• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-19 10:51:50
  • Sursa:
Premiera nationala in Sinaia: O drona va ajuta turistii rataciti pe munte. Le va duce alimente si truse de prim ajutor Imagine

O dronă care va veni în sprijinul victimelor accidentelor de pe munte va fi achiziționată de către autorități. Dotată cu o cameră și microfon, salvatorii vor putea comunica prin dronă cu victimele. 

Totodată, este capabilă să transporte alimente și o trusă de prim ajutor turiştilor rătăciţi pe munte, până la sosirea salvatorilor montani.

„Această achiziție face parte dintr-un proiect mult mai amplu. Până acum, 16 județe din România și-au dotat echipele de salvare montană cu astfel de drone. Sunt drone strict necesare pentru activitatea noastră, pe lângă celelalte elemente, transport de echipamente, iluminare, difuzor cu care se vorbește cu turiștii. Poate principala caracteristică a acestor drone este faptul că pot fi folosite într-un program de căutare-salvare cu inteligență artificială, program implementat în premieră mondială în România, la nivel național, de către Salvamont. Deci, prin înființarea centrului național de analiza datelor colectate de drone, România, prin Salvamont, este unul dintre liderii mondiali în dezvoltare în acest domeniu”, a explicat Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România, la Digi24.

El a mai explicat că „de la mijlocul lunii viitoare, 11 județe din România vor avea centre locale de analiză a imaginilor surprinse de drone”.

„Vom putea interveni mult mai prompt și vom putea analiza imaginile surprinse de drone cu inteligență artificială, care reduce cam de 20 de ori timpii de analiză a imaginilor și sigur se vor reflecta în salvarea de vieți omenești. Am testat și în caz de avalanșă. Am făcut cercetări de avalanșe cu astfel de drone. Ele funcționează inclusiv pe apă și luna viitoare va avea loc o demonstrație în care vom arăta cum se folosesc aceste drone, inclusiv în mediu acvatic. Merg pe teren, pe apă, pe zăpadă, practic, oriunde camera dronei poate să vadă. Nu vor merge printr-o pădure foarte deasă, în care nu există vizibilitate, dar și acest lucru îl putem rezolva cu ajutorul camerelor cu termoviziune, care ne permit să identificăm diferențe de temperatură și noaptea ne ajută foarte mult în căutările pe care le facem”, a mai adăugat Sabin Cornoiu.

Kremlinul a refuzat luni să spună dacă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, îi va acorda sau nu un interviu jurnalistului american Tucker Carlson sau dacă acesta se află la Moscova, relatează Reuters.

Economie 2024-02-05 13:34:53

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, este de 6.400 mc/s marți şi va creşte, anunţă Administraţia Naţională Apele Române (ANAR). Valorile sunt peste media multianuală a lunii septembrie, care este de 3.800 mc/s. Maximul debitului este așteptat pe 30 septembrie, când va ajunge la o valoare de 8.000 mc/s.

Economie 2024-09-24 10:52:00

Vicepreședintele Harris are deja un avans de 4 puncte față de fostul președinte Trump într-un sondaj la nivel național publicat marți, la câteva zile după convenția democrată, scrie The Hill.

Economie 2024-08-28 14:54:26

O nouă formă de diabet, care nu este asociată cu obezitatea, a fost recunoscută oficial, la zeci de ani după ce a fost observată pentru prima dată în țările în curs de dezvoltare, informează The Independent.

Economie 2025-04-24 10:38:42

Armata mexicană și-a luat rămas bun de la Proteo, un câine care a murit în timp ce căuta supraviețuitori în Turcia după cutremur. Patrupedul a fost repatriat și întâmpinat ca un erou.

Economie 2023-02-17 10:49:47

Un cetăţean american reţinut în Rusia şi care urmează să fie judecat luna aceasta sub acuzaţia de violenţă împotriva unui ofiţer de poliţie a fost internat într-un spital de psihiatrie, a anunţat duminică agenţia TASS, citată de AFP, informează Agerpres.

Economie 2025-04-06 19:29:07

Doi bărbaţi şi o femeie, implicaţi în atacul cu acid sulfuric asupra unei fete şi a unui tânăr din Călăraşi, comis în urmă cu o lună, au fost prinţi de către poliţişti. Suspecţii au fost depistaţi în judeţul Timiş.

Economie 2024-07-12 22:58:49

Ciclistul elvețian Gino Mader a murit la vârsta de 26 de ani în urma unui accident în etapa a cincea a Turului Elveției, a anunțat vineri echipa sa, Bahrain Victorious, potrivit CNN.

Economie 2023-06-16 18:52:41