• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-19 15:49:16
  • Sursa:
Preotii bisericii anglicane cer o crestere salariala pentru prima data in istorie Imagine

Nici măcar clerul nu este imun în faţa crizei costului vieţii din Marea Britanie, care i-a forţat pe preoţii bisericii anglicane să solicite în mod oficial o majorare salarială, pentru prima dată în istoria de aproape 500 de ani a Church of England, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Confederaţia sindicală Unite, care reprezintă mai mult de 2.000 de preoţi şi angajaţi laici din cadrul bisericii anglicane, a anunţat luni că a cerut o majorare cu 9,5% a salariului, începând din luna aprilie 2024.

„Biserica anglicană are miliarde în bancă şi îşi permite să plătească clerului această modestă majorare salarială pe care o solicită”, a declarat secretarul general al confederaţiei Unite, Sharon Graham, arătând spre fondul de investiţii în valoare de 10,3 miliarde de lire sterline (13,20 miliarde de dolari), care este menţionat în raportul anual pe 2022 al Church Commissioners for England, organismul care gestionează portofoliul de investiţii în numele bisericii anglicane.

Un purtător de cuvânt al bisericii anglicane a spus că biserica este conştientă de faptul că clerul se confruntă cu o criză a costului vieţii.

„Vom fi atenţi cu privire la acest lucru, precum şi la aspectele legate de accesibilitatea diocezelor, în recomandările anuale referitoare la nivelul salariului minim şi al celui referinţă”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Anul trecut, biserica anglicană a pus deoparte trei milioane de lire sterline pentru dioceze în ideea de a putea acorda granturi şi a-i ajuta pe membrii clerului care au probleme cu plata facturilor majorate la energie.

În ultimele 12 luni, sute de mii de muncitori britanici au intrat în grevă pentru a cere majorări salariale care să reflecte mai bine faptul că inflaţia este la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani.

Unite a propus ca salariul minim naţional al clerului să crească până la 29.340 de lire sterline (37.600 de dolari) pe an, iar salariul de referinţă la nivel naţional să fie majorat până la 31.335 de lire sterline pe an.

„Anul trecut, mulţi membri ai clerului au fost nevoiţi să recurgă la acte caritabile pentru că nu se mai descurcau cu banii. Majorarea propusă este necesară pentru a readuce salariile în linie cu inflaţia şi a răspunde la cele mai urgente greutăţi precum şi la anxietatea cu care se confruntă mulţi clerici şi familiile lor”, a spus Sam Maginnis, membru al clerului şi reprezentant al Unite.

Comitetul de remuneraţie din cadrul bisericii anglicane se va reuni săptămâna următoare pentru a face o recomandare cu privire la salarii, care va fi trimisă Consiliului arhiepiscopilor în luna septembrie, pentru recomandarea finală.

Ministrul danez de Externe Lars Løkke Rasmussen exclude marţi o anexare de către Statele Unite a Groenlandei, un teritoriu autonom al regatului scandinav, în pofida insistenţelor noului preşedinte amefican Donald Trump, relatează AFP, preluat de News.ro.

Economie 2025-01-28 23:54:23

Turcia a lansat oficial luni exploatarea de gaze naturale din Marea Neagră care ar urma să îi permită, potrivit preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, să producă zece milioane de metri cubi până în primul trimestru din 2023, potrivit AFP.

Economie 2022-06-13 22:21:20

Dovezile adunate de autorităţile din Herson arată că centrele de tortură ruseşti nu au fost înfiinţate întâmplător, ci au fost planificate şi finanţate direct de Rusia, a stabilit o echipă de avocaţi ucraineni şi internaţionali, scrie The Guardian.

Economie 2023-03-02 10:04:06

Președintele nord-coreean Kim Jong Un a criticat neglijenţa şi indolenţa funcţionarilor, care au agravat epidemia de coronavirus în Coreea de Nord. Nmărul de cazuri de „febră”, cum este numit COVID-19 de Phenian, a depășit 1,7 milioane.

Economie 2022-05-18 08:39:33

Scenariul comasării alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în toamna anului viitor, este luat în calcul şi de PSD, au precizat surse politice. Varianta este acceptată şi de liberali. În acest caz, noul preşedinte ales ar urma să aştepte finalizarea mandatului actualului preşedinte, Klaus Iohannis, pentru a-şi prelua mandatul.

Economie 2023-12-29 15:16:27

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a vorbit despre moartea șefului grupării Wagner, Evgheni Prigojin, despre care spune că „este o mare pierdere pentru întregul stat”, potrivit unian.net. Kadîrov susține că „în ultima perioadă, Prigojin ori nu vedea, ori nu voia să vadă imaginea de ansamblu în țară”, adăugând că l-a avertizat „să-și abandoneze ambițiile personale”.

Economie 2023-08-25 09:44:40

Un copil de 2 ani din comuna Apaţa a ajuns marţi, la spital, după ce o poartă s-a prăbuşit peste el, a informat ISU Braşov.

Economie 2023-05-16 13:29:32

Şase poliţişti şi un preot ortodox au fost ucişi, iar alţi 12 poliţişti au fost răniţi în atacurile comise duminică de bărbaţi necunoscuţi asupra a două biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post al poliţiei rutiere în oraşele Derbent şi Mahacikala din Daghestan, republică majoritar musulmană din Caucazul rus, transmit Reuters şi EFE, citând Ministerul de interne regional.

Economie 2024-06-23 22:51:58