Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost încarcerat marți la penitenciarul din Paris, unde își va ispăși pedeapsa de cinci ani de închisoare. Cu câteva zile înainte să fie închis, a făcut o vizită controversată la Palatul Elysee, unde a fost primit de Emmanuel Macron, a aflat presa franceză și a confirmat ulterior chiar președintele. Macron a spus că i s-a părut normal, la nivel uman să facă acest gest. Nicolas Sarkozy a fost condamnat în urmă cu o lună pentru finanțarea campaniei sale prezidențiale din 2007, anunță France24.
ACTUALIZARE 12.10 Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a ajuns la închisoarea La Santé din Paris pentru a-și începe pedeapsa de cinci ani de închisoare.
„Un om nevinovat este închis”, a scris politicianul într-o postare pe X.
„Nu cer niciun avantaj sau favor”, a adăugat el. „Adevărul va triumfa”
ACTUALIZARE 10.20 Fostul președinte a părăsit deja reședința din Paris, îndreptându-se spre penitenciarul unde va fi încarcerat. La ieșirea din locuință, Sarkozy, care era însoțit de fosta Primă Doamnă, Carla Bruni, a fost aplaudat de mulțime.
Știrea inițială
Zilele trecute, Nicolas Sarkozy a declarat presei că se simte calm și că nu a solicitat facilități speciale pentru şederea sa după gratii. A refuzat să facă cerere pentru o celulă individuală. Totuși, administraţia penitenciarului a decis să-i ofere una, pentru a-i garanta siguranţa. Va sta într-o încăpere de 11 metri pătraţi cu fereastră sigilată, în izolare.
Condițiile sunt similare cu cele din restul închisorii: celulele măsoară între 9 și 12 metri pătrați și, în urma renovărilor, includ acum dușuri private.Sarkozy va avea acces la un televizor - contra unei taxe lunare de 14 euro - și la un telefon fix.
Fostul președinte declara cu o zi în urmă că nu se teme de închisoare.
Sarkozy, care a condus Franţa între 2007 şi 2012, a fost găsit vinovat de conspiraţie criminală din cauza eforturilor unor consilieri apropiaţi de a procura, în timpul campaniei pentru alegerile din 2007, fonduri din Libia în timpul regimului dictatorului Muammar Gaddafi, între timp asasinat după o revoltă. Sakozy a afirmat mereu că este nevinovat şi a făcut recurs la condamnare.
