• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-12 18:16:50
  • Sursa:
Premiera medicala mondiala: Un bebelus a primit o grefa de intestin, in Spania Imagine

O fetiţă de 13 luni a primit într-o clinică din Madrid prima grefă de intestin care a fost prelevată vreodată la nivel mondial de la o persoană aflată la sfârşitul vieţii sale cardiace, au anunţat autorităţile medicale din Spania.

Medicii de la Spitalul La Paz au reuşit să transplanteze "prima grefă de intestin din lume după o donare realizată în asistolie", stare de insuficienţă cardiovasculară totală, a anunţat Autoritatea pentru sănătate din regiunea Madrid într-un comunicat publicat marţi.

Fetiţa operată, Emma, "a ieşit deja din spital şi se află în stare perfectă de sănătate în locuinţa sa, alături de părinţii ei", Ana şi Daniel, a precizat aceeaşi instituţie medicală.

Donarea de organe în asistolie se practică în cazul pacienţilor aflaţi la sfârşitul vieţii. Această tehnică permite, "după certificarea decesului, ca organele să poată fi conservate cu perfuzii de sânge oxigenat", au explicat reprezentanţii Autorităţii pentru sănătate din regiunea Madrid, potrivit agenției AFP, citată de Agerpres.

Dar, până în prezent, tehnica "nu a fost niciodată utilizată pentru un intestin, întrucât s-a considerat că ea nu era validă pentru acest organ" şi "în pofida decesului a 30% dintre pacienţii aflaţi pe lista de aşteptare", a precizat agenţia spaniolă.

Trei ani de cercetări medicale şi de teste au fost necesare pentru ca mai multe echipe ale spitalului madrilen să poată să demonstreze fiabilitatea unei astfel de operaţii înainte de realizarea sa.

Spania a rămas în 2021 campioana mondială a transplanturilor, deţinând 5% din totalul donărilor de organe realizate la nivel mondial, în contextul în care această ţară reprezintă doar 0,6% din populaţia globală, potrivit Observatorului mondial al donărilor şi grefelor de organe.

Hollywood-ul plânge moartea cântăreţei şi actriţei Olivia Newton-John la vârsta de 73 de ani, după mai bine de trei decenii de luptă cu cancerul la sân. John Travolta, partenerul său din musicalul "Grease", a fost primul care i-a dedicat câteva cuvinte colegei sale de scenă. 

Economie 2022-08-09 09:48:11

Elizabeth Holmes, fondatoarea Theranos, compania din Silicon Valley care promitea o adevărată revoluție în sistemul analizelor medicale și care s-a dovedit a fi o uriașă escrocherie, a primit o condamnare la 11 ani de închisoare pentru păcălirea investitorilor, scrie BBC.

Economie 2022-11-19 00:40:51

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, în timpul unui inverviu, că CEO-ul Tesla, Elon Musk, nu i-a oferit un Cybertruck, în ciuda afirmațiilor anterioare, notează publicația online Meduza.„Sunt interesat de Elon Musk însuși – îmi place caracterul lui, stilul lui de viață, felul în care se comportă și viziunea sa asupra lumii. Îmi place să glumesc cu el pe rețelele sociale. Nu mi-a dat mașina; nu a fost a mea – am venit cu acea glumă și am mers așa mai departe cu ea”, a spus Kadîrov ca răspuns la o întrebare despre Cybertruck.El a adăugat că „o altă mașină este pe drum”, dar a remarcat că Cybertrucks nu sunt potrivite pentru război. „Am trimis unul în față, am montat o mitralieră pe el, dar s-a dovedit a fi inutil în luptă. Patriotul nostru (n.r. SUV rusesc) este mai bun decât mașina asta. Dacă l-am jignit în vreun fel pe Elon Musk, ne prezentăm scuze”, a spus Kadîrov.În august, Ramzan Kadîrov a postat un videoclip în care conducea un Cybertruck prin capitala Ceceniei, cu o armă automată montată pe plafon. La acea vreme, el a susținut că a „primit” vehiculul electric de la Elon Musk, o afirmație pe care CEO-ul Tesla a negat-o.Luna următoare, Kadîrov a susținut că Musk a „dezactivat de la distanță” Cybertruck-ul, despre care liderul cecen a susținut că „a funcționat bine în luptă”. La scurt timp, Kadîrov a anunțat că încă două astfel de camionete Tesla cu arme automate montate pe ele au fost dislocate pe linia frontului din Ucraina.

Economie 2024-12-05 13:24:28

Toni Greblă, șeful AEP, a declarat la Digi24 că fiind vorba de 9,4 milioane de buletine de vot, Autoritatea Electorală Permanentă nu va reuși să numere până mâine la ora 14:00 toate voturile exprimate la turul 1 al prezidențialelor, din țară și străinătate.

Economie 2024-11-28 16:50:49

În faţa celui mai mare război de pe continentul european din 1945 încoace, multe ţări doresc nu doar să-şi menţină forţele armate, ci să le şi extindă, însă aceasta se dovedeşte a fi o sarcină dificilă, relatează The Economist, preluat de News.ro.

Economie 2024-04-21 13:51:50

Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit pentru prima dată despre violențele în campusurile din SUA. „Există dreptul de a protesta, dar nu și dreptul de a provoca haos”, a spus președintele, transmite Sky News.

Economie 2024-05-02 19:10:28

Centrul Rus de Știință și Cultură de la București, a cărui activitate a fost suspendată marți, ca urmare a deciziei Ministerului de Externe, a fost deschis în 2015. Inițiativa înființării unui astfel de centru a fost anunțată în 2013, în timpul vizitei fostului ministru de Externe Titus Corlățean la Moscova, unde s-a întâlnit cu Serghei Lavrov.

Economie 2023-02-21 14:47:06

Cancelarul austriac Karl Nehammer avertizează că un eventual boicot asupra companiilor austriece din România, drept răspuns la refuzul Vienei de a accepta aderarea țării noastre la Schengen, ar face mai mult rău României decât Austriei, deoarece firmele austriece aduc bani la bugetul țării și creează locuri de muncă. Într-un interviu la postul public de televiziune ORF2, Nehammer a negat vehement că votul negativ împotriva României ar avea motive politice și a transmis din nou că veto-ul va fi ridicat doar când România și Bulgaria își vor îmbunătăți protecția frontierelor.

Economie 2022-12-12 18:58:03