• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-08 19:22:57
  • Sursa:
Premiera in Romania: Luciul apei Marii Negre a fost scos la licitatie pentru ferme piscicole. Cat costa sa inchiriezi un metru patrat Imagine

Pentru prima dată, luciul apei de la Marea Neagră a fost scos la licitaţie. Este vorba despre 160 de hectare de mare, unde vor fi înfiinţate ferme piscicole şi de scoici. Trei loturi au fost deja închiriate, pentru o perioadă de 20 de ani. Chiria este de 4 până la 6 bani pe lună, pentru un metru pătrat, iar documentele pentru următoarea licitație pot fi depuse până în 26 noiembrie.

"- Lufar de Marea Neagră , cernacop, chefal, scorpiuţă de mare - Când ați pescuit?- Dis de dimineaţă, de la ora 06:00 ", își prezintă captura un pescar.

Așa se descurcă acum pescarii de Marea Neagră. Se urcă în bărci, stau toată ziua pe mare, iar la întoarcere pun peștele la gheață ca să-l țină proaspăt. În curând, toată această muncă va fi de domeniul trecutului. Statul român organizează licitații pentru luciul apei Mării Negre, pentru înființarea de ferme piscicole şi scoici.

"Fermele de scoici vor fi amplsate în Marea Neagră, la aproximativ 2 km de mal şi se vor întinde pe o suprafaţă de minimum 20 de mii de metri pătraţi", transmite Iulia Stanciu, jurnalist Digi24.

Printre cei care s-au înscris la licitaţie este şi managerul unei cherhanale de pe litoral. Vrea să facă o crescătorie de midii.

"Am început să investim prima dată în 2018 în acest domeniu, în schimb ne-a fost extrem de greu până anul acesta când, într-adevăr, am reuşit pentru prima dată să participăm la o licitaţie publică. Deja investiţiile sunt făcute, ştim exact ce dorim, o să fie o crescătorie de midii de tip long-line, vor fi vreo 10 astfel de linii şi nu trebuie decât să obţinem, pentru prima dată, luciul de apă în Marea Neagră", povestește Alexandru Muntean, managerul unei cherhanale de pe litoral.

Până acum, midiile erau culese cu ajutorul scafandrilor. Când fermele vor fi amplasate în larg, scoicile vor fi scoase cu ajutorul unor utilaje.

"Avem toate echipamentele necesare să le culegem, să le calibrăm, să le ambalăm, să le etichetăm, astfel încât până ajungem la malul mării, midiile să fie pregătite direct spre livrarea pentru clienţi", spune Alexandru Muntean.

Pescarii spun că este nevoie de infrastructură și la ţărm, aşa cum au toate ţările cu tradiţie în pescuitul marin.

"Ar trebui să aibă nişte cheuri de acces, o hală pentru pescari, o altă hală unde să fie o bursă de peşte cu toate dotările necesare, o staţie de alimentare cu combustibil şi acces direct transport", e de părere Ştefan Toporău, pescar.

Cei care nu au avut succes la prima licitaţie, vor putea să-și încerce din nou norocul.

"Pentru perimetrele care nu au fost adjudecate, Administraţia Naţională Apele Române reia procedura de licitaţie publică. Vorbim despre scoaterea la închiriere a 25 de perimetre rămase disponibile după prima etapă", spune Anamaria Agiu, purtător de cuvânt Administrația Națională Apele Romane.

Aproape 150 de hectare de luciu de apă vor fi scoase la o nouă licitaţie, iar documentaţia se poate depune până în 26 noiembrie. Chiria este de 4 până la 6 bani pe lună, pentru un metru pătrat.

reporter: Iulia Stanciuoperator: Cristian Dumitrașcu

 

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis liberalilor în şedinţa informală de la Vila Lac că îşi asumă orice greşeală pe timpul guvernării, dar nu îşi va asuma niciodată că nu a guvernat bine. El le-a cerut să schimbe perspectiva asupra acestui proces denumit rotativa guvernamentală, au precizat surse liberale pentru News.ro.

Economie 2023-05-15 22:02:24

Seceta a pus mari probleme culturilor de porumb şi floarea-soarelui, a afirmat miercuri ministrul Agriculturii, Petre Daea, menţionând că situaţia este diferită de la o zonă la alta. Cu toate acestea, ministrul a dat asugurări că vom avea și ulei și mălai, făcând referire la „abordările apocaliptice” din spaţiul public.

