„Primul test (pentru guvern - n.r.) va fi un vot de încredere pe care-l voi cere în curând camerei inferioare” a parlamentului, a declarat Donald Tusk într-o alocuţiune televizată, potrivit AFP și Reuters, preluate de Agerpres.
El a promis să continue guvernarea ţării, exprimându-şi speranţa în acelaşi timp că va putea coopera cu noul preşedinte ales Karol Nawrocki.
Jaroslaw Kaczynski, președintele partidului Lege și Dreptate (PiS), care l-a susținut pe Karol Nawrocki, a cerut demisia guvernului Donald Tusk, scrie presa poloneză.
„Acest guvern care se află la conducere nu și-a ținut promisiunile. Dar cel mai important lucru este că avem o creștere puternică a prețurilor, societatea este îngrijorată de scăderea securității, de imigrația ilegală, de viața diferită de ceea ce a fost până acum în țara noastră”, a spus Kaczynski.
Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, care a beneficiat de sprijinul guvernului liberal şi al premierului Donald Tusk.
