• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-14 16:58:25
  • Sursa:
Preotul care a oficiat funeraliile lui Gorbaciov a fost dat afara din Biserica, dupa ce a refuzat sa se roage pentru victoria Rusiei Imagine

Preotul rus care a oficiat funeraliile lui Mihail Gorbaciov urmează să fie expulzat din Biserica Ortodoxă Rusă după ce a refuzat să se roage pentru victoria Rusiei în Ucraina, relatează Reuters. Tribunalul bisericesc a decis că Aleksiy Uminsky și-a încălcat jurământul pentru că nu a vrut să citească „Rugăciunea pentru Sfânta Rusie”, cerută de Biserică în timpul slujbelor.

Într-un verdict publicat sâmbătă, un tribunal bisericesc a stabilit că Alexei Uminsky ar trebui să fie „expulzat din cele sfinte” pentru că și-a încălcat jurământul preoțesc. Decizia a fost trimisă spre aprobare Patriarhului Kirill, șeful bisericii ruse, care îl susține puternic pe președintele Vladimir Putin.

Cazul arată modul în care biserica reprimă disidența internă, în timp ce îl sprijină pe Putin în „operațiunea sa militară specială” din Ucraina. 

Tribunalul bisericesc a susținut că Uminsky și-a încălcat jurământul prin refuzul de a citi „Rugăciunea pentru Sfânta Rusie”, pe care Kirill a făcut-o obligatorie la slujbele bisericești.

„Iată, cei care vor să lupte au luat armele împotriva Sfintei Rusii, sperând să dezbine și să distrugă poporul său unit. Ridică-te, Doamne, să ajuți poporul Tău și dă-ne victoria prin puterea Ta”, se spune în rugăciunea rostită pentru prima dată de Kirill pe 25 septembrie 2022, la șapte luni de la invazia Rusiei în Ucraina.

Zeci de preoți ortodocși ruși au fost pedepsiți pentru că au sfidat linia Bisericii cu privire la război, pentru că au citit rugăciuni pentru pace în loc de victorie, potrivit Creștinii împotriva războiului, un grup online care a documentat cazurile lor.

Aleksiy Uminsky a slujit timp de 30 de ani ca înalt prelat la „Biserica Sfânta Treime cea de Viață Dădătoare” din Moscova înainte de a fi concediat brusc luna aceasta, chiar înainte de Crăciunul ortodox, într-o mișcare care a deschis calea pentru verdictul de sâmbătă.

El a fost renumit pentru ajutorul oferit centrelor pentru copii și adulților aflați pe moarte și a oficiat funeraliile fostului președinte sovietic Mihail Gorbaciov în 2022.

Într-un interviu din noiembrie anul trecut, Uminsky a declarat că limbajul războiului și al „operațiunii militare speciale” nu este „în niciun caz compatibil” cu liturghia bisericii.

El i-a încurajat pe credincioși să caute preoți care „se roagă mai mult pentru pace decât pentru victorie și înțeleg că orice victorie este întotdeauna o victorie a la Pirus în aceste războaie. În războaiele moderne, orice victorie este aproape întotdeauna echivalentă cu autodistrugerea”.

Ksenia Luchenko, expertă în Biserica Ortodoxă Rusă la Consiliul European pentru Relații Externe, susține că verdictul împotriva lui Uminsky nu se susține, pentru că rugăciunea pe care a refuzat să o citească nu a fost analizată și aprobată de cel mai înalt organism al Bisericii, Sfântul Sinod.

„Aceasta este o mare tragedie pentru mulți credincioși, pentru copiii grav bolnavi, pentru sute de deșinuți și mii de oameni fără adăpost”, se arată în scrisoare. 

Declarațiile de avere ale oficialilor ucraineni vor fi transparente și publice, după ce Volodimir Zelenski a respins un proiect parlamentar care prevedea contrariul. Revenirea la declaraţiile obligatorii de avere era o cerință a FMI pentru ajutorul acordat Ucrainei, iar combaterea corupției este o cerință pentru aderarea țării la UE.

Economie 2023-09-12 13:12:02

Un șofer agresiv, oprit de polițiști pe autostrada Sebeș-Turda, a intrat peste aceștia în autospecială, ca să își recupereze actele luate de oamenii legii. Individul s-a urcat apoi în mașină și a plecat nestingherit.

Economie 2023-01-21 18:48:15

Invazia Rusiei în Ucraina a readus în atenția NATO și a țărilor membre UE nevoia de a avea un sistem de apărare aerian modern și adaptat cerințelor actuale. Germania insistă pentru un scut de protecție aerian mai sofisticat și face apel la achiziții comune de sisteme antirachetă. Discuția ar trebui să intereseze în mod special România, țară care are la graniță războiul și pe teritoriul căreia au căzut recent drone implicate în conflictul ruso-ucrainean. Inițiativa "Scutului Cerului European" se va dovedi extrem de utilă în cazul în care războiul din Ucraina se extinde și în alte țări europene, după cum notează Deutsche Welle.

Economie 2023-09-26 20:36:45

Rămășițele a zeci de copii sacrificați au fost dezgropate în Peru de arheologi care spun că se așteaptă ca numărul să fie mai mare de 1.000. Ei au constatat că toate scheletele aveau o tăietură pe stern, iar inima le fusese scoasă, ceea ce indică un ritual pentru care nu însă explicații precise.

Economie 2022-10-08 15:31:39

Un accident a avut loc marți dimineață în București, pe una dintre cele mai aglomerate rute de transport în comun. Geamurile ușilor unui tramvai plin cu călători de pe linia 41 s-au spart după ce o mașină a atins gardul care delimitează șinele și l-a împins către calea de rulare a tramvaiului. 

Economie 2023-09-26 09:48:29

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, susţine că preşedintele Klaus Iohannis „are toate şansele” să obţină o funcţie europeană de anvergură, inclusiv pe cea de preşedinte al Consiliului European. Vălean consideră că a venit rândul României să primească un post de rang înalt în UE, după ce Polonia a avut deja două oportunităţi: a condus Parlamentul European prin Jerzy Buzek, între 2009 şi 2012, şi Consiliul European prin Donald Tusk, între 2014 şi 2019.

Economie 2024-03-09 23:19:28

Un accident a fost evitat în ultima secundă pe un drum național din județul Brașov. Imaginile au fost surprinse de o cameră de bord.

Economie 2023-07-17 09:40:14

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că la ofensiva din Ucraina participă în prezent aproximativ 700.000 de militari ruşi.

Economie 2024-06-14 22:21:42