• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-06 19:21:32
  • Sursa:
Preot roman, despre Cristina Irimie, profesoara ucisa in atacul armat de la o scoala din SUA: Era o persoana fericita si vesela Imagine

Preotul Nicolae Clempuș din Statele Unite a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea „LIVE” de la Digi24, cu Alexandru Rotaru, despre Cristina Irimie, profesoara ucisă în atacul armat de la un liceu din Georgia, Statele Unite. El spune că în rândul comunității românești este o durere mare, și „este un scenariu care nu are nicio logică, pentru o profesoară care merge la școală să se dedice copiilor ei, să predea matematică, să-și facă datoria de educatoare și să-și termine viața în felul acesta”. Părintele Clempuș a spus despre Cristina Irimie că era o persoană fericită și veselă, și era integrată în comunitate și în societatea americană.

Preotul Nicolae Clempuș: În primul rând aș vrea să transmit familiei Cristinei din România, pentru că telespectatorii dumneavoastră sunt în România, să le transmit condoleanțe și gândurile noastre cele mai sincere, și rugăciunile pe care le facem pentru fiica lor.

Îi mulțumesc mamei ei pentru un copil așa de minunat pe care l-a născut și l-a adus în această lume.

Este o durere mare în comunitatea noastră, Cristina a fost cunoscută de multă lume, este aici de mult timp, integrată în comunitate și în societatea americană.

Și pentru toată lumea, nu doar pentru noi, românii, dar și pentru toată lumea din Georgia a devenit un erou.

O cunosc pe Cristina de 23 de ani, de când a venit în Statele Unite. Primul lucru pe care pot să îl spun despre ea e că era o persoană foarte veselă. Zâmbea tot timpul, îi plăcea să danseze, făcea parte din trupa de dans, era jovială, glumeață. Mereu, doamnele în jurul ei erau pline de zâmbete, pentru că le spunea tot felul de glume.

Citiți și: Atacatorul de la liceul din Georgia a ucis 4 oameni cu pușca primită cadou de la tatăl său. Noi detalii tulburătoare ies la iveală

Ăsta este primul caracter al ei. Era o persoană fericită și veselă. Al doilea lucru, e că era o persoană dedicată și i-a plăcut foarte mult să predea și să educe copiii. Și-a dedicat timp ca să poată să facă o școală, și să își ia o diplomă pentru a fi profesoară, care nu este un lucru ușor. Și, iarăși, nu este ușor să predai matematica la un liceu, este o materie grea, iar pe liceeni trebuie să îi convingi mult ca să se îndrăgostească de matematică. Se pare că ea a reușit asta, și asta descoperim acum cât de minunată a fost cu copiii din jurul ei. Au apreciat tot efortul ei copiii.

Unul dintre prietenii de familie a povestit, și eu am aflat de la el, Cristina a avut ziua de naștere la sfârșitul lui august, dar la școală a adus acum tort, a făcut ceva pentru copii, a adus pizza și a vrut să sărbătorească împreună cu clasa ei ziua ei de naștere, ceea ce este iarăși un lucru deosebit. A considerat acești copii ca o parte a familiei ei, o parte extinsă a familiei.

De când s-a întâmplat, de dimineață la 10:20 am început să primesc telefoane imediat de la oameni. Biserica noastră este aproape de acest liceu, și vreau să menționez că Cristina a făcut parte din comunitatea românească, era membră a bisericii „Sfinții Constantin și Elena”, la părintele George Acsente.

Citiți și: Cum s-a dezlănțuit iadul la liceul din Georgia. Apar noi detalii despre atacul armat și despre suspectul în vârstă de 14 ani

Noi, fiind mai aproape de liceu, oamenii au început să mă sune pe mine, să mă întrebe dacă cumva avem și noi victime, sau copii care au suferit în urma acestui atentat.

A fost o zi foarte grea pentru noi toți, pentru că eram în așteptare, nu știam multe, informațiile au început să apară încet, încet ca la sfârșitul zilei să aflăm de fapt toată tragedia legată de Cristina, și nu ne-a venit să credem. Lumea este pur și simplu șocată. Este un scenariu care nu are nicio logică, pentru o profesoară care merge la școală să se dedice copiilor ei, să predea matematică, să-și facă datoria de educatoare și să-și termine viața în felul acesta.

Este cel mai tragic fel în care se putea întâmpla.

Fostul campion paralimpic Oscar Pistorius a fost eliberat condiţionat din închisoare, vineri dimineaţă, la aproape 11 ani după ce şi-a ucis iubita, Reeva Steenkamp, relatează News.ro.

Economie 2024-01-05 09:30:37

Guvernele, chiar și cele democratice, sunt dispuse să ajute autocrațiile să reducă la tăcere disidenții exilați dacă țara gazdă consideră că este în interesul său economic. Aceasta este ceea ce au constat Rebecca Cordell, profesor asistent de Științe Politice la universitatea din Pittsburgh, și Kashmiri Medhi, profesor asistent în același domeniu la Universitatea din Texas, Dallas, când au analizat cazurile de represiune transnațională - acțiunea guvernelor de a trece granițele naționale pentru a reprima diasporele și exilații - din 2014 până în 2020.

Economie 2024-10-26 20:05:12

Coreea de Nord a livrat până acum Rusiei peste 100 de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune și 5 milioane de obuze de artilerie, conform serviciilor militare de informații ale Ucrainei (GUR), informează Kyiv Independent.

Economie 2024-11-29 17:37:37

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a spus, miercuri, că în problema extragerii zăcămintelor offshore din România, până acum Ungaria a fost lăsată de izbelişte de o companie americană şi una austriacă, după ce contractul de achiziţie pentru trei miliarde de metri cubi de gaze se afla deja în vigoare, însă proiectul a fost oprit în cele din urmă, relatează hirado.hu.

Economie 2022-10-13 10:38:33

În timp ce delegațiile ucrainene și ruse sunt așteptate să se întâlnească la Istanbul pentru potențiale negocieri de încetare a focului, președintele rus Vladimir Putin a prelungit actuala strategie de apărare a țării până în 2027, a raportat presa rusă controlată de stat pe 15 mai.

Economie 2025-05-15 17:34:20

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că a cerut un raport de la corpul său de control privind avizele date anul trecut pentru a scoate din țară tezaurul gato-dacic care a fost furat la sfârșitul săptămânii trecute în Olanda. Ciolacu a anunțat că va înainta concluziile raportului către procurori, pentru a stabili vinovații.

Economie 2025-01-28 11:33:12

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a calificat miercuri drept „depăşită şi eşuată" poziţia politică a Uniunii Europene faţă de Ucraina şi a criticat „viziunile agresive" faţă de Rusia ale lui Friedrich Merz, informează Agerpres care citează EFE.

Economie 2025-02-26 17:04:05

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan, s-a întâlnit sâmbătă şi duminică în Malta cu şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi. Discuțiile dintre cele două părți au durat 12 ore, în contextul relațiilor tensionate dintre SUA și China.

Economie 2023-09-18 10:11:52