• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-26 17:17:50
  • Sursa:
Premierul Ciolacu spune ca cererea de plata numarul 3 pentru fondurile PNRR va fi transmisa pana la 1 noiembrie Imagine

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că, până la 1 noiembrie, va fi transmisă Comisiei Europene cererea de plată numărul 3 pentru fondurile europene alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Până în 1 noiembrie (se va depune cererea de plată numărul 3). E aproape finalizată. A fost şi domnul ministru Burduja două zile la Bruxelles, la dânsul mai erau nişte restanţe de la fostul ministru al Energiei, celebrul ministru al Energiei dinainte. Sperăm să le finalizăm”, a afirmat prim-ministrul, aflat în vizită la Bruxelles, potrivit Agerpres.

El a precizat că „mai este o discuţie” pe jalonul 206 pe care ministrul Finanţelor va trebui să o închidă săptămâna viitoare.

Un adolescent a deschis miercuri focul în interiorul unui liceu din Tennessee ucigând o elevă şi rănind un elev înainte de a-şi lua viaţa, informează joi Reuters.

Economie 2025-01-23 11:16:36

Plafonarea lemnului de foc la 400 de lei metrul cub a provocat haos pe piață. Depozitele comunale sunt aproape goale, comercianții refuză să mai vândă. Motivul invocat la unison este același: Pierd bani dacă vând la prețul impus de stat. Asociația industriei lemnului PROLEMN susține că problema poate fi rezolvată prin acordarea de vouchere pentru consumatori.

Economie 2022-10-26 08:18:10

Turcia a blocat începutul negocierilor de aderare la NATO ale Finlandei şi Suediei, au confirmat miercuri pentru dpa surse din Alianţa nord-atlantică.

Economie 2022-05-18 17:03:48

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat marți seara, într-o discuție live pe Facebook cu bucureștenii, că Pasajul Basarab nu va mai fi recepționat, pentru că termenul este depășit de mult.

Economie 2022-11-01 21:17:33

Cercetătorii din Australia au dezvăluit un dispozitiv de pionierat care este capabil să facă distincţia între diferitele subtipuri de durere cronică, oferind astfel noi speranţe pentru un diagnostic şi un tratament mai precis, au anunţat luni reprezentanţii Universităţii Monash din Melbourne, informează Agerpres.

Economie 2025-04-28 07:00:24

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că „teroarea” rusă nu va putea fi oprită decât cu armele, după ce un bloc de locuinţe din estul Ucrainei şi infrastructura energetică din multe regiuni au fost lovite în cursul unui nou val de atacuri, relatează AFP şi Reuters.

Economie 2023-01-14 23:00:57

Un bărbat în vârstă de 77 de ani a murit, sâmbătă, într-un accident rutier produs pe DN 73C, în localitatea Godeni, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Economie 2023-01-07 21:54:08

Soţii Ionela şi Marius Cozmiuc, campioni la canotaj, vor purta drapelul României la Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris din acest an pentru delegația noastră, anunță Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). Cei doi au împreună 7 ediţii de Jocuri Olimpice şi au devenit modele pentru generaţii întregi de canotori. Ea e focul şi el e apa în familia lor, potrivit COSR.

Economie 2024-07-04 18:38:42