Economie 2022-08-10 17:08:45

Succesul istoric al dreptei radicale la alegerile europarlamentare a produs un șoc care a afectat două dintre cele mai importante guverne din blocul comunitar european. Dar, rezultatul alegerilor nu a fost o surpriză pentru cei care au fost atenți la furia crescândă a multor tineri europeni, care nu doar că au adoptat păreri anti-imigrație intransigente, ci sunt chiar foarte mândri să își arate preferințele extremiste, relatează Politico.

Economie 2024-06-18 08:56:39

Rusia folosește în continuare tactica de inducere în eroare a inamicului denumită „maskirovka”, veche de un secol, prin care încearcă, folosind orice mijloace, să-și păcălească adversarul cu privire la capacitățile sau intențiile sale. Numai că uneori rușii se sabotează singuri, dându-și de gol adevăratele capacități. Cel mai recent exemplu sunt avioanele-momeală desenate pe aerodromurile militare, peste care piloții ruși aterizează cu aparate de zbor reale, anihilând orice efect de inducere în eroare a inamicului.

Economie 2024-04-02 16:23:44

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, explică scăderea cu peste 200 de milioane de lei a bugetului programului Rabla Clasic prin faptul că autorităţile şi-au propus creşterea numărului de maşini electrice pe şosele, pentru că marile oraşe au nevoie de aer curat. În ceea ce priveşte momentul la care cele două programe Rabla – Clasic şi Plus – vor începe în acest an, ministrul afirmă că ”în niciun caz” autorităţile nu îşi propun ca acesta să fie în vară, ci mai devreme.Mircea Fechet a explicat, marţi seară, care sunt motivele pentru care bugetul programului Rabla Clasic a scăzut de la 560 de milioane de lei în anul 2023 la 300 de milioane de lei în anul 2024. ”Pentru că ne propunem ca în fiecare an să luăm o parte din banii de la Rabla Clasic şi să-i mutăm la Rabla Plus. Cu alte cuvinte, finanţăm mai puţine maşini cu combustie internă, diesel sau benzină, şi mai multe maşini electrice, mai prietenoase cu mediul, ţinând cont că avem nevoie şi de aer curat în marile oraşe şi nu doar de maşini noi pe stradă”, a declarat Mircea Fechet, la Euronews România și citat de News.ro. În ceea ce priveşte momentul începerii programului Rabla, ministrul a explicat că acest aspect ”ţine mult de aprobarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu”. El a precizat că speră ca miercuri să aibă avizat proiectul de Hotărâre de Guvern. Fechet a spus că ”în cel mai rău caz va dura o săptămână” aprobarea acestui buget.Între timp, proiectele celor două programe sunt în consultare publică. Mircea Fechet a precizat că nu poate da un termen la care vor începe cele două programe, dând asigurări că autorităţile ”nu pierd nicio zi” pentru ca acestea să fie implementate cât mai curând, mai ales având în vedere faptul că numeroşi cumpărători aşteaptă deschiderea programelor pentru a-şi achiziţiona autovehicule.”În niciun caz nu ne propunem să ne prindă vara fără programele Rabla. În mod tradiţional, ele încep în primăvară. (...) Pot să spun că nu pierdem timpul”, a afirmat ministrul Mediului.

Economie 2024-02-27 23:09:45

O femeie, oficial în cadrul districtului școlar din Chicago, a fost condamnată la nouă ani de închisoare după ce a pledat vinovată că a furat aripioare de pui în valoare de 1,5 milioane de dolari, relatează The Guardian.

Economie 2024-08-12 18:35:15

Medicul Alexandru-Florin Săvulescu, la data faptelor şef al Secţiei Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", este urmărit penal de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită în legătură cu intervenţii chirurgicale şi examene de specialitate, a informat DNA.

Economie 2022-09-19 13:14:28

Autoritățile ruse au confiscat conturile bancare ale Google Rusia, astfel că filiala gigantului IT nu mai poate funcționa, a declarat un purtător de cuvânt al Google, potrivit The Guardian.

Economie 2022-05-18 18:38:12