• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-16 20:41:56
  • Sursa:
Premierul Poloniei ataca Franta si Germania: „Avem de a face cu o oligarhie de facto in care puterea este detinuta de cei puternici” Imagine

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a denunţat „oligarhia de facto” impusă Uniunii Europene de Franţa şi Germania și a cerut „revenirea la principiile” UE, în care deciziile se iau prin unanimitate, într-un editorial consacrat războiului din Ucraina şi publicat marţi în Le Monde.

Conflictul în Ucraina a „arătat adevărul despre Europa”, care a „refuzat să asculte vocea adevărului” venită din Polonia asupra ambiţiilor „imperialiste” ale lui Vladimir Putin, o „ilustrare a unei probleme mult mai extinse cu care se confruntă astăzi UE”, a apreciat Morawiecki în editorialul său, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„În cadrul său, egalitatea între state individuale este de natură declarativă. Practica politică arată că vocile Germaniei şi Franţei au o importanţă preponderentă”, consideră şeful executivului polonez.

„Avem deci de a face cu o democraţie formală şi o oligarhie de facto în care puterea este deţinută de cei mai puternici”, afirmă prim-ministrul polonez.

Uniunii Europene „îi vine tot mai greu să respecte libertatea şi egalitatea tuturor statelor membre”, a insistat Morawiecki. „Din ce în ce mai mult auzim spunându-se că nu unanimitatea, ci majoritatea este cea care trebuie să decidă viitorul întregii comunităţi”.

Or, „abandonarea principiului unanimităţii în mai multe domenii de competenţă ale UE ne apropie de modelul în care cei mai puternici şi mai mari îi domină pe cei mai slabi şi mai mici”, a argumentat Morawiecki, potrivit căruia Uniunea Europeană „nu a fost la înălţime” „în faţa războiului” în Ucraina.

Premierul polonez a invitat la o „revenire la principiile care organizează comunitatea europeană”.

„Europa are nevoie de speranţă mai mult ca oricând până acum. Şi nu poate găsi această speranţă decât într-o întoarcere la principii şi nu într-o întărire a suprastructurii instituţionale”, a spus el.

Polonia, la fel ca ţările baltice, figurează printre susţinătorii cei mai necondiţionaţi ai Ucrainei în cadrul UE, dar de asemenea şi printre cei mai mari critici ai Rusiei, spre deosebire de Germania şi Franţa, ale căror poziţii uneori mai timorate sunt criticate de Kiev, notează AFP.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că Oana Sivache va fi înlocuită joi de la conducerea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), după ce DNA a acuzat-o de luare mită și i-a interzis să mai ocupe funcţia de director general al ASSMB cât timp se află sub control judiciar.

Economie 2024-03-28 11:28:03

Aproximativ 36 de polițiști au fost răniți în confruntările cu protestatarii din statul Kerala, din sudul Indiei, care cereau eliberarea unei persoane arestate în timpul unei demonstrații împotriva unui proiect portuar de 900 de milioane de dolari al Grupului Adani, potrivit Reuters.

Economie 2022-11-28 09:00:30

La aproape două decenii de la ultimul său film, legendarul actor de la Hollywood, Gene Hackman, a fost văzut într-o rară ieșire în public, pentru prima dată după mulți ani. La 93 de ani împliniți în ianuarie, pare că este în formă bună.

Economie 2023-03-10 17:18:14

Joi, 8 decembrie 2022, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 4 decembrie, Loteria Română a acordat peste 32.600 de câștiguri în valoare totală de peste 2,43 milioane de lei.

Economie 2022-12-08 18:47:42

Social-democratul Radu Oprea a declarat, miercuri, după ședința Consiliului Politic Național al PSD, că Victor Ponta „s-a autoexclus mai demult” și că nu crede că acesta va reuși să obțină un scor prea mare la alegeri. Oprea a făcut o comparație cu fostul lider PSD Mircea Geoană, care, „a încercat o candidatură ca independent, cred că 5% a avut domnia sa”.

Economie 2025-03-12 16:56:30

Coreea de Nord a ratificat un acord de apărare istoric cu Rusia, pecetluind apropierea celor două ţări în contextul războiului dus de Moscova în Ucraina, a informat marţi agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA. Vladimir Putin a semnat şi el tratatul la sfârşitul săptămânii trecute.

Economie 2024-11-12 09:58:22

Principalii responsabili politici din Kosovo au semnat miercuri la Pristina documentul prin care solicită aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii transmise în direct de mass-media kosovare, relatează agenţia EFE.

Economie 2022-12-14 15:43:22

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a anunţat marţi că Executivul de la Varşovia nu va ridica interdicţia asupra importurilor de cereale ucrainene vineri, aşa cum era programat, deoarece ar fi afectaţi fermierii polonezi.

Economie 2023-09-12 14:10:44