• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-21 17:55:35
  • Sursa:
Presedintele ANRE spune ca romanii isi pun prea multe fotovoltaice: Trebuie impus un prag, un procent din necesarul de consum Imagine

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a afirmat că trebuie impus un prag la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în funcţie de necesarul de consum al acestora.

„Nu cred însă în supradimensionarea instalaţiilor de producere, în aşa fel încât să monetizez excesiv acest surplus de energie pe care îl produc. Măsura (de a stimula prosumatorii, n.r.) a fost gândită ca fiind una de eficienţă energetică, de reducere a costurilor, într-o perioadă în care am văzut cu toţii preţuri foarte mari la energie electrică şi la gaze naturale, iar această măsură ne ajuta să ne reducem factura la utilităţi. Observ astăzi situaţii în care, dacă am un consum pe ATR (Avizul Tehnic de Racordare, n.r.) de 5 kW la o casă, iar acoperişul îmi permite să instalez 20, deci de patru ori mai mult, cad tentaţiei, instalez 20 de kW - şi ajungem în situaţia în care al 10-lea vecin de pe stradă nu va putea să se racordeze sau dacă se va racorda şi el, atunci vom avea probleme cu distribuţia pe joasă tensiune. De aceea, cred că trebuie impus un prag pentru aceste capacităţi, un procent din necesarul pe care îl consumi, să poţi să-l instalezi - nu neapărat să oprim, nu vrem să descurajăm acest fenomen. Din contră, vrem să îl facem unul corect şi ca o măsură, aşa cum a fost ea gândită, de eficienţă energetică, nu de extra-monetizare a unei situaţii”, a menţionat George Niculescu, la lansarea celui de-al doilea număr al Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă, un proiect iniţiat de RPIA în colaborare cu RWEA.

Citiți și:Capacitatea panourilor solare montate de români depășește puterea centralei nucleare de la Cernavodă

El a subliniat că segmentul prosumatorilor „este în creştere, se dezvoltă foarte, foarte bine”, potrivit Agerpres.

„Am încurajat şi cred în continuare în rolul prosumatorilor ca o măsură de eficienţă energetică. Cred în continuare că, dacă dorim să ne reducem facturile de utilităţi, trebuie să apelăm la montarea panourilor fotovoltaice pe acoperişul casei, consumatorii casnici”, a mai spus George Niculescu.

Brad Pitt, actor câștigător al premiului Oscar, spune că a învățat să trăiască cu interesul intens pentru viața sa personală. Pitt a vorbit despre divorțul său de Angelina Jolie pentru prima dată de la finalizarea oficială a despărțirii lor, potrivit The Times.

Economie 2025-05-29 22:29:50

Două persoane au fost confirmate cu „variola maimuțelor”, au confirmat autoritățile sanitare de la Londra, citate de Sky News. Oficialii din domeniul sănătății spun că investighează locul în care cele două cazuri recente s-au infectat.

Economie 2022-05-14 16:15:03

Un avion al Austrian Airlines a fost nevoit să se întoarcă din zborul spre New York, după două ore de la decolare, după ce i s-au defectat toaletele.

Economie 2023-04-19 10:55:31

Polițiştii din Peru au făcut o descoperire surprinzăoare după ce au percheziționat un curier care le-a atras atenția deoarece era în stare de ebrietate la un sit arheologic din Puno. Bărbatul avea în geanta sa frigorifică o mumie, relatează BBC.

Economie 2023-03-01 10:14:46

Armata rusă a anunțat organizarea unui exercițiu militar, pe data de 16 decembrie, care a constat în decolarea simultană a șapte avioane grele de transport An-124-100 „Ruslan” pline cu trupe de desant și care au zburat, în condiții meteo dificile, pe o distanță de peste 1.000 de kilometri. Este prima oară când rușii au reușit decolarea simultană a șapte avioane militare de transport într-un astfel de exercițiu, conform unui comunicat al ministerului rus al Apărării.

Economie 2023-12-18 15:39:57

Vulcanul Etna din Sicilia, cel mai mare vulcan activ din Europa, a erupt din nou luni dimineață. Din crater s-a ridicat o coloană de aproximativ 4.500 de metri înălțime, care a format un nor uriaș de cenușă. Aeroportul din apropiere, din Catania, a rămas deocamdată deschis. Specialistii monitorizează atent situația.

Economie 2023-11-13 10:18:19

Traficantul de arme rus Viktor Bout, supranumit „Negustorul Morții”, și baschetbalista americană Brittney Griner, eliberați de SUA și Rusia în urma unui schimb de prizonieri, au ajuns acasă. Schimbul, care a fost intermediat de Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, a avut loc pe pista aeroportului din Abu Dhabi, unde cei doi prizonieri s-au intersectat pentru câteva secunde în timp ce erau predați către autoritățile propriilor țări.

Economie 2022-12-09 14:35:00

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că este nevoie de toată cantitatea de energie pe care centralele din Bucureşti o pot produce.

Economie 2022-10-13 14:02:36