• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-24 15:14:57
  • Sursa:
Premierul Yair Lapid: Inchiderea Agentiei Evreiesti de la Moscova ar fi un „eveniment grav” Imagine

Premierul israelian Yair Lapid a subliniat duminică, într-un comunicat, că eventuala închidere a Agenţiei Evreieşti de la Moscova ar fi un „eveniment grav”, care ar putea afecta relaţiile dintre Israel şi Rusia. La începutul lunii, guvernul rus a impus Agenției Evreiești pentru Israel, principala organizație care facilitează migrația diasporei evreiești spre Israel, să-și înceteze toate operațiunile pe teritoriul Rusiei.

Dorinţa Moscovei de a închide această agenţie para-guvernamentală însărcinată cu imigraţia evreiască în Israel, invocând încălcări ale legii, a fost denunţată ferm de Israel, care o consideră o măsură punitivă ca reacţie la poziţiile noului guvern al statului evreu împotriva ofensivei ruse din Ucraina.

Oficialii ruşi îşi justifică decizia de a închide Agenţia Evreiască prin „respectarea legislaţiei ruse”.

Promiţând „să acţioneze pe cale diplomatică” pentru a permite organizaţiei să îşi continue activitatea, Lapid a anunţat duminică trimiterea unei delegaţii israeliene „imediat ce va fi primită aprobarea din partea Rusia pentru discuţii”, scrie Agerpres, care preia AFP.

Aceasta va pune „totul în aplicare” pentru ca dialogul pe subiect să continue, a precizat Lapid, adăugând că „relaţiile cu Rusia sunt importante pentru Israel”.

La începutul lunii iulie, guvernul rus a impus Agenției Evreiești pentru Israel, principala organizație care facilitează migrația diasporei evreiești spre Israel, să-și înceteze toate operațiunile pe teritoriul Rusiei. Ordinul a fost transmis printr-o scrisoare primită de organizație de la guvernul rus.

Oficiali din Agenția Evreiască au confirmat că scrisoarea a fost primită, dar nu au comentat cu privire la răspunsul pe care-l vor da autorităților de la Kremlin.

„Ca parte a activității Agenției Evreiești în Rusia, ni se cere din partea autorităților, ocazional, să facem diferite ajustări. Contactul cu autoritățile are loc continuu, în scopul de a ne continua activitățile în acord cu regulile stabilite de organele competente. Chiar și acum are loc un astfel de dialog”, au transmis oficiali ai Agenției Evreiești.

Creată în 1929, Agenţia Evreiască se ocupă în special de organizarea emigraţiei spre Israel a persoanelor de origine evreiască.

După invazia rusă din Ucraina în februarie, Israelul a adoptat mai întâi o poziţie prudentă, iar premierul de atunci, Naftali Bennett, a evidenţiat legăturile privilegiate cu cele două ţări. Yair Lapid, pe atunci şeful diplomaţiei, a condamnat în schimb ferm „încălcarea gravă a ordinii internaţionale”.

„Este clar pentru toate persoanele implicate în relaţiile israeliano-ruse că decizia (privind Agenţia Evreiască) este politică, din cauza poziţiei Israelului şi a lui Lapid asupra războiului din Ucraina”, a scris cotidianul Yediot Aharonoth.

De la preluarea funcţiei de prim-ministru, Yair Lapid a reluat criticile la adresa Rusiei, rămânând în acelaşi timp prudent pentru a menţine legăturile cu Moscova, considerate cruciale pentru a păstra capacitatea Israelului de a desfăşura atacuri aeriene în Siria, unde Moscova este prezentă şi susţine regimul. Israelul a ţintit în Siria în special grupuri apropiate de Iran, principalul său inamic.

Scumpiri uriașe pe piața imobiliară din România, la început de an universitar. La Oradea, de exemplu, proprietarii cer chirii mai mari chiar și cu 40 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu recent. Și proprietarii din Timișoara au pretenții mai mari acum.

Economie 2024-10-06 22:38:29

Aproape 20.000 gospodării au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor şi a vântului în judeţul Alba care este sub avertizare Cod Portocaliu de vreme rea până în după-amiaza zilei de luni, informează Agerpres.

Economie 2023-02-27 10:48:05

Joi, 16 martie 2023, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la Tragerile Speciale Loto ale Primăverii care au avut loc duminică, 12 martie, Loteria Română a acordat peste 45.900 de câștiguri în valoare totală de peste 2,71 milioane de lei.

Economie 2023-03-16 18:47:27

Imagini cu cea mai mare erupţie solară din ultimii ani au fost surprinse joi de Solar Dynamics Observatory al NASA, un satelit care supraveghează constant Soarele de 14 ani, relatează News.ro.

Economie 2024-10-05 09:59:15

Forțele speciale ucrainene au publicat imagini din orașul Bahmut, despre care rușii susțin că l-au capturat complet. 

Economie 2023-05-22 12:38:03

Una dintre cele mai noi nave de război ale Iranului s-a răsturnat în port în weekend, în timp ce era în curs de reparații. În urma incidentului, nava ar putea fi nefuncțională timp de până la jumătate de an, a spus un expert naval, citat de CNN.

Economie 2024-07-09 17:23:54

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă din timpul vizitei sale în Belgia, că negocierile pentru aderarea României la Spațiul Schengen continuă pe toate planurile, adăugând că cea mai bună variantă este ca România şi Bulgaria să intre impreună în spațiul de liberă circulație, contrazicându-l pe premierul Marcel Ciolacu, care a declarat că Bucureștiul ar putea să ia în considerare decuplarea de Bulgaria.

Economie 2023-11-08 13:00:07

Cercetătorii chinezi au creat prima piele electronică din lume inspirată de cea biologică, ce prezintă o structură 3D care imită trei semnale mecanice descoperite la nivelul pielii umane, informează Xinhua, citată de Agerpres.

Economie 2024-06-16 11:02:38