii, vecinii şi ceilalţi semeni”.

„Ziua alegerilor este ziua în care puterea se reîntoarce la oameni. Este momentul exprimării opiniei în privinţa celor pe care i-aţi învestit cu încredere în urmă cu patru, respectiv cinci ani, şi al evaluării felului în care aceştia au înţeles să îşi îndeplinească mandatele şi să vă reprezinte interesele. Din aceste motive, exprimarea opţiunii, prin vot, implică un grad înalt de responsabilitate. Aşadar, la alegerea unui anumit competitor trebuie să analizăm, cu seriozitate, dacă soluţiile pe care acesta le propune corespund valorilor, criteriilor şi dorinţelor noastre. Cele trei decenii de procese electorale democratice ne-au dezvoltat capacitatea de a distinge mult mai uşor între simple promisiuni şi acele propuneri care au potenţial real de materializare”, a mai transmis preşedintele BEC.

El a menţionat că „discursul instigator la ură, agresivitatea, discriminarea şi manipularea opiniei publice generează doar dezbinare şi instabilitate, în timp ce echilibrul, stabilitatea şi dialogul constructiv dezvoltă societăţi în care bunăstarea şi respectul faţă de nevoile şi libertăţile celorlalţi primează”.

„Doar cooperarea duce la pace, armonie şi prosperitate, iar fără aceasta valorile democratice şi morale ale societăţii noastre nu ar fi existat. Este important ca fiecare dintre noi să alegem în deplină cunoştinţă de cauză şi să optăm pentru acei candidaţi care ascultă real şi cu atenţie care sunt nevoile şi aspiraţiile noastre şi care propun soluţii concrete, coerente şi corecte la problemele care ne preocupă”, a mai arătat judecătorul Vasile Bîcu.

Conform acestuia, chiar dacă, în anumite momente, aşteptările justificate şi speranţele nu au fost împlinite, „renunţarea la exercitarea dreptului constituţional la vot nu ar avea niciun fel de efect benefic, ci doar ar reduce din capacitatea colectivităţii de a-şi impune voinţa proprie”.

„Participarea la vot este esenţială, având chiar şi posibilitatea de a nu opta pentru vreunul dintre competitorii electorali. De aceea, înainte de a renunţa la dreptul dumneavoastră de a vota, reflectaţi bine, luând în considerare faptul că democraţia s-a dovedit a fi cea mai bună formă de guvernare pe care a dezvoltat-o umanitatea, precum şi faptul că puterea colectivă devine cu atât mai mare cu cât prezenţa la vot este mai ridicată”, a subliniat Bîcu.

El a punctat că fiecare vot introdus în urnă este „un pas către un viitor mai bun, mai just şi mai prosper”.

„Votul este unul dintre cele mai importante gesturi pe care le putem face pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Un gest responsabil şi generos, prin care onorăm, totodată, eforturile persoanelor implicate în pregătirea şi desfăşurarea alegerilor, precum şi încercările, luptele şi sacrificiile înaintaşilor noştri. Să mergem la vot, iar pe drumul de întoarcere de la urne să avem conştiinţa că ne-am făcut datoria, că am luptat, o dată în plus, pentru valorile care ne dau sens şi că am ales oameni care ne împărtăşesc viziunea. România este casa noastră, iar în data de 9 iunie suntem chemaţi să avem grijă de ea. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a conchis preşedintele BEC.

Cea mai mare stațiune din zona montană a Bihorului nu are o stație de epurare funcțională. Sute de pensiuni și hoteluri legate la rețeaua de canalizare își deversează apele murdare direct în Arieș sau într-un pârâu carstic, după ce sistemul s-a înfundat, iar o conductă a crăpat, pur și simplu. Mirosurile neplăcute îi gonesc pe turiști, în timp ce specialiștii de mediu se plâng de poluarea masivă. Garda de Mediu Bihor a făcut, miercuri, un control în Vârtop și a amendat primăria Nucet, care administrează satul de vacanță, cu suma record de 50 de mii de lei.

Economie 2023-06-08 16:26:36

Conturi de Telegram afiliate bloggerilor ruși pro-război relatează o întâmplare ciudată de pe frontul din estul Ucraineni. Potrivit acestora, mai mulți soldați ruși care ar fi încercat o operațiune în spatele liniilor inamice au fost uciși de camarazii lor care i-au bombardat cu artileria.

Economie 2023-08-07 11:48:23

Serviciile secrete ruse (FSB) l-au plătit cu cel puțin 450.000 de euro un fost angajat al principalului serviciu secret al Germaniei (BND) în schimbul informațiilor referitoare la sistemele de armament pe care Occidentul le-a furnizat Ucrainei în războiul cu Rusia, informează Reuters.

Economie 2023-12-13 21:42:45

Vitamina D este unul dintre cei mai importanți micromutrienți esențiali pentru buna funcționare a organismului. Este responsabilă de menținerea nivelului normal de calciu și fosfor în organism, susține sănătatea creierului și joacă un rol important în consolidarea sistemului imunitar. Potrivit specialiștilor, un nivel optim de vitamina D asigură protecție împotriva inflamației intestinale și poate reduce semnificativ riscul de cancer de colon.

Economie 2025-04-24 16:27:01

Războiul „antiaerian” și eforturile pe care atât Rusia cât și Ucraina le fac în acest moment pentru a face față sistemelor antiaeriene ale adversarului reprezintă „una dintre cele mai mari provocări ale războiului” ucrainean, se arată într-o analiză publicată duminică de ministerul britanic al Apărării. Britanicii laudă, cu această ocazie, sistemul antiaerian mobil rusesc SA-15 „Tor”, pe care rușii îl folosesc cu succes la doborârea dronelor kamikaze ucrainene.

Economie 2023-12-03 11:22:10

Lansările rachetelor europene Vega-C vor fi suspendate până când o comisie de anchetă va stabili cauzele exacte ale defecţiunii care a dus eşecul primului zbor comercial de marţi, informează Agerpres. Comandanţii misiunii au activat comanda de autodistrugere, după ce racheta a deviat de la traseu.

Economie 2022-12-21 20:15:00

Cablurile submarine tăiate, care au pus pe jar autoritățile europene din domeniul securității, în ultimele luni, au fost probabil rezultatul unor accidente maritime, mai degrabă decât al sabotajului rusesc, potrivit mai multor oficiali de informații americani și europeni, citați de Washington Post.

Economie 2025-01-19 15:08:38

A fost o sărbătoare în familie la Premiile Emmy 2024. Mulți actori și prezentatori și-au adus părinții pe covorul roșu, la cea de-a 76-a ediție a „Oscarurilor industriei de televiziune americane”.

Economie 2024-09-16 11:25:33